Arhimandritul Porfirie (Dobre), egumenul Sfintei Mănăstiri Sireți a împlinit 50 ani
8:03, sâmbătă, 17 septembrie, 2022 |
Cu ocazia jubileului de 50 ani ai vieții, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare, arhimandritului Porfirie (Dobre), egumenul mănăstirii „Sf. M. Mc. Iacov Persul” din s. Sireți, r. Strășeni, în care se menționează:
Preacuvioase părinte Porfirie,
Vă felicităm cordial cu ocazia jubileului de 50 de ani din ziua nașterii și Vă adresăm cele mai alese urări de bine.
Trebuie să spunem că cei care slujesc Biserica sunt aleşi de Dumnezeu. Aţi fost ales, aşa cum spune Sfânta Scriptură „din pântecele mamei”, şi această alegere s-a dovedit pe tot parcursul vieţii.
Român de peste Prut, de 28 de ani, de când ați pășit pentru prima dată în Republica Moldova ați muncit enorm, pentru ca astăzi să avem o Sfântă Mănăstire bine așezată și mult îndrăgită de credincioși.
Pe tot parcursul activității pastoral-misionare ați știut să alegeți cu discernământ grâul de neghină, adunând în jurul Dvs o frumoasă obște monahală și numeroși fii duhovnicești.
Fiind un mare iubitor de sfinți, în toți acești ani ați adunat cu multă evlavie, spre bucuria creștinilor, un adevărat tezaur, odoare de mare preț – sfintele moaște a Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul, a Cinstitului Cap al Sfintei Mucenițe Haritina, dar și părți din moaștele unor sfinți cunoscuți: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință, Sfântul Mercurie, Sfântul Teodor Tiron, Sfântul Nectarie de la Eghina, Sfântul Ghelasie de la Râmeț, Sfântul Zaheu Vameșul, Sfinții Epictet și Astion, Sfântul Serafim de Sarov… etc. Pentru că, întotdeauna ați fost de părerea, că fără ajutorul lor, a sfinților, în special al Maicii Domnului nu putem face nimic bun.
În această zi de sărbătoare îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască deplină sănătate trupească și sufletească, înțelepciune ca să aveți puterea de a păstori și mai departe, tot cu aceeași râvnă duhovnicească pe care o purtați pentru întreaga obște și pentru toți fiii duhovnicești ai Cuvioșiei Voastre.
Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu și pentru oameni, împlinite în slujirea responsabilă și jertfelnică pe care o arătați, să se pogoare în sufletul și viața Preacuvioșiei Voastre dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!
Cu arhiereşti binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: https://mitropolia.md/