De ce unii oameni cred că Dumnezeu nu există?

Adevărul existenţei lui Dumnezeu, pentru unul este absolut, iar pentru alţii contestabil. Dar atunci când un om vrea să creadă în Dumnezeu, sau să creadă că El nu există ar fi normal, să facă această alegere argumentat.

Să vedem care sunt argumentele celor ce cred că Dumnezeu nu există.

în una dintre discuţiile înreşinute cu o persoană care crede că Dumnezeu nu există mi s-a adus drept argument precum că ştiinţa a dovedit că Dumnezeu nu există.

De fapt, ateul a făcut o simplă declaraţie, cu care eu nu puteam fi de acord, de aceea am iniţiat un dialog, pe care îl propun în continuare stimatului cititor.

Ateul: Dl-le este straniu că D-ta absolvind o şcoală normală continui să crezi în existenţa lui Dumnezeu, parcă nici nu ai şti că ştiinţa a dovedit că Dumnezeu nu există.

Creştinul: Pentru o cugetare şi o convorbire serioasă este nevoie de împărţit ideile pe teme. Să presupune că avem câţiva oameni, dintre care unu-i tăbăcar, altul cizmar, altul dermatolog, bibliotecar, judecător la criminalistică. Toţi aceştia au un punct comun: se ocupă cu “pielea”, dar fiecare se ocupă cu un anumit fel de piele, şi în scopuri diferite, iar ştiinţele (meseriile) sunt la fel de distincte. Toate aceste meserii se folosesc de acelaşi material, dar tehnicile sunt diferite, ca şi meseriile. dealtfel.

– Vai de noi, dacă vorbim de dermatologie şi luăm ca autoritate în materie un tăbăcar sau vreun cizmar.

– Vai de noi dacă pentru vindecarea unei boli de piele ne adresăm cizmarilor ori tăbăcarilor!

Iarăşi vai de ei dacă tăbăcarii primesc vreun sfat special de la un specialist în criminologie, plecând de la “corectul” raţionament după care, dintre cei care se ocupă de “piele” acesta este cel mai înţelept.

Apoi unu-i astronom, altul astrolog, celălalt ţăran care priveşte stelele ca să ştie dacă va ploua sau nu; o alta-i ţigancă care ghiceşte destinul. Toţi patru ştiu câte ceva, dar vai de tine dacă întrebi despre distanţa dintre aştri care se măsoară cu “ani lumină” pe ţăran şi despre norocul tău pe astronom.

Ateul: De ce-mi povestit toate acestea?

Creştinul: Pentru că din nefericire, în zilele noastre, înconjuraţi de atâta cunoaştere şi progres, mulţi nu înţeleg nimic şi pentru aceasta nu ştiu să facă distincţie între ştiinţa care se îndeletniceşte cu subiectul care-i preocupă şi metoda pe care trebuie s-o urmeze dacă vor să ajungă la concluzii serioase şi competente.

După cum se ştie fiecare ştiinţă are câmpul său de activitate, sau obiectul de studiu. Astfel matematica are de a face cu numere, cu noţiuni abstracte. Fizica are ca preocupare studierea lumii materiale, a legilor naturale. Biologia studiază formele vii ale materiei, chimia studiază elementele chimice şi legăturile dintre ele, astronomia se ocupă de studierea corpurilor cereşti alte ştiinţe au şi ele obiectul să de studiu. Şi fiecare ştiinţă este competentă doar în domeniul său de activitate. Ar fi o nebunie ca să se facă biologie reieşind din datele pe care le are să zicem astronomia, sau istoria să fie făcută în conformitate cu legile chimiei. Deci având domeniul de activitate bine determinat nici o ştiinţă nu se amestecă în treburile altei ştiinţe. Ei bine dacă vorbim despre Dumnezeu, trebuie să recunoaştem că Dumnezeu nu este obiectul de studie al nici unei dintre ştiinţele exacte. Ştiinţele exacte ne vorbesc doar despre lumea materială, aşa cum se prezintă ea cercetătorului. Dar dacă nu există nici o ştiinţă exactă care l-ar fi avut pe Dumnezeu ca obiect de studiu nici nu se poate pronunţa în problema existenţei sau a neexistenţei lui Dumnezeu. Ştiinţa este neutră în această privinţă. Astfel că şi din acest motiv afirmaţia că “ştiinţa a dovedit că Dumnezeu nu există” este falsă.

Să fie atunci ştiinţa care ar înclina către ateism ?

Biata ştiinţă umană, despre care marele Newton spunea că-şi culege legile precum copii scoicile de pe ţărmul oceanului adânc şi necunoscut.

Dar să fie ştiinţa aceea care duce mintea omenească către ateism? Care ştiinţă? Aceea a marilor ei întemeietori şi creatori?

Cine poate şti mai bine despre ce spune ştiinţa decât cei care o fac. Şi dacă “ştiinţa a dovedit că Dumnezeu nu există” cum poate fi explicat fenomenul existenţei atâtor oameni de ştiinţă care au fost si religioşi? Aducem aici doar câteva dintre numele celor mai vestiţi savanţi, care au crezut în Dumnezeu: Nicolae Kopernic (+1543) – cel care a săvârşit o revoluţie în astronomie; Johannes Kepler (1571-1630)-, astronom german, cel care a propus sistemul heliocentric; Descartes Rene (1596-1650), filozof şi savant francez; Blaise Pascal (1623-1662)- astronom, fizician, matematician, scriitor francez, dar şi teolog; Boyle Robert (1627-1691), chimist englez; I.sac Newton (1642-1727) – fizician, matematica, astronom, dar şi teolog; Leibniz Gottfried-Wilhelm (1646-1716), filozof german; Euler Leonard (1707-1783), matematician elveţian; Linne Karl von (1707-1778), biolog suedez; Cuvier Georges (1769-1832), zoolog şi paleontolog francez; Lavoisier Antoine- Laurent (1743-1794), chimist francez; Leidig Justus von (1803-1873), chimist german; Gauss Karl-Griedrich (1771-1855), matematician german; M. Lomonosov (+1765)- savant cu cunoştinţe enciclopedice; Alessaandro Volta (1745-1827) – fizician italian; Kant Immanuel (1724-1864), filozof german; Wolf Rudolf (1816-1893), astronom elveţian; A Amdre-Marie Amper(1775- 1836), fizician francez, unul dintre fondatorii elecrodinamicii; Faraday Michel (1791-1867), fuzician englez; Bernard Claude (1813-1878), fiziolog francez; Pasteur Louis (1822-1895), biolog şi chimist francez; Sofia Kovalevskaia (+1891)- matematician; G. Mendel(+1884)- fondatorul geneticii, dar şi călugăr; I. Pavlov (+1936) – părintele fiziologiei; Dr. Păulescu Nicolae (1869-1931), fiziolog român; P. Florenschi( +1943)- savant cu cunoştinţe enciclopedice, participant la elaborarea planului GOELRO, dar şi preot, Max Plank(+1947), fondatorul fizicii cuantice ş.a.

Dacă ştiinţa a dovedit că Dumnezeu nu există cum putea spune astronomul Kepler următoarele: “O tată al Luminii! Tu ce prin lumina firii aprinzi la noi aspiraţia după lumina Graţiei Tale, pentru ca să ne duci la lumina măririi, iată cum îţi mulţumesc eu Ţie, Făcătorul şi Stăpânul meu, că Tu m-ai desfătat prin creaţiunea Ta, căci mult m-a fermecat opera mâinilor Tale”. Iar chimistul R. Boile spune: ”Adevăratul cercetător al naturii, nicăieri nu poate pătrunde în cunoaşterea tainelor creaţiunii, fără a vedea degetul lui Dumnezeu”. Iar marele Bacon de Verulam afirmă categoric: “Ştiinţa multă aporie pe om de Dumnezeu, iar ştiinţa puţină îl îndepărtează”.

Ateul: Dar arta oare nu ne demonstrează că Dumnezeu nu există?

Creştinul: Ca şi ştiinţa nici arta nu tăgăduieşte existenţa divinităţii. Aceasta o dovedesc Michelangelo, Wagner, Mozart, Beethoven, Haydn, Palestrina, romanicerul Dostoievski, ş.a. care au creat opere inspiraţi de suflul divinităţii: “Nu de la mine vine aceasta, ci de acolo (de sus)” a spus Haydn, când a auzit executându-se oratoriul său “Creaţiunea”.

Aceşti învăţaţi şi alţi întemeietori şi creatori în ştiinţă , filosofiei şi artelor au crezut adânc şi temeinic în puterea şi existenţa divinităţii. Aşa, de pildă, au crezut în Dumnezeu şi au recunoscut caracterul modest, limitat şi adeseori neputincios al ştiinţei de a dezlega tainele vieţii şi ale lumii.

La acestea adăugăm rezultatele anchetelor şi statisticilor făcute în rândul învăţaţilor şi rezultatele sunt în favoarea credinţei în Dumnezeu. De pildă în sec. XIX, Dr. Dennert a cercetat credinţa religioasă a unui număr de 262 de oameni de ştiinţă. Din aceştia 92% s-au declarat credincioşi, 6% indiferenţi şi 2% atei. În 1928, Robert de Flers, cu puţin timp înaintea morţii, a întreprins o anchetă printre membrii Academiei de ştiinţe din Paris şi a constatat că din 73 de membri, 47 au afirmat legătura strânsă între ştiinţă şi credinţă, 14 au afirmat caracterul modest al ştiinţei şi nici unul nu s-a declarat adept al ateismului.

Deci existenţa unui număr impunător de savanţi care au fost şi religioşi ne vorbeşte despre falsitatea argumentul propus de D-stră.

Ateul: Dar totuşi va veni un timp când ştiinţa va fi în stare să dovedească că Dumnezeu nu există!

Credinciosul: Chiar dacă Dumnezeu n-ar exista ştiinţa nu va putea să o dovedească cel puţin din punct de vedere metodologic. Ştiut este că “la orice nivel de dezvoltare a civilizaţiei, cunoştinţele noastre vor fi doar ca o insuliţă într-un ocean al necunoscutului”. Deci dacă cunoştinţele noastre sunt infinit de mici în comparaţie cu necunoscutul, mai luând în consideraţie că şi universul este infinit, înseamnă că omul niciodată nu va putea să le ştie pe toate, deci nu va putea să afirme că Dumnezeu nu există. Este cu mult mai uşori să afirmi existenţa decât neexistenţa a ceva. Spre exemplu pentru a dovedi existenţa microbilor este destul ca câţiva savanţi să-i vadă la microscop şi toată lumea va crede în existenţa lor, pe când ca să dovedeşti că în casă nu se află cutare lucru eşti dator să cercetezi tot colţişorul şi dacă nu-l găseşti numai atunci ai destul moral să afirmi că nu există. Din cele expuse mai sus reiese că metodologic ştiinţa nici nu e în stare să dovedească că Dumnezeu nu există, chiar dacă El n-ar exista.

De fapt convingerea că ştiinţa se identifică cu adevărul şi că “adevărul ştiinţific” este invincibil, constituie formula tipică a superstiţiei. Şi este atât de uşor să transformăm ştiinţa din instrument de analiză critică, adică din metodă de verificare a autenticităţii şi exactităţii diferitelor teorii, într-un instrument de propulsare şi impunere a concepţiilor. Iar întrebuinţarea ştiinţei pentru orice fel de propagandă, în cazul nostru al propagandei ateiste, duce după cuvintele IPS Meletie Kalamaras “la prostituarea acesteia”.

Dumnezeu nu există pentru că nimeni nu L-a văzut?

Ateul: Şi totuşi Dumnezeu nu există pentru că nimeni nu L-a văzut.. Încă Astronomul francez Lalande fiind întrebat ce crede despre Dumnezeu, a răspuns: “Am scotocit cerul timp de 60 de ani, dar niciodată n-am văzut pe Dumnezeu”. Ca şi astronomul francez, din nenorocire, mulţi oameni din zilele noastre, zic: Unde este Dumnezeu?” “noi nu-L vedem”, “nu există Dumnezeu”.

Credinciosul: Această afirmaţie este cel puţin naivă. Nimeni nu afirmă că Dumnezeu poate fi văzut de cineva. Dar oare chiar este necesar să vezi ceva ca să crezi că există? Pentru a ilustra falsitatea acestui argument vom reda următorul dialog:

Doi oameni se plimbau într-o zi în câmp. Deodată se iveşte un avion deasupra capului lor. Unul din ei văzându-l, a vrut să-l arate camaradului său. Acesta însă, pentrucă avea vederea scurtă şi auzul greu, n-a vrut să creadă.

– “Am doi ochi şi două urechi, – zise el, pentru ce mi s-a dat de natură, nu oare pentru ca să văd tot ce se poate vedea şi să aud tot ce se poate auzi? Ori, un avion este un obicei foarte vizibil şi cărui motor se poate auzi, l-aş vedea şi l-aş auzi la sigur si eu, dacă ar fi, după cum zici, vreunul în aer”.

– “Judecata dumitale nu este dreaptă, răspunse celălalt. Natura ţi-a dat în adevăr doi ochi pentru ca să vezi toate obiectele vizibile şi două urechi pentru ca să auzi toate sunetele posibile, cu condiţia că aceşti ochi să fie în stare să le vadă şi aceste urechi să fie în stare să le audă. Or, cum vederea dumitale este foarte scurtă şi auzul foarte greu, se înţelege dela sine, că multe lucruri din natură nu pot fi văzute nici auzite de dumneata. Astfel fiind, dumneata nu poţi vedea, acest avion, nici nu-l poţi auzi, pentrucă este cu mult deasupra puterii ochilor şi urechilor dumitale. Dar, ar trebui să crezi pe aceia, care având ochi mai pătrunzătorti şi urechi mai bune ca ale dumitale, îl văd şi îl aud plutind în aer.

Discutând astfel cei doi între ei, iată că veniră şi alţi câţiva trecători, care mărturisiră şi ei că văd şi aud un avion. Dar toate aceste încredinţări nu au fost în stare să convingă pe omul nostru, care ţinea cu îndărătnicire la părerea sa: “Nu văd, nu aud avionul, deci, nu există!”

Omul cu vederea scăzută din pilda de mai sus, este un simbol potrivit pentru neştiutorii, care tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu din cauza lipsei de judecată.

Ateul: “Dar spune-mi, te rog, cum să cred într-un lucru, care nu cade în domeniul celor cinci simţuri ale mele? Ai văzut vreodată pe Dumnezeu?

Credinciosul: “Nu”.

Ateul: L-ai pipăit?

Credinciosul: Nu.

Ateul: L-ai gustat?

Credinciosul: Nu.

Ateul: L-ai mirosit?

Credinciosul: Nu.

Ateul: L-ai auzit?

Credinciosul: Nu.

Ateul: L-ai văzut?

Credinciosul: Nu. Însă faptul, că Dumnezeu nu poate fi cuprins de simţurile sau de mintea noastră, nu este o dovadă de neexistenţă a Lui. În natură sunt foarte multe lucruri, mult mai mici decât Dumnezeu, care, cu toate acestea rămân o enigmă pentru savanţi, cât şi pentru profani. Nu este logic să tăgăduim existenţa lui Dumnezeu numai pentru faptul că nu-L putem înţelege.

Permite-mi la rândul meu, să-ţi pun o întrebare: Ştiu că eşti medic de profesie şi ca medic dumneata cunoşti mai mult sau mai puţin corpul omenesc, acest aparat construit atât de minunat: ai văzut vreodată la vreun bolnav “durerea”?

Ateul: Nu.

Credinciosul: Poţi s-o pupăieşti?

Ateul: Nu.

Credinciosul: Poţi s-o guşti?

Ateul: Nu.

Credinciosul: Poţi s-o miroşi?

Ateul: Nu.

Credinciosul: Poţi s-o auzi?

Ateul: Nu.

Credinciosul: Atunci cum poţi crede bolnavului când îţi spune că simte “durere”, dacă niciodată nu poţi s-o vezi, nici s-o pipăi, nici s-o guşti, nici s-o miroşi, nici s-o auzi?

Se ştie că ¾ din cunoştinţele noastre le avem din spusele altora şi ţinem la ele pentru autoritatea celor ce ni le-au spus: cunoştinţele de istorie, geografie, spusele juristului, ale medicului. Tot aşa credem chimistului, inginerului, matematicianului etc. Când vorbeşte fiecare în domeniul său, fără să ne putem da înşine seama despre adevărul celor spuse de ei.

Cine dintre noi a văzut un electron, sau o undă electromagnetică, sau un gând. Dar în existenţa acestora credem toţi. Aici credem că problema este de o altă natură şi nu constă în aceea că L-a văzut cineva pe Dumnezeu sau nu. Mulţi dintre Sfinţii Părinţi L-au văzut pe Dumnezeu, L-au văzut pe Mântuitor şi primii creştini, atunci când Iisus Hristos era aici pe pământ. Problema mai degrabă constă în determinarea condiţiilor pentru a-l putea vedea pe Dumnezeu.

De fapt confuzia afirmaţiei dumneavoastră că “Dumnezeu nu există deoarece nimeni nu L-a văzut” reiese din încercarea de a aplica unei realităţi diferite de cea fizică folosind metoda ştiinţelor pozitive. Dar această metodă se dovedeşte neputincioasă şi ipracticabilă nu doar in privinţa existenţei lui Dumnezeu, dar chiar şi a evenimentelor istorice. Spre exemplu oare poate ea trata şi răspunde la următoarele probleme:

– William Shakespeare a existat într-adevăr?

– Martin Luther a fost un răzvrătit?

– Lenin a fost comunist?

Toate aceste întrebări rămân fără răspuns dacă aplicăm criteriile ştiinţelor pozitive. Preotul rus Nicolae Deputatov face câteva observaţii ironice acestor pretenţii absurde: “Dacă vrei să foloseşti chimia şi telescopul pentru a te convinge de existenţa lui Hristos, utilizează-le mai întâi pentru Alexandru cel Mare şi Napoleon, apoi aplică eficacitatea metodei şi lui Iisus”.

Ateul: Şi totuşi Dumnezeu nu există fiindcă Biblia conţine multe contradicţii

Credinciosul: Biblia nu conţine contradicţii. Contradicţiile sunt ale conştiinţei noastre. Noi nu putem înţelege unele lucruri din Biblie pe care unii le consideră ca contradictorii. Dar chiar dacă Biblia ar conţine contradicţii, apoi acesta n-ar fi un argument întru susţinerea ideii de neexistenţă a lui Dumnezeu. Aceasta ar fi mai degrabă o probleme privitor la izvorul Bibliei, la inspiraţia ei. Dar nu vorbeşte deloc în favoarea credinţei în neexistenţa lui Dumnezeu. Dacă cineva încearcă să studieze istoria ori astronomia după Biblie şi vede unele inexactităţi, apoi aceste sunt problemele lui. Pentru unii ca aceştia încă M. Lomonosov spunea: “nu este sănătoasă dorinţa matematicianului de a măsura cu compasul voinţa Domnului, la fel de nesănătoasă este şi dorinţa teologului de a învăţa astronomia sau chimia din Biblie”(ne zdravo rassujdaet matematic, ejeli on hocet Bojescuiu voliu vîmeriti ţirculem, tacov je i bogosloviz uciteli, esli on dumaet, cito po Psaltiri naucitsia astronomii ili himii).

Biblia este manualul mântuirii omului şi inspiraţia ei divină constă în descoperirea adevărurilor necesare omului pentru mântuire, la fel Biblia arată căile pe care trebuie să meargă omul pentru a dobândi mântuire, iar elementele geografice, istorice, ştiinţifice ce se conţin în Biblie sunt doar nişte ilustrate pentru redarea adevărurilor revelate.

Şi apoi să zicem că în buletinul de naştere s-a strecurat o greşeală şi nu este indicat numele tatălui D-stă, oare veţi trage din acestea concluzia că nu aveţi tată?