Nu a regretat niciodată că a iertat-o pentru greseala făcută

 Doi tineri care trăiau împreună au venit la biserica părintelui Constantin. Au fost foarte impresionati de întâlnirea cu părintele si după slujbă s-au spovedit. Vroiau să se căsătorească după terminarea facultătii. S-au hotărât să nu mai păcătuiască. Cu o lună înainte de examenele de licentă, Eliza s-a dus la o petrecere dată de sora sa, care se măritase cu un arab. Daniel era acasă, la părinti.

La petrecere, un alt arab, cel mai bun prieten al cumnatului Elizei, s-a îndrăgostit de ea si, din vorbă în vorbă, a convins-o să bea cu el niste tărie. Prinsă în joc, fata a cerut din ce în ce mai multă băutură si, în cele din urmă, a picat în bratele arabului. Ba chiar a păcătuit cu el după plecarea musafirilor. Sora ei nu părea mirată de aceasta.

Când l-a revăzut pe Daniel, pe Eliza au năpădit-o lacrimile:

– Totul s-a terminat. Nu mai are rost să fim prieteni. Duminică dimineată m-am culcat cu Ahmed, cel mai bun prieten al cumnatului meu. Nu stiu dacă m-ai putea ierta, si nici nu mai are rost să mă ierti. Între noi s-a terminat totul.

După trei zile, Eliza a primit un telefon:

– Crezi că există pocăintă?

– Da, există.

– Atunci hai la părintele Constantin. Tie o să-ti dea un canon, iar mie o să-mi spună ce rugăciuni să fac pentru tine.

Eliza s-a spovedit si, cu dragostea lui Daniel si cu sfaturile părintelui, sufletul ei s-a curătat de păcat.

S-au căsătorit, asa cum plănuiseră. Eliza era o sotie minunată. Daniel nu a regretat niciodată că a iertat-o pentru greseala făcută.

Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004