Pe care Dumnezeu îl preferaţi? - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pe care Dumnezeu îl preferaţi?

22:05, marți, 3 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Mulţi creştini nu-şi pot lămuri un lucru: de ce Hristos a venit pe pământ nu ca un Dumnezeu, cu măreţie şi cu putere, pentru a stabili pe pământ dreptatea pentru totdeauna, dar s-a născut într-o peşteră, iar apoi a învăţat lumea mai mult prin suferinţe decât prin putere?

Mie mi-a dat răspuns la această întrebare o întâmplare din viaţa mea.

Într-o seară coboram cu maşina din deal din satul Pănăşeşti spre calea ferată. Tocmai sosose trenul şi din el coborâse o mulţime de muncitori, care acum urcau dealul încărcaţi cu fel de fel de cumpărături de la oraş. Eu îi salutam şi ei îmi răspundeau, însă în ochii lor citeam următoarele : „Cât de bine îţi este dumitale, să ceri de la noi ceea ce singur nu prea faci, şi cât de uşor îţi este să ne înveţi pe noi a răbda, a ne smeri, a fi cucernici – în timp ce noi ne spetim zilnic urcând dealul, iar dumneata – coborându-l „triumfal”!..”

***

…Hristos a procedat altfel. El s-a făcut ca unul dintre noi şi toată povara noastră a luat-o asupra Sa. El s-a coborât până la nevoinţele celor mai slabi şi mai înjosiţi oameni: tâlharul, femeia desfrânată, vameşul, şi fiul risipitor. El nu a acceptat triumful, ci smerenia şi ascularea, şi acestea le-a învăţat nu doar cu cuvântul, ci ni le-a arătat prin faptă, smerindu-se pe Sine până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.

Pr. Alexandru Iamandii
Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.77-78
Contact Form Powered By : XYZScripts.com