Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne

In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparalului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum.

Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.

Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: „Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc.” Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: „Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?” Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: „Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: „Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul”. Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: „O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni”.

Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.

Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfinttle de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci Amin.