Asigurări şi nesiguranţă

Astăzi, lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă.

În nicio epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi, deoarece asigurările omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţa duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat. Dar, Dacă văd că şi în corabiaBisericii intră puţină apă, că şi acolo au fost prinşi de duhul lumesc şi nu există Duhul Sfânt, atunci oamenii se deznădăjduiesc, pentru că nu mai au de ce să se alipească.

Lumea suferă, se pierde şi, din păcate, toţi oamenii sunt nevoiţi să trăiască în acest iad al lumii.

Cei mai mulţi simt o mare părăsire, o nepăsare – mai ales acum – din toate părţile. Nu au de ce să se ţină.

Se împlineşte zicala: „Cel ce se îneacă se agaţă şi de un pai”.

Asta arată că cel ce se îneacă vrea să se prindă de ceva, ca să se salveze.

Vede corabia înecându-se şi merge sărmanul, să se prindă de catarg. Dar, deşi vede corabia în primejdie să se înece, nu se gândeşte că şi catargul se va scufunda. Se prinde de catarg şi se îneacă mai repede.

Vreau să spun că oamenii caută să se prijine de ceva, să se alipească de ceva. Şi, dacă n-au credinţă, ca să se sprijine de dânsa, dacă nu se încred în Dumnezeu, încât să se încredinţeze complet pe ei înşişi lui Dumnezeu, se vor chinui. Mare problemă este încrederea în Dumnezeu.

Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei şi foarte primejdioşi, dar, în cele din urmă, va birui Hristos.

Veţi vedea că vor cinsti Biserica. Numai noi să fim corecţi. Vor înţelege că altfel nu se face sat. Şi politicienii au cam înţeles că, dacă cineva poate ajuta cum, în acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, aceştia sunt oamenii Bisericii.

Să nu vă pară ciudat.

Politicienii noştri au ridicat mâinile în sus. Unii au venit la Coliba mea şi mi-au spus: „Călugării trebuie să facă misiune, altfe, nu se poate”.

Ani grei! Dacă aţi şti în ce situaţie ne aflăm şi ce ne aşteaptă!…