Aspecte privind activitatea arhimandritului Chiril şi ridicarea la rangul de mănăstire a schitului Curchi din anul 1813

După anexarea spaţiului pruto-nistrean la Rusia, la 16/28 mai 1812, organizarea administraţiei ecleziastice din această regiune a avut de suferit unele schimbări esenţiale. Deja în lunile august-septembrie 1812 mitropolitul şi exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni a iniţiat un proces de transformări, care într-un final se va solda cu fondarea unei eparhii noi, ce a cuprins teritoriile fostelor instituţii administrative bisericeşti precum Mitropolia Moldovei, Episcopia de Huşi şi Mitropolia Proilaviei.

Schimbările produse în plan administrativ în noua achiziţie a imperiului ţarist au atins şi unele lăcaşuri ecleziastice, inclusiv mănăstirea Curchi. Ctitorită de fraţii Iordache şi Mihail Curchi, conform unor date, pe la 1773, şi de căpitanul de margine Teodor Sabău, care a înzestrat mănăstirea cu o serie de bunuri 1, aceasta până în anul 1813 a avut rangul de schit, iar începând cu data de 22 septembrie 1813, prin dispoziţia mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost ridicată la rangul de mănăstire, în fruntea acestui lăcaş fiind desemnat, la cererea ctitorului, fostul conducător al mănăstirii Galata, Chiril, care a condus acest aşezământ până la începutul anului 1825 martie 23, momentul trecerii întru Domnul.

Scopul acestui articol este de a pune în circuitul ştiinţific unele materiale documentare, ce ţin de aniversarea a 200-a de ani de la constituirea de-jure a eparhiei Chişinăului şi Hotinului şi de la ridicarea schitului Curchi la rangul de mănăstire. Un alt scop este dezvăluirea activităţii arhimandritului Chiril, unul dintre personajele de seamă ale vieţii ecleziastice din Ţara Moldovei şi Basarabia de la începutul secolului al XIX-lea, care până în prezent nu şi-a găsit locul cuvenit în panteonul personalităţilor ce au contribuit la dezvoltarea Bisericii Ortodoxe dintre Prut şi Nistru, în special, şi a Bisericii Moldovei, în general.

Spre exemplu, până în prezent unii autori comit crase erori legate de această personalitate, în mare parte cauzate de proasta documentare în legătură cu ea2. Încă în anul 1934, profesorul Constantin N. Tomescu, în renumita sa rubrică Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial – Chişinău, editată în revista Arhivele Basarabiei, publica o serie de informaţii cu privire la personalitatea ce reprezintă obiectul studiului de faţă, utilizând acelaşi dosar care stă la bazele prezentului articol.

Conform statutului de personal al arhimandritului Chiril, aflăm următoarele date cu privire la activitatea sa în anul 1813: „Arhimandritul Chiril, de etnie moldovean, fiu de preot, a studiat carte moldovenească şi puţin grecească, în anul 1782 iunie 29, a fost tuns în monahism la mănăstirea Râşca, de egumenul Varlaam.

Din momentul intrării în monahism a desfăşurat mai multe ascultări fiind folosit la lucrările de secretariat pe lângă această mănăstire. Ulterior a fost luat de episcopul Huşilor Iacov şi hirotonit ierodiacon la 10 martie 1783, după care a fost ridicat la rangul de arhidiacon şi de ieromonah de acelaşi episcop, la 20 septembrie 1788. În aceste funcţii a activat timp de 10 ani, iar după intrarea preasfinţiei sale în fruntea Mitropoliei Moldovei, Chiril a fost ridicat la rangul de egumen al mănăstirii Pângăraţi, la 25 august 1792, iar la 6 iunie 1794 – în cel de arhimandrit al mănăstirii Râşca.

În 1808, a fost luat de Înalt Preasfinţia Sa mitropolitul şi exarhul Gavriil la Mitropolia Iaşilor şi a fost desemnat în cadrul Consistoriului în funcţia de prim asesor şi stareţ al mănăstirii-seminar Socola. Tot în acelaşi an a primit binecuvântarea Înalt Preasfinţiei Sale să poarte la slujbele religioase mitră şi paliţă de arhimandrit. În 1810 iulie 31, comandantul-şef al armatei dunărene, răposatul domn general de infanterie contele Kamenski al II-lea, l-a gratificat, în numele Majestăţii Sale, cu panaghie de aur cu lanţ de acelaşi fel. În 1811, a fost numit în funcţia de stareţ al mănăstirii Galata, închinată la Sfântul Mormânt al Domnului, în care funcţie s-a aflat până în octombrie 1812, adică până la ieşirea armatelor ruseşti din Moldova, iar din momentul părăsirii de către acestea s-a eliberat din proprie dorinţă atât din funcţia de conducere a mănăstirii Galata, cât şi din cea de asesor al Consistoriului. Ulterior, în ianuarie 1813, în temeiul rugăminţii sale, a fost primit în supuşenia imperiului rus de către consulul general al Rusiei în Moldova, consilierul de stat Pini, iar din momentul sosirii sale, în luna august, la Chişinău, a fost primit, la data de 23 august, de Înalt Preasfinţia Sa mitropolit, exarh şi cavaler din Eparhia aceasta în serviciu şi a depus jurământul în calitate de asesor al Dicasteriei.”4

Arhimandritul Chiril, la 22 august 1813, semna o solicitare către mitropolitul şi exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni, prin care cerea să fie primit în serviciul Dicasteriei5, subliniind că s-a aflat în serviciul mitropolitului încă pe timpul când acesta conducea biserica din Ţara Moldovei şi Ţara Românească, îndeplinind mai multe funcţii ca cea de asesor al Consistoriului Mitropoliei Moldovei, de proestos al mănăstirilor Socola şi Galata. Materialul de faţă este important şi prin faptul că solicitantul îl informează pe Bănulescu-
Bodoni, că după retragerea administraţiei militare, civile şi ecleziastice ruse din ţările române, el s-a retras la mănăstirea sa de metanie, adică la Râşca, unde avea şi chilii făcute pe cheltuiala sa.

De asemenea, în cadrul demersului său, arhimandritul Chiril aduce unele detalii asupra neînţelegerilor ce le-a avut cu mitropolitul Veniamin Costachi, care, revenind în fruntea Mitropoliei Moldovei, a dat poruncă ca acesta să fie surghiunit la mănăstirea Neamţ. Drept motiv al acestei decizii, opina arhimandritul Chiril, a servit faptul că în perioada 1808-1812 ar fi fost un colaborator al administraţiei ecleziastice ruse, conduse de către Gavriil Bănulescu-Bodoni, şi că prin acţiunile sale ar fi adus mari pierderi şi prejudicii Bisericii şi mănăstirilor.

Autorul remarcă de asemenea că acest conflict iscat între Veniamin Costachi şi arhimandritul Chiril a fost catalizat şi de călugării şi stareţii de mănăstiri greci, care, în anul 1811, în urma conflictului ce l-au avut cu Gavriil Bănulescu-Bodoni, au pierdut conducerea lăcaşelor ce le administrau 6.

Materialele ce le readucem în atenţie sunt importante şi prin datele referitoare la evoluţia unui lăcaş de seamă a monahismului basarabean, care începând cu anul 1813 septembrie 12, este ridicat de la rangul de schit la cel de mănăstire.

Examinând cele trei documente din perioada august-octombrie 1813, conchidem că, odată cu formarea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, de facto după 1 octombrie 1812, de jure la 21 august 1813, autorităţile acestei structuri ecleziastice au întreprins mai multe acţiuni pentru ridicarea autorităţii sale în regiune, inclusiv prin ridicarea rangului unor lăcaşuri monastice, de la nivelul de schit la cel de mănăstire.

Importanţa documentelor date este inestimabilă şi pentru cunoaşterea istoriei Bisericii Ortodoxe din Ţara Moldovei de după 1 octombrie 1812, şi, în special, se referă la atitudinea pe care a avut-o mitropolitul Veniamin Costachi faţă de unele persoane care în intervalul 1808-1812 au îndeplinit mai multe funcţii în structurile ecleziastice ale Moldovei, fiind catalogaţi drept colaboratori de seamă ai mitropolitului şi exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Iar precizările ce le aduc aceste materiale sperăm că vor fi de folos celor ce tind să valorifice trecutul istoric al Bisericii Ortodoxe dintre Prut şi Nistru şi vor reveni asupra unor afirmaţii, deseori gratuite, referitoare la momentele şi personalităţile istorice ce au activat în acest spaţiu.

Dr. Teodor Candu

Fragment din materialul publicat în revista mitropolitană Altarul Credinței, nr. 1-2, anul 2014