Atitudinea BORu în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidență și prelucrare a datelor personale
Preasfințitul Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-5 februarie 2013). Atitudinea Bisericii în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidență și prelucrare a datelor personale.
1. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane, chiar și dintre fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată tot mai îngrijorați de introducerea în raporturile dintre cetățean și instituțiile statului, cetățean și societățile commercial-bancare, a noilor tehnologii electronice. Dezacordul, privind acestă îngrijorare, se manifestă prin diverse forme.
Pentru prima dată, o astfel de îngrijorare a apărut în legătură cu o problemă particulară, privind introducerea unui număr personal de identificare fiscală a contribuabilului, problemă, ce a fost dezbătută în data de 19-20 februarie 2001, în cadrul celei de a VII-a Plenare a comisiei Teologice Sinodale, a Bisericii Ortodoxe Ruse. Menționăm că un an mai devreme, în declarația din 7 martie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sublinia:
«Niciun fel de semn exterior nu poate afecta sănătatea duhovnicească a omului, dacă aceasta nu este o consecință directă a lepădării conștiente de Hristos și a profanării credinței».
Iar, odată cu apariția noilor tehnologii și introducerea lor în diverse sfere ale vieții omului, se cerea și o dezvoltare pe măsură a atitudinii bisericești față de noile tehnologii. Această atitudine se reflectă în următoarele documente: apelul Soborului Arhieresc din 2004 către Președintele Rusiei și al Ucrainei, Declarația Sfântului Sinod din 6 octombrie 2005, Definițiile Soborului Arhieresc din 2008 «Despre problemele vieții interne și activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse», Noțiunile de bază ale învățăturii Bisericii Ortodoxe Ruse despre demnitate, libertate și drepturile omului, apelul Preafericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Kiril, din 28 iulie 2009, către Comisarul pentru Drepturile Omului în Federația Rusă, Definițiile Soborului Arhieresc din 2011 «Despre problemele vieții interne și activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse». Oricare slujitor bisericesc sau mirean, în activitățile sale, trebuie să ia în considerație poziția exprimată în aceste documente.
2. Biserica Ortodoxă nu neagă necesitatea evidenței populației. Preacurata Fecioară Maria și Sfântul Iosif Logodnicul, ascultând de porunca cezarului ca «să meargă toți să se scrie, fiește-care în cetatea sa» (Lc. 2:3), au mers în Betleem, unde s-a născut Mântuitorul lumii. Iar stăpânirile, din vremurile cele mai străvechi aveau obiceiul de a efectua recensământul populației și a elibera acte de identitate. Aceste măsuri sunt necesare pentru aplicarea legii, ocrotirea ordinii și a siguranței publice, de asemenea și pentru facilitatea funcționării relațiilor social-economice.
Deși Biserica participă la discuțiile despre metodologia evidenței, nu poate să-i îndreptățească pe aceia care se eschivează de la obligațiunile cetățenești, sau [pe] cei care au scopuri criminale, însă poate apăra dreptul cetățenilor de a trăi în societate conform convingerilor și principiilor personale ale fiecăruia.
Între timp, problemele legate de identificarea electronică a persoanei, evidența și prelucrarea datelor cu caracter personal se acumulează și se complică. Astăzi, este necesar să se continuie aprofundarea înțelesului teologic, moral și cetățenesc al acestor probleme.
3. În ultima vreme, în societate a început să ia amploare o legitimă preocupare cu privire la faptul că folosirea codului numeric personal de identificare, atribuit omului pe viață, sub formă unui card, cip sau alte asemenea forme, poate deveni o condiție obligatorie pentru accesul la toate bunurile materiale și sociale de primă necesitate. Folosirea codului numeric personal de identificare, în combinație cu mijloacele tehnice moderne, permite un control total asupra persoanei fără consimțământul său — [se] poate urmări toate mișcările persoanei, cumpărăturile, plățile, controlul medical și felul tratamentului, beneficierea de asistență socială, precum și alte acțiuni relevante în plan juridic și social, până chiar și viața sa personală.
Societatea este deja alarmată de acțiunile întreprinse pentru colectarea și prelucarea datelor cu caracter personal ale copiilor din instituțiile de învățământ preuniversitar, dat fiind faptul că această colectare a datelor, în cele mai multe cazuri, se face într-o manieră necontrolată și în mod evident excesivă pentru necesarul unei bune asigurărări a procesului educațional. Iar mulți dintre credincioși își exprimă dezacordul principial față de obligativitatea atribuirii codului numeric personal de identificare pe viață, prin transformarea acestui cod într-un atribut inamovibil și postum. Pe lângă toate acestea, un alt motiv serios pentru îngrijorare este și tendința către o mai amplă colectare a datelor biometrice despre om și, nu în ultimul rând, apariția unor dispozitive electronice implantabile de identificare.
Toată această informație despre persoană nu numai că poate fi utilizată, dar se și analizează automat, în scopul de a se întreprinde măsuri de control asupra unei persoane concrete. Introducerea codului numeric personal de identificare pe viață permite crearea unei baze de date unice, care în timp real poate colecta, stoca și analiza, în mod automat, o uriașă cantitate de informație din diverse domenii ale vieții omului.
4. Mii de oameni, inclusiv creștini ortodocși, bazându-se pe drepturile lor constituționale, din diverse motive, inclusiv din motive religioase, refuză să accepte noul sistem electronic de identificare, să folosească acte ce conțin codul numeric personal de identificare, codul de bare și orice alte tipuri de numere folosite pentru identificarea persoanei. Multe dintre aceste persoane ne informează despre încălcarea gravă a drepturilor lor constituționale. De multe ori, acești oameni sunt lipsiți de ajutorul medical, de pensia pentru limita de vârstă sau invaliditate, precum și de alte beneficii sociale. Sunt cazuri când aceste persoane nu pot să-și vândă proprietățile, nu sunt admiși în instituțiile de învățământ, nu sunt angajați la un serviciu, nu pot face afaceri, nu-și pot achita serviciile comunale sau procura abonamente pentru transportul în comun. Drept consecință, se formează o întreagă pătură socială alcătuită din oameni ce pur și simplu sunt aruncați din toate sferele vieții publice.
5. Biserica nu și-a propus drept scop să facă o analiză minuțioasă a motivelor pentru care fiecare dintre aceste grupuri concrete de oameni refuză o anumită nouate tehnologică sau alta ori de ce acceptă anumite tehnologii. Însă, Biserica este ferm convinsă că aceste tehnologii nu trebuie să fie impuse în mod forțat sau să fie fără alternativă. Acei oameni care refuză tehnologiile mai sus menționate, ar trebui să aibă o alternativă — adică folosirea metodelor tradiționale de identificare a persoanei ce astăzi sunt utilizate în majoritatea țărilor aflate sub răspunderea canonică a Patriarhiei Moscovei.
Biserica consideră inacceptabilă orice formă de constrângere a cetățenilor pentru a utiliza diverse dispozitive electronice de identificare a persoanei, mijloace automatizate de colectare și prelucrare a datelor, evidența datelor cu caracter personal sau a datelor ce țin de viața privată a fiecărei persoane. Persoanei trebuie să i se garanteze dreptul de a avea acces la toate bunurile sociale fără a prezenta oarecare documente electronice, trebuie să i se asigure toate garanțiile materiale, tehnice și organizatorice și, dacă este necesar, chiar garanții juridice.
Biserica consideră inacceptabilă aplicarea forțată pe corpul unei persoane a oricăror însemne de identificare, vizibile sau invizibile, implantarea microcipurilor sau/și a dispozitivelor nanoelectronice.
Din cauza faptului că deținerea informației cu caracter personal face posibil controlul și dirijarea persoanei in diferite domenii ale vieții sociale (finanțe, medicină, familie, asigurare, proprietate, etc), există o amenințare reală, nu numai în ce privește amestecul în viața sa de zi cu zi, ci chiar în a aduce ispita în sufletului omului. Biserica împărtășește deplin temerea cetățenilor și consideră inadmisibilă îngrădirea drepturilor lor, în cazul în care omul refuză să-și dea acordul pentru prelucrarea electronică a datelor sale personale.
Acordul cetățenilor pentru utilizarea mijloacelor de evidență electronice, în ce îi privește, trebuie obligatoriu să fie însoțit de o explicare amănunțită a tuturor consecințelor ce pot apărea în urma unei asemenea decizii. Iar cetățenilor ce doresc să se folosească de aceste tehnologii este necesar să li se asigure accesul la toată informația stocată în bazele de date electronice, de asemenea și posibilitatea de a șterge acele informații ce nu sunt cuprinse în cerințele pentru siguranța publică, prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, urmează să fie garantată integritatea și confidențialitatea datelor personale, iar, dacă este necesar, și creșterea responsabilitatății pentru pierderea sau utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal. Actele, eliberate de către autoritățile statului, nu trebuie să conțină vreo înformație, natura și scopul lor să nu fie neclare sau să fie ascunse de către posesorul documentului respectiv și nici vreun simbol, ce ar avea un caracter îndoielnic din punct de vedere moral, blasfemiator sau care poate ofensa sentimentul religios al credincioșilor.
În privința acestor probleme, Biserica poartă un dialog activ cu autoritățile din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Kazahstan, cu statele Asiei Mijlocii, dar și cu alte state, cu scopul de a obține din partea autorităților acestor țări o mai bună înțelegere a poziției credincioșiolr față de problemele mai sus arătate. Soborul consideră deosebit de importantă respectarea principiului libertății de alegere în ceea ce privește acceptarea sistemului electronic sau a metodelor tradiționale de identificare a persoanei. De asemenea, Soborul face apel către autoritățile tuturor statelor ce aparțin spațiului canonic al Bisericii noastre să adere la acest principiu. În același timp, să dea dovadă de respect față de libertățile și drepturile constituționale ale acelor cetățeni care refuză să accepte mijloacele electronice de identificare.
În cazul în care autoritățile vor forța cetățenii să accepte astfel de mijloace și îi va discrimina pe motivul refuzului lor, Soborul propune acestor oameni să se adreseze în instanța de judecată, de asemenea, să informeze ierarhia eparhială și, dacă este necesar, Departamentul Sinodal pentru relațiile Bisericii cu societatea civilă.
6. În sfârșit, multe sunt lucrurile ce deja ne avertizează de faptul că ne putem confrunta cu noi provocări. Iar dacă restrângerea limitelor libertății personale, efectuată inclusiv prin mijloacele electronice de control, va duce la imposibilitatea liberei mărturisiri a credinței în Hristos, iar actele legislative, politice sau ideologice, obligatorii, vor deveni incompatibile cu modul creștin de viață, – atunci înseamnă că a sosit vremea mărturisirii, despre care ne vorbește Cartea Apocalipsei (cap.13-14).
În același timp, Preasfințitul Sobor Arhieresc reaminește despre anumite cazuri inacceptabile când anumiți mireni, iar uneori și clerici, se pronunță în numele Bisericii cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea vreunui sau altui fenomen, cu credința lui Hristos și cu modul de viață creștin. Acest drept aparține Soborului sau Sinodului ce se bazează pe Sfânta Scriptură și pe Tradiția Bisericii, și care acționează în același duh și cuget cu toți clericii și păstoriții.
Facem apel către cler și către toți cei din viața monahală, precum și către toți ceilalți fii credincioși ai Sfintei Biserici, să dea dovadă de o deosebită atenție duhovnicească și de trezvie creștină în tratarea acestor chestiuni dificile, să aibă o permanentă grijă de liberă mărturisire a credinței și de menținerea modului creștin de viață, știind, că numai acel om poate aduce roade bune lui Dumnezeu, care își petrece viața în Hristos și păzește credința sa față de unitatea Bisericii.
(Traducere de Dumitru Lăpușneanu – Sursa: Război întru Cuvânt, Sursa originală: patriarchia.ru)