ATOM dă start concursului Brain-Ring, ediția a IV – a

Dorești să experimentezi ceva nou?

Să participi la concursul cel mai tare al sezonului unde sunt incluși participanții din raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași?

Dorești să-ți faci noi prieteni și să concurezi cu ei intelectual?

Te așteptăm la acest fascinant concurs unde vei învăța și totodată te vei distra!!!

Dăm start ediției a IV-a a proiectului „Sânt tânăr și doresc să mă manifest intelectual”! prin Concursul Brain-Ring, ediția a IV-a.

Activitatea 1 – După primirea materialelor teologico-didactice de pe site-ul www.atosmd.club, tinerii vor forma echipe din 6 tineri. Se alege o singură echipa care va reprezenta școala dată la concursul raional care va concura cu celelalte echipe din celelalte școli, la activitatea 2.

Activitatea 2 –  La concurs participă toate echipele dintr-un singur raion. Ele vor concura reciproc, în final ajungând doar o singură echipă care va reprezenta raionul la finala concursului. Desfășurarea pe raioane: Călărași – 3 aprilie, Ungheni – 4 aprilie, Nisporeni – 5 aprilie, Hîncești – 6 aprilie

Activitatea 3 –  Tabăra de vară. Tinerii vor fi cazați timp de 5 zile gratuit la Tabără de vară de pe lângă una din mănăstiri care va fi în proiectul dat, și vor participa la o gamă largă de activități: Sfânta Liturghie, cursuri și seminare pe teme diferite, vor fi activități în sânul naturii și în jurul focului de noapte, un mic concurs sportiv între echipe: intelectual și de teren. 20 – 25 august

Activitatea 4 –  Finalul concursului. Aici se vor întruni în runda finală echipele învingătoare, câte una din fiecare raion: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași, dar sânt invitați toate echipele care au participat de la începutul concursului. 16 septembrie Mănăstirea Hîrbovăţ

Rugăm ca echipele care doresc să concureze să ne trimită pe mail: [email protected], următoarea informație:

1.Instituția pe care o reprezentați.

2.Localitatea de unde sunteți.

3.Denumirea echipei.

4.Nume, prenume, număr telefon a căpitanului.

5.Nume, prenume, număr telefon a celor 5 membri.

Puteți descărca temele accesând PDF DOWNLOAD

Temele pentru concursul Brain-Ring, ediția a IV – a

Perioada de implementare februarie – septembrie 2017

Toată programa cuprinde 3 capitole:

1. Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova
2. Sfânta Scriptură sau Biblia
3. Sinoadele ecumenice ale Bisericii

I – Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova

ATOM își are începutul activităților în r-nul Sîngerei, s. Vrănești din anul 2011, dar își întărește pozițiile de activitate în data de 4 iunie 2012 prin Adunarea ATOM unde am văzut:

Viziunea: De la tineri activi spre comunități participative!

Misiunea: Trezirea conștiinței și promovarea valorilor morale ale neamului nostru, bazându-se pe noua generație și educare ei.

Până în prezent ATOM, a desfășurat proiecte cu o programă largă de activități, anume ca să poate întruni mai mulți tineri și doleanțe a lor. Încercăm să dezvoltăm lideri și tineri de echipă care să poată promova valorile autentice ale neamului nostru și să poată dezvolta principii europene la ei acasă.

Lozinca: Noi de fiecare dată o să învingem fiindcă avem: credință, curaj și entuziasm…!

Cine poate deveni membru?

Toți elevii și studenții din Republica Moldova și nu numai, care mărturisesc învățătura Bisericii Ortodoxe și doresc ca prin comportamentul, faptele și deciziile lor să se schimbe pe sine și pe cei din jur pe calea cea bună. Toți cei care doresc să se alăture ATOM o pot face venind la centrul nostru (nu este sediul încă), ori lăsându-ne adresare la contacte…

Obiectivele prioritare ale ATOM:

– Înrolarea tinerilor ca voluntari activi ai societății: De la tineri activi spre comunități participative.

– Promovarea credinței și a valorilor spiritual-culturale creștine ortodoxe, prioritar în rândul tinerilor elevi;

– Educarea lucrărilor în grup, ca o familie:

Proiectele realizate de către ATOM, denumirea și ce activitate cuprinde.

PROIECT – Un zâmbet pentru copiii, – promovează în rândul copiilor activități încadrându-i pe ei înșiși spre a aduce bucurie lor și celor din jurul lor. Cuprinde masă dulce, cadouri, etc. Include deplasare la Centrele pentru copii cu dezabilități încadrându-i activ în colaborare.

PROIECT – Din ruine spre lumină – acest proiect de înfrumuseţare şi înverzire a teritoriului din jurul izvoarelor, fântânilor, răstignirilor.

PROIECT – HIV Conștient Protejat Permanent – Sensibilizarea opiniei publice despre pericolul Hiv-Sida, prin împărțirea pliantelor, participarea la cursuri și seminarie de înștiințare.

PROIECT – Cui dăruiesc inima mea. – Activitatea include în sine formarea unei inimi la o sărbătoare specială dedicată mamelor, profesorilor, persoanelor dragi și este desfășurată în rândul copiilor sau a celor cu dezabilități ca să promoveze dragostea față de cei care iau crescut sau îi îngrijesc.

PROIECT – Colind – Copiii, tinerii învață colinzi și prin colind la Nașterea Domnului, promovează cultura noastră Ortodoxă.

PROIECT – Antreprenoriat Social pentru Tineri din Mediul Rural la ONG – participare la proiectul dat a tinerilor și încadrarea ONG-urilor în antreprenoriat, iar banii colectați să fie ca sprijin pentru alte proiecte promovate de Asociația noastră. Noi am beneficiat de un aparat de popcorn, iar voluntarii la hramul orașului sau alte zile vindeau popcorn și am putut realiza alte proiecte.

PROIECTE – Ziua mondială a luptei contra tuberculozei – Participarea tinerilor la sensibilizarea societății prin împărțirea pliantelor spre a merge la doctor dacă tușesc mai mult de 3 săptămâni, participare la seminar pe tema dată.

PROIECTE – De la tineri activi, spre comunități participative – Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor, de ai face activi în societate și să fie promotori ai voluntariatului în localitățile de unde sunt.

PROIECT – “Eco-Paper” Colectarea hârtiei utilizate din rândul cetățenilor.

PROIECT – Pachet social pentru bătrâni – bătrânii, familiile social vulnerabile la sărbători au primit pachet cu produse alimentare, din colectarea de fonduri prin vinderea popcornului sau a donațiilor din partea oamenilor cu suflet mare.

PROIECT –  Ajutăm copiii ca sunetul clopoțelului să sune ca bun venit pentru toți – campaniei de colectare a rechizitelor școlare pentru copiii din familii social vulnerabile.

PROIECT –  Seminare – ne întâlnim cu tinerii atât la sediul asociației, dar ne ducem în vizită prin sate cu teme interesante de discuție și dezbateri care ar interesa pe tineri.

PROIECT –  Ești prietenul meu? lasă netul fii alături! – este un proiect ce ar sensibiliza pe tineri de a conștientiza că prietenul adevărat e acela care este alături și nu cel de pe rețelele de socializare, de aceea îi invităm de a invita prietenii la o întâlnire de suflet în parc unde tinerii voluntari vor pregăti activități.

PROIECT –  Sânt tânăr și doresc să mă manifest intelectual prin concursul Brain-Ring –  Activitatea 1 – După primirea materialelor teologico-didactice de pe site-ulwww.atosmd.club, tinerii vor forma echipe din 6 tineri. Se alege o singură echipa care va reprezenta școala dată la concursul raional care va concura cu celelalte echipe din celelalte școli, la activitatea 2.

Activitatea 2 –  La concurs participă toate echipele dintr-un singur raion. Ele vor concura reciproc, în final ajungând doar o singură echipă care va reprezenta raionul la finala concursului. Desfășurarea pe raioane: Călărași – 3 aprilie, Ungheni – 4 aprilie, Nisporeni – 5 aprilie, Hîncești – 6 aprilie

Activitatea 3 –  Tabăra de vară. Tinerii vor fi cazați timp de 5 zile gratuit la Tabără de vară de pe lângă una din mănăstiri care va fi în proiectul dat, și vor participa la o gamă largă de activități: Sfânta Liturghie, cursuri și seminare pe teme diferite, vor fi activități în sânul naturii și în jurul focului de noapte, un mic concurs sportiv între echipe: intelectual și de teren. 20 – 25 august

Activitatea 4 –  Finalul concursului. Aici se vor întruni în runda finală echipele învingătoare, câte una din fiecare raion: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași, dar sânt invitați toate echipele care au participat de la începutul concursului. 16 septembrie

PROIECT –  Provocare și Discuție – pe rețelele de socializare punem o temă de discuție și venim cu dezbateri despre unele mituri sau realități care apar ca informație în rândul tinerilor ca o provocare.

PROIECT –  Biblia pe înțelesul tuturor – din discuție cu tinerii pe parcursul a mai mulți ani, s-a văzut dorința lor de a merge pe Calea Domnului, dar internetul a venit ca un zid între tânăr și Dumnezeu, de aceea dorim prin intermediul internetului să dezvoltăm acest lucru. Pe rețeaua de socializare a asociațieiodnoklasniki.ru o să fie zilnic postat câte un capitol din Biblie începând cu Evanghelia de la Matei și mai departe… Jos la comentarii tinerii care o sa aibă întrebări referitor la capitolul dat o să avem posibilitatea să discutăm. Toți cei cointeresați o să facem 3 lucruri: folosim timpul cu folos, citim studiind Biblia și dăm răspuns la versetele care au un înțeles nu prea pe înțelesul tuturor.

PROIECT –  De la pocăință, prin iertare, spre lumina Învierii – în prima săptămână din Postul Mare prin sloganul ,,De la pocăință, prin iertare, spre lumina Învierii”. Tinerii voluntari înarmați cu fișe de Mărturisirea de Obște a Păcatelor si lumânări au colindat câteva biserici din or. Ungheni, începând cu Catedrala Episcopală, Sf. Alexandru Nevsky, îndemnând oamenii spre o mărturisire și viață corectă atât trupește cât și duhovnicește.  Lucrurile simbolice date oamenilor ia făcut să fie receptivi, dar și entuziasmați, deoarece această activitate s-a desfășurat pentru prima dată. Voluntarii au fost fericiți să aprindă o lumină în conștiința fiecărui creștin și să îndemne oamenii spre pocăință. Nu doar bătrânii, dar și tânăra generație manifestă interes pentru credință și au dragoste față de Dumnezeu.

PROIECT –  Prețuiește viața – Ținând discuții cu foarte mulți tineri prin rețelele de socializare se vede spaima tinerilor de a da pe față problemele vieții pe care le au și fiind goi lăuntric fără a avea o susținere morală, sau pe cineva cui ar putea săi descopere problemele cu care se confruntă adolescenții, cad în deznădejde, iar alții chiar își iau viața prin diferite forme ale sinuciderii. Tinerii cred că dacă îți pun capăt zilelor, pun și capăt problemelor apărute în viața lor. Începând din particular și văzând că e posibil de a schimba atitudinea adolescentului de a alege ceva în viața sa și anume viața, de aici a și pornit ideea de a promova această idee și în noi orizonturi și pe o scară mai largă. Tot ici intră și participarea la marșuri pentru viață și contra avortului, seminare de informare a tinerilor despre sindromul post avort.

PROIECT –  Pelerinaje – împreună cu tinerii facem călătorii redescoperind locurile pitorești ale Moldovei, vizitarea mănăstirilor și încadrarea în viața fiecărei mănăstiri prin discuție cu călugării mănăstirilor, care povestesc despre viața monahală.

     PROIECT –  Gala Voluntarilor ATOM – este un eveniment intern ce recunoaște  meritele voluntarilor din cadrul AO Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, care este și organizatorul evenimentului.

Participanți:

 (1) membri și voluntari din cadrul ATOM;

 (2) instituții de învățământ cu care am colaborat;

Secțiunile din concurs:

1. Cel mai activ Coordonator de proiecte;
2. Cel mai activ Vicepreședinte ATOM;
3. Cel mai activ Voluntar ATOM;
4. Cel mai bun eseu;
5. Cel mai activ preot care a susținut programele de voluntariat ATOM în localitate;
6. Cel mai activ profesor ce a susținut programele de voluntariat ATOM în localitate;
7. Cea mai activă Instituție de învățământ care ne-a susținut în promovarea voluntariatului.

Sfânta Scriptură sau Biblia

Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire se găsește în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție.

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecția cărților numite ale Vechiului și ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 i. Hristos) pana la autorul Apocalipsei (cca. 100 d. Hristos). Aceste cărți sunt comoara cea mai prețioasă de lumina și mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preț și le folosește ca pe un izvor de apa vie din care soarbe învățătura cea dumnezeiasca.

De ce Sfânta Scriptură se mai numește și Biblie?

Cuvântul “Biblie” este de obârșie greceasca și înseamnă “cărți” sau “carte”. “Cărțile” sau “cartea” Sfintei Scripturi și-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru ca Sfânta Scriptură a fost scrisa o buna parte în limba greaca, cat și pentru ca, la început, în primele veacuri ale creștinismului, învățătura cuprinsa în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, așa cum arata documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiție.

Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuințat, atât de creștini cat și de necreștini, înfățișează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei și-a păstrat acest nume fără alt adaos și pe care noi credincioșii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărți, cartea cărților, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai prețioasă, pentru cuprinsul și roadele ei în sufletele noastre.

Prin ce se deosebește Sfânta Scriptură de celelalte cărți?

1) Sfânta Scriptură se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învățat sau neînvățat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învățături mântuitoare și folositoare, caci ne vorbește despre Dumnezeu și despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. «Iar scopul și rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu și Fiu, fiind Cuvântul și strălucirea și înțelepciunea Tatălui; și ca pe urma, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om.

Iar aceasta îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toata Scriptură de Dumnezeu insuflata» cum însuși Domnul a spus: “Cercetați Scripturile, ca ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39)17 (Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, XXIX, în Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, “P.S.B.”, Bucuresti, 1987, p. 357). Ea ne învață apoi cum sa trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine18 (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159), în înțelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, caci Duhul Sfânt n-a înșelat pe slujitorii Săi, proorocii19 (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112). Oamenii nu puteau cunoaște prin firea și prin mintea lor lucruri așa de mari și de dumnezeiești, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinți.

2) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârșită. Același suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărților ei, deși acestea sunt deosebite intre ele din punct de vedere al conținutului și al formei de exprimare. Fiind data prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se afla într-însa (Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I către Corinteni, 45, 2, 3, Migne, P. G., I, col. 300). Sfânta Scriptură nu se contrazice  (Sf. Iustin Martirulși Filozoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col. 625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLII, col. 349), cum se contrazic învățătorii și scrierile păgane(indemn catre Greci, cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256). Daca scrierile Proorociilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru ca toți au vorbit insuflați de un singur Duh, al lui Dumnezeu (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col. 1137).

3) Sfânta Scriptură are o putere covârșitoare, prin care a prefăcut și preface nenumărate suflete păcătoase în sfinți. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sf. Scripturi: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu doua tăișuri și pătrunde pana la despărțitura sufletului și a duhului, dintre încheieturi și măduvă, și este judecător cugetelor și gândurilor inimii” (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător și tâlcuitor al Sf. Scripturi, se pronunță astfel: «Te rog spune-mi ce e mai Sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca aceasta plăcere?

Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoașterea înțelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului și la cuvintele Stăpânului tău…, decât ca aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înțelepciune duhovniceasca, sa învețe pe oameni! Aibă ceilalți averile lor, bee din cupe împodobite cu pietre prețioase, strălucească în stofe de mătase…, fie neputincioși în a-și răpune bogățiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră sa stea în a medita la legea Domnului ziua și noaptea, a bate la ușa care ni-i deschisa, a primi pâinile Sf. Treimi și a merge pe valurile vieții, având pe Domnul călăuză» (Fer. Ieronim, Scrisoarea 30, 13 CV 54, I, pag. 248).

Sf. Scriptură ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii?

Sf. Scriptură nu ne poate călăuzi, ea singura, pe calea mântuirii, atât pentru ca ea n-a fost data omenirii de la început, cat și pentru ca, atunci când a fost data, ea n-a fost singura autoritate în aceasta privință, ci a avut înaintea ei și apoi odată cu ea Sf. Tradiție, în vatra mereu calda a obștii religioase, sau a Bisericii. Cu mult înainte de a începe Moise sa scrie primele cărți ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obștii religioase, chiar mai veche decât aceea a Patriarhilor. Cărțile Noului Testament încep sa apară după mai bine de zece ani de la întemeierea Bisericii.

Ele apar în sânul acesteia. Și Biserica alege cărțile insuflate încă din veacul 1 după Hristos. Biserica este autoritatea hotărâtoare în aceasta privință, cum și în tâlcuirea textului biblic. Ea “este stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15), ea tine “canonul neclintit al adevărului” (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4, Migne, P. G., VII, col. 545 B). În ea lucrează Duhul Sfânt pentru păstrarea neîntinată a adevărului mântuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este și Duhul lui Dumnezeu și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și tot harul, iar Duhul este adevarul» (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col. 966). Iată de ce Sf. Scriptură nu poate, ea singura, sa ne călăuzească pe calea mântuirii, ci numai în Biserica, împreuna cu Sfânta Tradiție.

Canonul cărților Sfintei Scripturi

Prin “canonul” cărților Sf. Scripturi, înțelegem totalitatea cărților sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor cărți. Cuvântul “Canon” n-a avut acest înțeles de la început. El e împrumutat din limba ebraica, prin mijlocirea celei grecești, și însemna, printre altele, “dreptar” sau “regula”. Cu aceste doua înțelesuri îl găsim întrebuințat și în Noul Testament. Sf. Apostol Pavel, după ce da anumite sfaturi duhovnicești galatenilor, adaugă: ” Și câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și mila asupra lorși asupra Israelului lui Dumnezeu” (Gal. 6, 16).

Se numesc, apoi, “canoane”, cu înțeles de “rânduială”, hotărârile privitoare la disciplina bisericeasca și anumite părți care intra în rânduiala slujbelor bisericești. Cărțile Sf. Scripturi cuprinzând “canonul” adică regula de credință și de viată au fost numite “canoane” cu acest înțeles, dar și cu înțelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care conțin aceste rânduieli. Cuvântul “canon” are acest înțeles atât la vechii iudei, cat și la primii creștini. Exista un canon al cărților Vechiului Testament și un canon al cărților Noului Testament.

Cu ce condiții au fost primite cărțile Sf. Scripturi în canonul biblic?

Cu condiția: 1) ca învățătura cuprinsa în ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare; și 2) ca învățătura descoperita în ele sa fie garantata de Biserica. Biserica garanta învățătura aceasta pe baza vechimiiși apostolicității, după regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevărat, care e mai vechi și acel lucru e mai vechi, care e de la început, și acel lucru e de la început, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfânt în Bisericile Apostolice (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L., II, col. 366).

Cărțile Vechiului Testament

Cărțile care intra în canonul Vechiului Testament sunt:

1. Facerea
   2. Ieșirea
   3. Leviticul
   4. Numerii
   5. Deuteronomul (a doua lege)
   6. Cartea lui Iosua Navi
   7. Cartea Judecătorilor
   8. Cartea Rut
   9. Cartea întâi a Regilor (sau întâia a lui Samuil)
   10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
   11. Cartea a treia a Regilor (sau întâia a Regilor)
   12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
   13. Cartea întâia Paralipomena (a Cronicilor)
   14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
   15. Cartea întâi a lui Ezdra,
   16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
   17. Cartea Esterei
   18. Cartea lui Iov
   19. Psalmii
   20. Pildele lui Solomon
   21. Eclesiastul
   22. Cântarea Cântărilor
   23. Isaia
   24. Ieremia (plângerile lui Ieremia)
   26. Iezechiel
   27. Daniel
   28. Osea
   29. Amos
   30. Miheia
   31. Iov
   32. Avdie
   33. Iona
   34. Naum
   35. Avacum
   36. Sofonie
   37. Agheu
   38. Zaharia
   39. Maleahi

În afara de cărțile canonice mai sunt și alte cărți în Sf. Scriptură a Vechiului Testament?

În afara de cele 39 de cărți canonice, Sf. Scriptură a Vechiului Testament mai cuprinde și alte cărți: cărțile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci în rândul cărților canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare și ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adică celor care se pregăteau sa primească credința creștină. De aceea ele au fost păstrate în Sf. Scriptură, după cărțile canonice. Ele sunt pline de înțelepciune duhovniceasca și de aceea Biserica le folosește pe unele din ele chiar la sfintele slujbe.

Acestea sunt:

1. Cartea lui Tobit
   2. Cartea Iuditei
   3. Cartea lui Baruh
   4. Epistola lui Ieremia
   5. Cântarea celor trei tineri
   6. Cartea a treia a lui Ezdra
   7. Cartea înțelepciunii lui Solomon
   8. Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)
   9. Istoria Susanei
   10. Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
   11. Cartea întâi a Macabeilor
   12. Cartea a doua a Macabeilor
   13. Cartea a treia a Macabeilor
   14. Rugăciunea Regelui Manase

Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cărțile canonice: Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugăciunea Regelui Manase (la sfârșitul cărții a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei și Istoria idolului Bel și a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes și Rugăciunea lui Mardoheu și a Esterei.

Cărțile Noului Testament

Canonul Noului Testament cuprinde 27 de cărți și anume:

1. Sf. Evanghelie după Matei
   2. Sf. Evanghelie după Marcu
   3. Sf. Evanghelie după Luca
   4. Sf. Evanghelie după Ioan
   5. Faptele Sfinților Apostoli
   6. Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani
   7. Epistola 1 a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
   8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
   9. Epistola Sf. Apostol Pavel către Galateni
   10. Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni
   11. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filipeni
   12. Epistola Sf. Apostol Pavel către Coloseni
   13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
   14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
   15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Timotei
   16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Timotei
   17. Epistola Sf. Apostol Pavel către Tit
   18. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filimon
   19. Epistola Sf. Apostol Pavel către Evrei
   20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob
   21. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
   22. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
   23. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
   24. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
   25. Epistola a III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
   26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda
   27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

Când au fost scrise cărțile Vechiului și Noului Testament?

Cărțile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într-un răstimp de peste o mie de ani (1400-400). Cărțile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărțile Sf. Ioan Evanghelistul și Teologul au fost scrise intre aceasta data și sfârșitul veacului I.

39. Ce înseamnă Vechiul Testament și ce înseamnă Noul Testament?

În vorbirea obișnuită cuvântul “Testament” înseamnă hotărârile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înțeles și pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 și urm.), Sf. Părinți au învățat ca cele doua Testamente – cel Vechi și cel Nou – arata voința lui Mesia de a face moștenitori ai împărăției veșnice pe cei ce vor crede în El. Când e vorba despre Sf. Scriptură a Vechiului Testament și a Noului Testament, cuvântul “Testament” mai are și înțeles de “legământ”. El e “Legământul” dintre Dumnezeu și om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduința data de Dumnezeu primilor oameni ca sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui.

Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu și poporul evreu (les. 20). Despre acest legământ vorbește Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea și Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos și-și afla împlinirea și desăvârșirea în El. Scrierile sfinte, date după Hristos, formează Legământul nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătură făcută la Cina cea de Taina intre Dumnezeu și oameni, “legea cea noua”, adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28).

Sf. Apostol Pavel arata în chip lămurit învățătura despre cele doua Testamente. Vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: “Și pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferita spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul testament, cei chemați sa ia făgăduința moștenirii veșnice. Caci unde este testament, trebuie neapărat sa fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Caci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfințit fără sânge” (Evr. 9, 15-18).

Ce înseamnă “Evanghelie” și “Apostol”

“Evanghelie” înseamnă “veste buna”. Cuprinsul ei a adus și aduce lumii vestea buna care mângâie sufletele: venirea Mântuitorului, profețită de Vechiul Testament, apoi învățătura, faptele, patimile, moartea și slăvita Lui înviere, înălțarea la cer, – toate având loc pentru mântuirea lumii.

Cuvântul “Apostol” înseamnă “trimis”. El privește în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimiși la propovăduire de însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Aceștia sunt: Petru și Andrei, Iacob și Ioan, Filip și Bartolomeu, Toma și Matei, Iacob al lui Alfeu și Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urma, după trădarea și moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). “Apostol”, în înțelesul plin al cuvântului, este și Sf. Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului.

“Apostoli” sunt și cei șaptezeci (și doi), a căror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuți de Sf. Apostol Pavel în lista celor învredniciți de darurile duhovnicești (I Cor. 12, 28), cei notați în Scrierile Părinților Apostolici (Învățătura celor 12 Apostoli, 11, 3; în Scrierile Părinților Apostolici în “P.S.B.”, București, 1979, p. 30) și, în înțeles mai larg, mulți din cei care, mai târziu, au contribuit la creștinarea popoarelor păgâne.

Dovezi din Sf. Scriptură despre insuflarea dumnezeiasca a VT și NT

Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi.(Vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 și altele). Iisus Hristos numește Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelația lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17).

Astfel, Sf. Apostol Pavel ne învață ca “toata Scriptură este de Dumnezeu insuflata și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea intru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la rându-i, ca “niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit purtați fiind de Duhul Sfânt” (11 Petru 1, 21). Insuflarea  Sf. Scripturi este autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce întărește Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: “Amin zic vouă: înainte de a trece cerul și pământul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate” (Matei 5, 18).

Cărțile Noului Testament s-au scris sub inspirația Duhului Sfânt pe care le-au primit autorii lor, adică Sfinții Apostoli și Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după Înviere, Mântuitorul le spune: “Luați Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momentul despărțirii de aceiași Apostoli, El le poruncește: “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” (Matei 28, 19); “Ca nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește intru voi” (Matei 10, 20); “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învață pe voi toate și vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).

Avem și alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?

Avem dovezile păstrate de Sf. Tradiție. În adevăr, mulți Părinți și Scriitori bisericești dau mărturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune ca Scriptură e desăvârșită fiindcă e insuflata de Cuvântul și de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul30 (Clement Alexandrinul, Cuvânt însemnător către Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).

Ce este insuflarea dumnezeiască?

Insuflarea sau inspirația dumnezeiasca este acea înrâurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfânt prin care:

1) mintea lui se luminează în mod excepțional prin lucrarea Duhului Sfânt, primind o putere de pătrundere în tainele adevărurilor dumnezeiești și căreia i se comunica în parte și adevăruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodată cu puterile proprii, iar voia sa se întărește pentru a se hotărî și persista în cele bune;

2) aghiograful este îndemnat sa scrie ceea ce știe și ceea ce i se va comunica, ca de sus; și

3) aghiograful este ajutat sa nu cada în vreo greșeală.

Atenagora spune ca Duhul Sfânt se servește de gura prorocilor ca de un organ, așa cum flautistul sufla intr-un flaut (Atenagora Atenianul, Solie pentru creștini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lămurește ca Proorocii vorbeau numai puși în mișcare de Cuvântul (Logosul), Care se unea cu ei și Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii făcea sa vestească lucrurile voite de Dumnezeu (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728).

Insuflarea ne-o arata limpede Teofil al Antiohiei, în lămurirea pe care o da în aceasta privință: «Profeții care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata înțelepciunea lui Dumnezeu, cea care era în El,și Cuvântul cel Sfânt al Sau, Care este totdeauna împreună cu El. Acest Cuvânt, fiind Duhul lui Dumnezeu, începutul, înțelepciunea și Puterea Celui Prea Înalt, S-a coborât asupra Profeților și, prin ei, a vorbit despre facerea lumii și despre toate celelalte. Cuvântul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ» (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de limbagreaca în “P.S.B.”, Bucuresti, 1985, p. 302) În marea Sa înțelepciune, Dumnezeu vorbește prin oameni, asemenea oamenilor (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face înțeles.

Sfânta Scriptură poate fi înțeleasă ușor?

Nu. Înțelegerea Sfintei Scripturi nu este la îndemâna fiecăruia dintre noi, oamenii, fiindcă adevărurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea noastră omeneasca, sunt adevăruri dumnezeiești care se adresează celor credincioși și cu viață duhovniceasca. De altfel, ea însăși mărturisește ca tâlcuirea ei nu e lucru ușor. La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca înțelege ce citește, cel întrebat răspunde: “Cum as putea, de nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8, 31).

Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: “În toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neînvățați și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci și o rugăciune neîntrerupta pentru dobândirea adevăratei ei înțelegeri.

Sf. Părinți și Scriitori bisericești au arătat, în repetate rânduri, greutățile întâmpinate pentru înțelegerea Sf. Scripturi. Origen spune ca înțelesul Scripturii nu se descoperă de la început cititorilor, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeiești, sau care sunt necredincioși ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindcă înțelesul Scripturii e un lucrusupraomenesc (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303).

Puținătatea înțelegerii noastre nu poate pătrunde strălucirea dogmelor (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele principale ale căderii în erezie (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306). Fericitul Augustin ne recomanda ca părțile neînțelese din Scriptură sa le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le pătrunde unele prin altele (Fer. Augustin, Despre învățătura. creștină, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV, col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne îndeamnă ca: «daca citim o data, de doua ori, și nu înțelegem ce citim, sa nu ne trândăvim, ci sa stăruim, sa meditam, sa întrebăm. Caci spune Scriptura: “Întreabă pe tatăl tău și-ti va da de știre, întreabă pe bătrâni și-ti vor spune” (Deut. 32, 7). Cunoștința nu este a tuturor» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, p. 286)

Cum trebuie interpretată sau înțeleasă Sfânta Scriptură?

Sf. Scriptură cuprinde trei înțelesuri:,

1. înțelesul după litera, obștesc, sau istoric;
2. înțelesul mai înaintat sau sufletesc;
3. înțelesul duhovnicesc.

Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sf. Scripturi, susține ca înțelesul cărților insuflate se împarte după cele trei feluri de credincioși aflători în Biserica: cei simpli, cei înaintați și cei desăvârșiți. «Cei simpli sa-și întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înțeles după litera, obștesc și istoric); daca însă unii au început sa înainteze ceva și pot sa privească un lucru mai pe larg, sa-și întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârșiți și asemenea acelora despre care Apostolul zice: “Iar înțelepciunea o propovăduim la cei desăvârșiți; dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci spre slava noastră” (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se întărească din însăși legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare.

Același Origen declara ca înțelesul duhovnicesc este cel mai înalt și trebuie pus înaintea celui material sau istoric (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,).

Tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi e însă aceea care tine seama de toate cele trei înțelesuri și le folosește potrivit cu ideile, persoanele și faptele biblice, cum au făcut cei mai mulți din Sfinții Părinți. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu citiți literele în chip simplu, ci sa cercetați ideile. Daca cineva se oprește numai asupra cuvintelor și nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greșeli va săvârși”) (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor…, Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptură și interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).

Ce se cere pentru tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi?

Tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:

1. O viață curata și înflorită de virtuți;
2. Cunoașterea voii dumnezeiești prin studiul îndelungat și smerit al Descoperirii dumnezeiești;
3. Cunoașterea învățăturii Bisericii și a Sf. Tradiții.

În privința curăției vieții, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: «Cunoștința întocmai a cuvintelor Duhului se descoperă numai celor vrednici cu Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuți-lor, curățindu-și mintea de funinginea patimilor, primesc cunoștința celor dumnezeiești, care se întipărește și se așază în ei, de la prima atingere, asemenea unei fețe într-o oglinda curata și stravezie» (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie, 65, în Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viața potrivita Duhului duce la cunoașterea voii dumnezeiești arătată în Sf. Scriptură. Duhul din noi recunoaște Duhul din Sf. Scriptură, cum observa Mântuitorul însuși: “De va voi cineva sa facă voia Lui (Dumnezeu), va cunoaște despre învățătura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Însumi” (Ioan 7, 17).

Se cuvine sa citim Sf. Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I mai înainte ajutorul ca s-o înțelegem și având dorința calda de a ne lumina ființa prin cuprinsul ei. Atunci când, din pricina puținătății înțelegerii noastre, nu pricepem anumite învățături din ea, sa rugam pe preot sa ne tâlcuiască acele învățături. Cunoașterea adânca a învățăturii Bisericii și a Tradiției îmbogățește duhul tâlcuirii celei adevărate. O astfel de cunoaștere ajuta mult la înțelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica și adâncă înțelegere a Bibliei, precum și lipsa legăturii strânse cu Sf. Tradiție, duce la eresuri și rătăciri, aspru mustrate de însuși Mântuitorul, când zice: “Va rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).

Sinoadele ecumenice ale Bisericii

Sinoadele bisericești au fost ținute pentru a rezolva diferite probleme atunci când nu s-a putut ajunge la consens prin simple discuții. Majoritatea sinoadelor au fost locale, deși în unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o largă acceptare (aşa cum sunt cele Șapte Sinoade Ecumenice). Primul sinod al Bisericii s-a ținut de către Apostoli la Ierusalim, în primul secol (Fapte 6:1-7).

Cele șapte Sinoade Generale ale întregii Biserici Creștine sunt cunoscute sub numele de Sinoade Ecumenice. Ele acoperă perioada dintre 325 si 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezintă temelia învățăturii creștine acceptate de ramurile răsăriteană si apuseană a Bisericii Creștine. Deciziile acestor Sinoade Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.

La aceste Sinoade Ecumenice au fost întocmite multe Canoane sau norme care guvernează administrarea Bisericii.

Biserica Catolică acceptă ca ecumenice si unele sinoade ulterioare, organizate numai de autoritățile si reprezentanții Bisericii Catolice. Aceste sinoade, dintre care ultimul este al doilea Sinodul de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxă ca având valabilitatea sau autoritatea adevăratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor concilii catolice nu sunt valabile în Biserica Ortodoxă. Pentru a înțelege mai bine motivele convocării lor si deciziile care au fost adoptate, cele șapte Sinoade Ecumenice sunt prezentate în continuare în ordine cronologică.

Primul Sinod Ecumenic

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mică, fiind deschis oficial chiar de către Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotărâri, inclusiv Crezul de la Niceea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariană. Arie, un preot din Alexandria, sustinea că Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negând astfel divinitatea lui Hristos. Arie argumenta că dacă Iisus a fost născut, atunci a existat o vreme în care El nu a existat; iar dacă a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme în care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initială a lui Arie era să răspundă unei alte erezii, prin care se făcea confuzie între cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

Un număr de episcopi l-au urmat pe Arie, iar Biserica a intrat în prima si poate cea mai profundă divizare a credintei. Până atunci, mărturisirile de credintă făceau parte din Crezul recitat de candidații la botez. Un Crez pentru botez, reprezentând arianismul, a fost prezentat Sinodului de către Eusebiu din Nicomedia, însă a fost respins imediat. În cele din urmă a fost acceptat un alt Crez, reprezentând Crezul de la Ierusalim, având inclus termenul foarte important „homoousis”, însemnând „de aceeasi fiintă” (de aceeasi esentă). Astfel s-a adoptat ca ortodoxă (corectă) afirmatia că Iisus este „de aceeasi fiintă” cu Tatăl. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Niceea si este următorul:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atottiitorul, făcătorul cerului si al pământului, al tuturor văzutelor si nevăzutelor.

Si într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care s-a născut din Tatăl mai înainte de toti vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o fiintă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri si s-a făcut om, de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara, si s-a făcut om.

Si s-a răstignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a pătimit si s-a îngropat si a înviat a treia zi, după Scripturi.

Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii si mortii, a cărui Împărătie nu va avea sfârsit.

O altă hotărâre a acestui Sinod a fost formula calendaristică pentru tinerea Paștelui. Pastele cade de prima lună plină, după echinocțiul de primăvară, după Pastele evreiesc.

Sinodul a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importantă bisericească, privind aspecte de natură morală si teritorială, atât pentru cler, cât si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un apărător al Ortodoxiei prin mărturisirea lui de credintă si prin redactarea Crezului care îi poartă numele.

Un alt participant, care prin argumentarea lui împotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului în Biserica Ortodoxă, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfântului Antonie. El suferise atâtea greutăti si cruzimi în timpul prigoanei lui Maximian, încât trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandările sale s-au bucurat de mare respect.

Numărul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodul celor 318 Părinti. El s-a încheiat pe 25 iulie 325. Amintirea lui este prăznuită în Biserica Ortodoxă în a saptea duminică după Pasti.

Al doilea Sinod Ecumenic

Al doilea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Teodosie I la Constantinopol, în 381, la care au participat 150 de episcopi. Teodosie s-a dovedit un apărător al credintei ortodoxe, iar intentia lui cu convocarea Sinodului a fost eradicarea completă a arianismului si condamnarea lui Macedonie si a lui Apolinarie, formulând învătătura despre unitatea Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.

Macedonie învăța că Sfântul Duh nu este o persoană („hypostasis”), ci o simplă putere („dynamos”) a lui Dumnezeu, afirmând deci că Duhul Sfânt este inferior Tatălui si Fiului. Sinodul a condamnat învățătura lui Macedonie si a formulat învățătura despre Sfânta Treime. Această învățătură afirmă că există „un Dumnezeu în trei ipostasuri”, proclamând că Duhul Sfânt este Dumnezeu, egal cu Tatăl si cu Fiul, de aceeasi fiintă cu Acestia. Aceasta a devenit baza învătăturii crestine.

Crezul de la Niceea, adoptat de primul Sinod Ecumenic, a fost completat cu cinci propozitii care stabileau învătătura despre Sfântul Duh, despre Biserică, Taine, învierea mortilor si viata veacului care va să vină:

Si [cred] întru Duhul Sfânt, Domnul de viată făcătorul, care din Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl si Fiul este închinat si slăvit, care a grăit prin prooroci.

Într-una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică,

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor,

Astept învierea mortilor si viata veacului ce va să vină. Amin.

Crezul a fost cunoscut de atunci sub numele de Crezul niceo-constantinopolitan, sau Simbolul Credintei. În privinta privilegiilor ierarhice, Sinodul a stabilit că Episcopul de Constantinopol are întâietate peste toate Bisericile, mai putin peste cea a Romei. Doi dintre episcopii care au avut un rol important în dezvoltarea învătăturii crestine au fost Sf. Grigorie Teologul (sau Grigorie de Nazianz, care a prezidat Sinodul) si Sf. Grigorie de Nyssa.

Al treilea Sinod Ecumenic

Al treilea Sinod Ecumenic a fost convocat la Efes în 431, de către Împăratul Teodosie. Sinodul a condamnat învătătura lui Nestorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care învăta că în Hristosul întrupat au existat două persoane separate, una divină si una omenească.

Nestorie accentua firea omenească a lui Hristos în dauna firii divine, învătând că Fecioara Maria născuse un om (pe Iisus Hristos) si nu pe Dumnezeu („Cuvântul” sau Fiul lui Dumnezeu). Logosul (sau „Cuvântul”) doar ar fi locuit în Hristos, ca într-un templu. Hristos deci ar fi fost doar un „purtător de Dumnezeu”. Această învătătură era vădit contrară învătăturii ortodoxe prin care Hristosul întrupat era o singură Persoană, Dumnezeu si Om în acelasi timp.

Unul din punctele învătăturii lui Nestorie era respingerea denumirii de „Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu) pentru Fecioara Maria. Nestorie o numea pe Fecioara Maria „Christotokos” (Născătoare de Hristos) sau „Anthropotokos” (Născătoare de om), dând astfel nastere „controversei hristologice”.

Sinodul a reafirmat învătătura Bisericii cum că Domnul nostru Iisus Hristos este o singură persoană, nu două persoane separate. Sinodul a stabilit că Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu („Logosul”) este Dumnezeu desăvârsit si Om desăvârsit, cu un suflet rational si cu trup. Unirea celor două firi ale lui Hristos se face astfel încât una nu o tulbură pe cealaltă. Sinodul a stabilit denumirea de „Theotokos” pentru uz teologic si liturgic în Biserică, întărind Crezul niceo-constantinopolitan si interzicând orice adăugare sau eliminare din acesta.

La acest Sinod au participat două sute de episcopi, prin care si Sf. Chiril al Alexandriei care s-a dovedit un apărător al Ortodoxiei, luptând pentru respingerea si anatemizarea lui Nestorie.

Al patrulea Sinod Ecumenic

Acest Sinod a fost convocat în 451 la Calcedon, în partea asiatică a Constantinopolelui, de către Împăratul Marcian si sotia lui Pulcheria. Trebuia dezbătută o altă controversă privind persoana lui Hristos. Eutih, un arhimandrit din Constantinopol, sustinea că firea umană (mai putin desăvârsită) a lui Hristos ar fi fost complet absorbită de firea Sa divină, cele două firi fiind astfel confundate într-una. Prin această unire, Eutih sustinea că Hristos ar fi avut o singură fire. Această erezie s-a numit „monofizitism” („o singură fire”). Sinodul a condamnat această învătătură si a stabilit că au existat două firi desăvârsite în una persoană a lui Hristos, unite „în mod neamestecat, neschimbat, nedespărtit si neîmpărtit”.

La Sinod au participat 650 de episcopi. Hotărârile dogmatice ale Sinodului au fost exprimate printr-o mărturisire de credintă cunoscută sub numele de Mărturia de la Calcedon. Printre celelalte hotărâri adoptate s-a aflat una neacceptată de Biserica apuseană: canonul 28, prin care Arhiepiscopul de Constantinopol primea titlul de Patriarh, reafirmându-se astfel hotărârea de la al doilea Sinod Ecumenic care dădea întâietate Episcopului de Constantinopol peste celelalte Biserici, mai putin peste cea a Romei. Canonul 28 al acestui Sinod îi acorda Arhiepiscopului de Constantinopol anumite drepturi administrative peste provinciile din jurul Constantinopolelui, făcându-l astfel Patriarh. Aceasta a fost respinsă de apuseni cu explicatia că „trebuie păstrate atributiile patriarhiilor răsăritene initiale”.

Al cincilea Sinod Ecumenic

Al cincilea Sinod Ecumenic s-a tinut la Constantinopol, în 553, fiind convocat de Împăratul Iustinian I. Controversa monofizită continuase după condamnarea lui Eutih si după emiterea Mărturisirii de la Calcedon.

Disputele personale dintre episcopi si amestecul Statului în problemele teologice si bisericesti au dus la o situatie nefericită în Biserică, situatie pe care nici măcar autoritatea si influenta lui Iustinian nu a putut-o solutiona.

Iustinian a luat initial apărarea monofizitilor, însă ulterior a trecut de partea ortodocsilor. Împărăteasa Teodora i-a încurajat pe monofiziti să genereze noi probleme, punând în discutie pozitia teologică a trei ilustri teologi care muriseră deja de un secol. Acestia erau episcopi antiohieni si părinti renumiti, Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cir si Iba din Edessa. Acuzatia era că scrierile celor trei, pătrunse de nestorianism, fuseseră condamnate de al treilea Sinod Ecumenic.

Acuzatorii monofiziti doreau condamnarea celor trei, chiar dacă acestia erau morti. Iustinian a fost determinat de puterea acestei controverse să convoace acest al cincilea Sinod Ecumenic, care s-a deschis la Constantinopol pe 5 mai 553, fiind prezidat de Eutihie, Patriarhul Constantinopolelui.

Au participat 165 de episcopi, iar scrierile celor trei au fost condamnate, iar ei însisi anatemizati. Această hotărâre a fost acceptată cu greu în Apus. În timpul Sinodului a apărut o dispută între episcopii răsăriteni si cei din Apus privind anatemizarea mortilor, si pentru un timp numele Papei a fost sters din scripte. Ruptura permanentă între Răsărit si Apus a fost evitată prin eforturile lui Iustinian.

Sinodul a confirmat învătătura Bisericii privind dubla natură a lui Hristos si a reafirmat că El este Dumnezeu desăvârsit si Om desăvârsit. Însusi Împăratul Iustinian si-a mărturisit credinta ortodoxă în forma cunoscutului imn bisericesc „Fiul unul-născut si Cuvânt al lui Dumnezeu”, care se cântă la Sfânta Liturghie.

Al saselea Sinod Ecumenic

Al saselea Sinod Ecumenic s-a tinut la Constantinopol în 680, fiind convocat de Împăratul Constantin IV Pogonatos. La el au participat 170 de episcopi.

În ciuda hotărârilor celui de-al cincilea Sinod Ecumenic, a legilor stricte si a măsurilor represive luate împotriva lui, monotelismul („o singură voie”) a continuat să producă tulburare în Biserică si în Stat. El a constituit temelia pentru crearea unor biserici noi si independente, cum ar fi cea armeană, cea etiopiană si a altora.

Ca rezultat al eforturilor împăciuitoare ale Împăratului Herakleu pentru aducerea înapoi a armenilor la Biserica Ortodoxă, a început să se răspândească o nouă învătătură privind Persoana lui Hristos. Prin aceasta se spunea că în Hristos, Dumnezeul-Om, ar fi existat o singură voie. Această învătătură s-a numit „monotelism” si a fost propusă initial ca un compromis între monofizitism si ortodoxie, pentru aducerea înapoi în Biserică a monofizitilor, într-o vreme în care Imperiul era amenintat de persi si ulterior de musulmani.

Atât Sergiu, Patriarhul de Constantinopol, cât si Papa Honorius, au acceptat formularea împăratului, prin care existau în Hristos două firi, însă un singur „mod de lucru”. În afirmarea învătăturii însă, Papa a folosit nefericita expresie „o singură voie” în Hristos, care înlocuia expresia „o singură energie” asupra căreia conveniseră ambele părti.

După dezbateri aprinse, al saselea Sinod Ecumenic a reusit să stingă controversa monotelită. Monotelismul a fost condamnat împreună cu sustinătorii lui.

Sinod a stabilit că „Hristos a avut două firi cu două moduri de lucru: ca Dumnezeu lucrând minuni, înviind din morti si urcând la cer; ca Om lucrând faptele cotidiene ale vietii. Fiecare fire îsi exercita propria ei voie”. Natura divină a lui Hristos a avut o misiune specifică de îndeplinit si la fel natura Lui umană, fără ca acestea să se amestece, să se schimbe sau să lupte una împotriva alteia. „Cele două firi (naturi) distincte si activitătile lor specifice erau în mod tainic unite în una Persoană Divină a Mântuitorului Iisus Hristos.”

Sinodul Trulan („al cinci-șaselea Sinod”)

Acesta nu este al saptelea Sinod Ecumenic, ci mai degradă o completare la Sinoadele Ecumenice al cincilea si al saselea. El s-a tinut la Constantinopol în sala de sub cupola cea mare (trullos) a palatului împărătesc. De aceea se numeste Sinodul Trulan, în greacă fiind numit „al cinci-saselea”, iar în latină „quinisext”.

Sinodul a fost convocat de Iustinian II, în 692. Atât Sinodul Ecumenic al cincilea cât si al saselea dezbătuseră exclusiv problema hristologică, fără a discuta chestiuni de ordin bisericesc. Acest Sinod poate fi considerat o continuare a tuturor Sinoadelor Ecumenice anterioare, având în vedere că prin al doilea său canon el a ratificat toate canoanele si deciziile celor de dinaintea lui. El a ratificat de asemenea asa-numitele „Optzeci si cinci de Canoane Apostolice”, canoanele sinoadelor locale si cele mai importante dintre canoanele principalilor Părinti ai Bisericii, acordându-le astfel autoritate ecumenică.

Canoanele de disciplină ale acestui Sinod, desi nu au fost acceptate de Papă iar în Răsărit au fost respectate numai partial, au contribuit semnificativ la mărirea diferentelor între Răsărit si Apus. De exemplu, canoanele 13, 30 si 48 privind căsătoria clericilor, altele referitoare la vârsta pentru hirotonire sau la oprirea căsătoriei pentru clerici, erau contrare unor practici din Apus, practici pe care Roma nu a acceptat să le schimbe conform hotărârilor acestui Sinod. Oricum, acelasi Sinod a întărit prin al saselea canon o practică aparte din Răsărit, potrivit căreia o persoană nu se mai putea căsători după ce a fost hirotonită într-una din treptele preotesti. Astfel, pentru prima oară, preotiei ca taină i se acorda întâietate fată de taina cununiei. Desi nu există nici o justificare dogmatică pentru această inferioritate doctrinară a tainei cununiei, interzicerea căsătoriei după hirotonire continuă până în ziua de azi în Biserica Ortodoxă.

Al saptelea Sinod Ecumenic

Acest Sinod a dezbătut în principal controversa referitoare la icoane si la locul lor în închinarea ortodoxă. El a fost convocat la Niceea în 787, de către Împărăteasa Irina, la cererea lui Trasie, Patriarhul de Constantinopol. La el au participat 367 de episcopi.

Mai înainte cu aproape o sută de ani, controversa iconoclastă (împotriva icoanelor) zguduise încă o dată temelia Bisericii si a Statului în Imperiul Bizantin. Excesele religioase si minunile atribuite icoanelor de către unii membrii ai societătii au făcut ca cinstirea icoanelor si închinarea ce i se cuvenea numai lui Dumnezeu să aducă a idolatrie. Aceasta a generat la rândul ei cealaltă extremă, prin care iconoclastii au eliminat complet icoanele din viata liturgică a Bisericii. Iconofilii considerau că icoanele serveau la păstrarea învătăturilor doctrinare ale Bisericii. Ei vedeau icoanele ca fiind modul dinamic al omului de exprimare a divinului prin artă si frumusete.

Sinodul a stabilit învătătura prin care icoanele trebuiau cinstite, dar nu închinate. Răspunzând invitatiei Împărătesei de a participa la Sinod, Papa Adrian a răspuns printr-o scrisoare prin care afirma cinstirea icoanelor, dar nu si închinarea care i se cuvenea numai lui Dumnezeu.

Hotărârea Sinodului de reintroducere a icoanelor în Biserică continea si un paragraf important pentru justificarea folosirii si cinstirii icoanelor în Biserica Ortodoxă până în ziua de azi: „Spunem că sfintele icoane, vopsite, în mozaic sau din alte materiale, trebuie expuse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele sfinte si pe vesmintele liturgice, pe pereti, pe mobilă, în case si de-a lungul drumurilor, si anume icoanele Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ale Maicii noastre de Dumnezeu Născătoarea, ale îngerilor si ale tuturor celor sfintiti. Mereu când sunt privite aceste reprezentări, ele îi fac pe cei care le privesc să-si aducă aminte si să iubească prototipul lor. Spunem, de asemenea, că ele trebuie sărutate si că sunt obiecte de venerare si cinstire (timitiki proskynisis), dar nu de adevărată închinare (latreia), care îi este rezervată numai Lui care este tinta credintei noastre si care are o fire divină. Venerarea adusă unei icoane este de fapt transmisă prototipului ei. Cel care venerează icoana îl venerează în realitate pe cel reprezentat în ea”.

Sinodul a emis 22 de canoane privind aspecte de ordin administrativ si disciplinar, condamnând simonia (hirotonirea pentru bani), alegerea episcopilor de către autoritatea statală si construirea de mănăstiri mixte. Totusi, în ciuda recunoasterii de către Papă a acestui Sinod, Carol cel Mare al Frantei a refuzat să-l recunoască nu numai ca ecumenic, ci în totalitatea lui. El nu a fost de acord cu hotărârea de venerare a icoanelor si, ca urmare a opozitiei lui, în 794 s-a tinut la Frankfurt un sinod prin care se condamna venerarea icoanelor si se respingea întregul Sinod. Acest Sinod a fost recunoscut în Apus abia la sfârsitul secolului al 9-lea, însă fără acele norme care erau contrare practicilor din Biserica Catolică.

Un Sinod regional a fost convocat la Constantinopol în anul 843, sub Împărăteasa Teodora. Venerarea icoanelor a fost solemn proclamată în Catedrala Sfânta Sofia. Călugări si preoti au mers în procesiune si au restaurat icoanele la locul lor de cinste. Ziua aceea s-a numit „Triumful Ortodoxiei” si până în prezent este sărbătorită anual printr-o slujbă aparte în prima duminică din Postul Mare – „Duminica Ortodoxiei”.

Sursa: http://www.atosmd.club/