Articole scrise de Arhim. Nectarie Gherman
Vino, la Mănăstirea Horăști, vineri 28 iulie, pentru a participa la sărbătorirea Sfântului întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir
Iubiţi fraţi întru Hristos Domnul, Avem bucuria de a vă invita vineri, 28 iulie 2017, la Mănăstirea Horăști pentru a participa la sărbătorirea Sfântului întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir. Cu acest deosebit prilej, programul sărbătorii va fi următorul: începând cu ora 8.30 se vor citi Ceasurile 3 și 6, iar la ora 9.00 – Slujba…
3:30, marți, 25 iulie, 2017 | Continuarea
Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina ne-a adunat la Mănăstirea Horeşti!
Și în acest an cu binecuvîntarea Mitropolitului Vladimir și cu strădania Prea Sfințitului Siluan, episcop vicar, în incinta mănăstirii Horeşti, s-a săvîrșit o liturghie arhierească, la care a participat un sobor de preoți și mulți credincioși. O bucurie aparte pentru cei ce au pășit pragul mănăstirii, a fost închinarea la moaștele Sf. Nectarie, care sunt…
5:15, miercuri, 23 noiembrie, 2016 | Continuarea
Nu știți voi postul care îmi place? Mărturii despre duhovnicul meu – părintele Sofian Boghiu (II)
Mărturii despre duhovnicul meu – părintele Sofian Boghiu (I) Ne aflăm în a treia săptămână a Postului Mare, a primăverii sufletului – o perioadă mult îndrăgită de dragul meu părinte Sofian. Părintele Sofian iubea să postească și le altoia și celor din jur această virtute creștină. El vedea postul în general drept înfrânare și cumpătare…
10:48, joi, 31 martie, 2016 | Continuarea
Mărturii despre duhovnicul meu – părintele Sofian Boghiu (I)
Am primit cu mult drag invitația părintelui Mihail Bortă, Redactor-șef al Portalului Moldova Ortodoxă, www.ortodox.md de a așeza pe hârtie amintirile despre vrednicul de pomenire și bunul meu părinte duhovnic Arhimandritul Sofian Boghiu. Astăzi înțeleg prea bine, că părintele Sofian a fost cel care mi-a schimbat destinul și întreaga mea ființă… Am avut fericirea să…
10:23, marți, 15 martie, 2016 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice