Articole scrise de Arhim. Augustin Zaborosciuc
Slujitorii (ne)vrednici
Din start spun că nu m-am înarmat împotriva cuiva. Dar nici că voiesc să ating puțin tema și apoi să mă depărtez de la o discuție sinceră, pentru că e o realitate cu care, mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi se ciocnește cel puțin o dată în viață. Interesant, însă nu numai lumea…
2:54, miercuri, 18 septembrie, 2013 | Continuarea
Nimic nou sub soare. Cârcotașii și bârfitorii cu sau fără inspirație… în așteptarea Patriarhului Chiril
Ieșind din Egipt, poporul Israel a fost purtat prin pustie încă patruzeci de ani. În realitate calea până-n pământul făgăduinței ar fi parcurs-o în câteva luni, însă era nevoie ca în pământul nou să intre o generație nouă de oameni care s-au născut în libertate și nu o adunare de cârcotași, veșnic nemulțumitori, ce căutau…
12:39, marți, 20 august, 2013 | Continuarea
Cuvânt de la inimă pentru inimă
Patericul ne amintește despre un monah care a întâlnit la marginea drumului un om bolnav fără mîini și picioare, dar pe lângă toate foarte nărăvos. Trecătorului i s-a făcut milă de el și l-a luat, făcând jurământ, să-l îngrijească până la ultimile zile. După o bucată de timp, bolnavul a început să-l batjocorească și să-i…
1:21, marți, 2 iulie, 2013 | Continuarea
Un an ca o zi
Astăzi se împlinește un an de la lansarea blogului personal. L-am făcut la propunerea unor părinți și buni prieteni și tot ei m-au rugat să spun câteva cuvinte cu ocazia jubileului. Ce să spun? Nu l-am făcut pentru că e la modă pentru ziua de azi, nici că am voit să mă evidențiez cumva…
1:34, miercuri, 26 iunie, 2013 | Continuarea
A avut loc lanasrea cărții „Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu”
La 30 mai în incinta bibliotecii „Alba Iulia” din Chișinău a avut loc lansarea cărții „Te rog, nu intra în biserică la fel ca în muzeu” semnată de nevoitorul mănăstirii Curchi schimonahul Irineu Pânzaru. La prima vedere pare a fi straniu că unii din cei care au părăsit lumea și cele din lume, care, după…
7:40, luni, 3 iunie, 2013 | Continuarea
Cugetări în Sâmbăta Mare
Pe parcursul întregului Post, Domnul Hristos prin cuvântul uneori mustrător, iar alteori mângâietor al Evangheliei, ne-a arătat starea noastră duhovnicească și ne-a îndemnat prin exemple vii ce ar trebui să căutăm și spre ce să tindem. În această zi, Sâmbăta Mare, fiecare din noi primește răspuns la întrebarea dată de Hristos ucenicilor: Cine zice lumea…
7:15, sâmbătă, 4 mai, 2013 | Continuarea
„A-l cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este”
Deşi e mult întuneric în lume, totuşi pătrunde în ea o rază de lumină care este Dragostea lui Dumnezeu. Intru El era viaţă şi viaţa era lumină oamenilor. Si lumina luminează în întuneric si întunericul nu a cuprins-o. (Ioan 1, 4; 5 ). În vechime oamenii L-au ştiut şi L-au cunoscut pe Dumnezeu ca drept-judecător,…
2:02, luni, 15 aprilie, 2013 | Continuarea
Despre Biserică şi Ortodoxie
Deseori oamenii când aud cuvântul Biserică, în minte le vine închipuirea despre o simplă organizaţie pământească care are întâistătător, un număr oarecare de lăcaşuri ce-i aparţin şi desigur este sub o anumită juristdicţie. Iar dacă cineva a ţinut în mână Catehismul Ortodox poate să ne spună şi asta: că Biserica este aşezământul sfânt întemeiat…
4:00, luni, 25 martie, 2013 | Continuarea
Prin aceasta vă vor cunoaşte că sunteţi ucenicii mei
Scopul vieţii întru Hristos nu este şi nici nu poate fi pur şi simplu o nevoinţă seacă, ci dorul după Dumnezeu şi asemănarea după cât se poate cu El. Tinzând către acestea şi aplicând stăruinţa şi rugăciunea curată, fiecare dintre noi trebuie să ajungă la acea stare despre care vorbeşte Apostolul Pavel către Galateni: „Iar…
10:06, luni, 4 martie, 2013 | Continuarea
Unde (nu) e adevărul, sau dacă unica șansă de a te îmbogăți este minciuna și trădarea – mai bine rămânem săraci … .
Cu multă durere, însă fără prea mare uimire privim deseori emisiuni pregătite minuțios, prin care prezentatorii sau cei care le comandă de fiecare dată adeveresc faptul că războiul împotriva Bisericii continuă, iar uneori devine și mai necruțător. Spunem: fără uimire, pentru că deja suntem deprinși cu criticile dure și argumentele „de doi…
11:31, miercuri, 23 ianuarie, 2013 | Continuarea
Biserica şi banii
„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și sa-l fi dat săra- cilor? Dar el a zis asta nu pentru că îi era grijă de să- raci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din…
7:00, marți, 30 octombrie, 2012 | Continuarea

