Articole scrise de Magdalena Munteanu
Slujire arhierească în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din s. Găureni, r. Ialoveni
Luni, 28 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Găureni, raionul Ialoveni. PS IOAN a fost întâmpinat de către Protopopul de…
5:49, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea
Dacă vrei să te mântuieşti, să te lipeşti cu tot sufletul către citirea din cărțile Sfinţilor Părinţi
Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă, după puterea Sfintei Scripturi, cap este? Iar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea împotrivitoare asupra…
4:11, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea
Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM) a fost inclusă în Consiliul Național al Tineretului
În perioada 25 – 27 noiembrie 2016 la Vadul-lui-Vodă, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului, a organizat Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret. Conferința Națională aîntrunit reprezentanți ai peste 60 de organizații de tineret din întreaga țară la care a participat și Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM) și a fost…
12:42, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea
Doctor Pavel Chirilă: „Cei care ţin post fac foarte rar cancer, aşa că este bine să postiţi periodic“
Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale. Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută…
9:00, sâmbătă, 26 noiembrie, 2016 | Continuarea
Adevărata educație este respectul față de Dumnezeu
Adevărata înțelepciune și adevărata educație nu sunt altceva decât respectul față de Dumnezeu. Și să nu creadă cineva că aș vrea să îndemn părinții să-și lase copiii necultivați. Dacă cineva ne asigură mai întâi strictul necesar, desigur, aș vrea apoi să avem și restul, ceea ce e mai puțin necesar. Dacă temelia unei case se…
8:38, sâmbătă, 26 noiembrie, 2016 | Continuarea
Mitropolitul Vladimir a botezat tripleţi, la Catedrala mitropolitană
„Îndemn creștinii să nască cât mai mulți copii. Personal, voi încreștina în Catedrală copiii născuți începând cu al patrulea. Iar dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, tot eu îi și voi cununa”, a declarat ÎPS Mitropolit Vladimir în urmă cu un an la „Marșul pentru Viață și Familie”. Iată că, Înaltpreasfinția Sa nu a uitat…
4:20, vineri, 25 noiembrie, 2016 | Continuarea
Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul…
11:00, vineri, 25 noiembrie, 2016 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Troparul Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, glasul al 8-lea: Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase, întru rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Dar, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Ioan, Milostive, Fericite, să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: Cel tăiat pe cea…
10:35, vineri, 25 noiembrie, 2016 | Continuarea
Biserica “Sfântul Mucenic Victor” din cadrul Brigăzii de Infanterie Motorizată nr. 2 din Chişinău și-a sărbătorit hramul
În tot trecutul Bisericii strămoşeşti, preoţii au fost alături de păstoriţii lor, împărtăşind bucuriile şi necazurile. Misiunea preotului în structurile militare, atât în timp de pace cât şi în timp de război, este aceea de a asigura o viaţă religioasă normală soldaţilor, subofiţerilor, maiştrilor militari, ofiţerilor şi celorlalte categorii de personal din serviciul activ al…
10:25, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Sfinţirea noii biserici „Sfântul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” din s. Pohrebea, r. Dubăsari
Joi, 24 noiembrie, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Mina, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în noua biserică cu hramul „Sfântul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” din s. Pohrebea, r. Dubăsari. Serviciul divin, la care au participat alături de Înaltpreasfinţia Sa, Prot. mitr….
5:37, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Tîrnosirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Şeptelici, r. Soroca
Ziua de joi, 24 noiembrie a adus multă împlinire duhovnicească în inimile credincioșilor din satul Şeptelici, Vicariatul de Soroca, întrucât a fost târnosită biserica după perioada de reparație. Cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, prezenți fiind şi mai mulți preoți din cuprinsul raionului. În…
2:59, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Iubirea există mai înainte de om
Iubirea există mai înainte de om. Omul vine la existenţă printr-o încuviinţare iubitoare a unei Voinţe mai presus de simţuri. Fiecare dintre noi iubim pentru că avem obârşia în iubire. Ceea ce nu se mai ştie astăzi este că această iubire, sădită şi imprimată în identitatea noastră, se regăseşte în iubirea creatoare a lui Dumnezeu….
1:40, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Marea minune a Sfântului Mina
La lraklion de două ori pe an se sărbătoreşte Sfântul protector al oraşului. Pe 11 noiembrie, când este sărbătoarea lui şi în marţea Paştelui. La cea de-a doua sărbătoare se face Sfânta Liturghie Arhierească în vechea şi istorica biserică a Sfântului. Biserica întreagă şi duşumeaua ei se împodobeşte cu ramuri şi frunze de mirt (mersină)….
12:55, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Mai merită să faci copii în ziua de azi?
Părinte, astăzi mulţi oameni tineri nu vor să facă copii, deoarece se gândesc în ce fel de lume vor aduce pe copiii lor. Poluare de la chimicale, de la centrale nucleare, viaţă plină de stres, societate sălbatică, războaie… Dacă sântem deja în timpul lui Antihrist, mă gândesc şi eu, că nu s-ar merita ca cineva…
12:31, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, al Sfinţilor Mucenici Victor şi Vichentie şi al Sfintei Muceniţe Ştefanida, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase…
10:43, joi, 24 noiembrie, 2016 | Continuarea

