Articole scrise de Magdalena Munteanu
O nouă biserică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, Episcopul Ioan al Sorocii, însoțit de către protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, a întreprins o vizită pastoral-liturgică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca. În dimineața zilei, ierarhul Sorocii împreună cu soborul preoțesc au oficiat slujba sfințirii Prestolului, apoi a fost săvârșită prima Liturghie în noua biserică cu hramul în cinstea…
8:49, sâmbătă, 24 octombrie, 2020 | Continuarea
Aşa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bună. Cineva dintre părinţi ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea copii, între care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic şi foarte se păzea, cucernic şi postitor şi de la toate înfrânat şi gândea să iasă din lume. Iar tatăl lui îl…
4:51, vineri, 23 octombrie, 2020 | Continuarea
Războiul desfrânării
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre războiul desfrânării. Un frate era în mare război şi supărare de gândurile desfrânării şi a mers la un stareţ mare şi-l ruga pe el, grăind: „Fă bine şi te roagă pentru mine, că mă supără foarte mult războiul desfrânării”. S-a rugat stareţul pentru dânsul. Apoi a venit iarăşi…
4:12, vineri, 23 octombrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui
Troparul Sfinţilor Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmosul:…
9:00, vineri, 23 octombrie, 2020 | Continuarea
Au fost prezentate cele patru volume ”Bisericile Basarabiei”, autor: Alexandru Cerga
Miercuri seara, 21 octombrie, în cadrul serilor duhovnicești de la biserica USM, a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum al Dicționarului Enciclopedic ”Bisericile Basarabiei”, precum și prezentarea primelor trei volume. Evenimentul a început cu slujba acatistului în cinstea Sf. Duh, după care în sala de conferințe a bisericii a avut loc lansarea acestui impunător…
2:35, joi, 22 octombrie, 2020 | Continuarea
Criza va trece și Dumnezeu îi va rușina pe cei ce ne vor răul
Să luptati până la capăt pentru că vom învinge. Există boli, dar se profită mult de ele, pentru a ține lumea în robie. Oamenii sunt speriați pentru că toată ziua stau la televizor și ascultă știrile lor. Trebuie să ne spovedim și să ne cuninecam cât mai des. Sfinția voastră faceți bine ceea ce faceți…
12:24, joi, 22 octombrie, 2020 | Continuarea
Despre cele patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului
Întru această zi, cuvânt despre fapta bună pe care,câştigând-o, omul se mântuieşte. Sunt patru fapte bune de care se ţine seama la mântuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mâinilor şi curăţia trupească; la acestea patru se împotriveşte diavolul. Prin cea dintâi, adică prin mâncare, a ispitit pe Adam în Rai. Prin a…
12:05, joi, 22 octombrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu
Troparul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte Iacov, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel… Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mână dă-mi, de Dumnezeu văzătorule, ucenice al lui Hristos, Apostole Iacov,…
9:00, joi, 22 octombrie, 2020 | Continuarea
Cum Sfântul Ierarh Dionisie de la Suruceni a vindecat un băiețel
Astăzi, vreau să vă fac cunoscută minunea ce s-a petrecut la Mănăstirea Suruceni cu Mihăiță, care atingând-se de Moaștele Sfântului Ierarh Dionisie a început să vorbească. “Mă numesc Maria. Sunt din orașul Orhei. Mihai s-a născut sănătos. La 1 an și o lună a început a merge, vorbea bine. După ce a primit ultima vaccină…
4:37, miercuri, 21 octombrie, 2020 | Continuarea
Cum ne facem însemnul Sfintei cruci?
Să ne însemnăm cu Sfânta Cruce cu multă luare aminte şi cu evlavie: pe frunte, pe pântece, pe umărul drept şi stâng (nu deasupra umărului, ci din faţă). Atunci când adunăm corect degetele mâinii drepte, noi chemăm ajutorul Preasfintei Treimi, cine-I va putea sta împotrivă? După spusele Sfintei Cuvioase Pelaghia, la unirea corectă a degetelor…
12:07, miercuri, 21 octombrie, 2020 | Continuarea
Oare, lungă este viaţa noastră ?
Întru această zi, învățătură a Sfântului Ilarion pentru folosul sufletului Sârguiţi-vă, vă rog pe voi fraţilor şi surorilor, spre veşnica viaţă cea luminoasă, pe care Domnul, după a Sa milă, în dar ne-o dă nouă. Că Domnul Dumnezeu ne-a gătit nouă viaţă în ceruri şi Însuşi ne cheamă pe noi la ea. I Noi, să…
11:51, miercuri, 21 octombrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia, glasul al 8-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură,…
11:36, miercuri, 21 octombrie, 2020 | Continuarea
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul
Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul, glasul 1: Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă…
12:16, luni, 12 octombrie, 2020 | Continuarea
Biserica din s. Boșcana, r. Criuleni grav afectată de o tornadă. Apel de ajutor către toată lumea de bună credință
Dimineața zilei de 8 octombrie, deși puțin posomorâtă, pe alocuri bureza și se vrea a ploaie – una obișnuită pentru toamnă și nu prevestea absolut nimic… Din spusele localnicilor totul s-a schimbat în doar câteva clipe. Brusc s-a întunecat și dintr-o parte a comunei, numită Mardareuca, a pornit o vijelie care repede a crescut într-un…
7:25, vineri, 9 octombrie, 2020 | Continuarea
IPS Teodosie: Sufletul poporului nostru este rănit, pentru că cel mai mare pelerinaj e confiscat de cei care nu au credință
În contextul anulării, din rațiuni pretins sanitare, a celui mai mare pelerinaj anual din România, la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, unde creștinii veneau să se roage pentru sănătate și vindecare, Biserica Ortodoxă a luat atitudine față de discriminarea credincioșilor ei și față de încălcarea libertății religioase de către autoritățile guvernamentale. După mesajul plin de durere al Mitropolitului…
5:23, vineri, 9 octombrie, 2020 | Continuarea

