Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Liturghie Arhierească la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM din Chișinău
Duminică, 05 noiembrie 2017, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei s-a aflat în mijlocul credincioșilor bisericii ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM , unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu protoiereul Octavian Moșin, parohul bisericii. În această zi de duminică capela universiară a găzduit un…
3:00, duminică, 5 noiembrie, 2017 | Continuarea
Liturghie arhierească în Duminica a XXII-a după Rusalii la Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi
Duminica a XXII-a după Rusalii, închinată pildei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, a fost serbată la Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi într-un mod special. Cu acest prilej, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al acestei Sfinte Mănăstiri, alături de soborul preoților și diaconilor slujitori în așezământul istoric…
2:05, duminică, 5 noiembrie, 2017 | Continuarea
Scriitorul și publicistul Ion Bradu, pustnicul din Dealul Schinoasei, la 70 de ani
Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. (Dostoievski) Pentru ca să-i înțelepțească pe cei tineri, Dumnezeu le trimite în momentele cruciale ale vieții, povățuitori înțelepți și veghetori de cale… Când, cu ani urmă am început portalul Moldova Ortodoxă, www.ortodox.md, Dumnezeu văzându-ne tinerețile verzi ne-a trimis un sfetnic – scriitorul…
8:21, duminică, 5 noiembrie, 2017 | Continuarea
Vizită arhierească în parohia cu hramul în cinstea Sfântului Prooroc Ilie, din orașul Telenești
Înaltpreasfinţitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a sfințit sâmbătă, 04 noiembrie 2017, pictura interioară a bisericii cu hramul în cinstea Sfântului Prooroc Ilie, din orașul Telenești. În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de neobositul și harnicul părinte, Prot. mitr. Vasile Țurcanu, parohul acestui sfânt locaș, care mereu cu…
7:08, sâmbătă, 4 noiembrie, 2017 | Continuarea
PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, la un an de arhierie
Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală” și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, aniversează astăzi, 04 noiembrie 2017, împlinirea unui an de la hirotonia în treapta de Arhiereu. Cu acest prilej, clericii și colaboratorii Vicariatului de Orhei, i-au adresat Preasfinției Sale…
5:35, sâmbătă, 4 noiembrie, 2017 | Continuarea
Bolidul fostului episcop de Huşi, scos la vânzare de succesorul acestuia: „Mie îmi place simplitatea, am alte pasiuni“
Noul Episcop al Huşilor a anunţat că va transforma palatul episcopal în care a locuit fostul Episcop, Corneliu Bârlădeanu, într-o mănăstire de maici, iar autoturismul de lux folosit de predecesorul său va fi scos la vânzare. PS Ignatie, noul episcop al Huşilor, a declarat că îi place simplitatea, iar pasiunile sale sunt cărţile şi nu…
8:05, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea
INEDIT | Denumiri de sfinți pentru 9 aeronave ale unei companii aeriene rusești
9 avioane aparținând companiei aeriene rusești IrAero vor purta nume de sfinți. Denumirile aeronavelor din cadrul flotei Sukhoi Superjet 100 au fost alese în consultare cu Eparhia de Irkutsk din cadrul Bisericii Ortodoxe a Rusiei. Aeronavelor li se vor acorda următoarele denumiri: Sfântul Apostol Petru, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Spiridon, Sfânta Matrona din Moscova, Sfânta Xenia de Sankt Petersburg,…
8:00, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea
Cercetătorul Emil Dragnev: ”Programul iconografic este o carte în culori, care are început, conținut și ne îndreaptă spre veșnicie”
”Particularități ale programului iconografic din bisericile ortodoxe” a fost tema serii duhovnicești din data de 1 noiembrie, care s-a desfășurat la capela USM. Drept invitat a fost conf. univ. dr. Emil Dragnev, un profun cercetător specializat în bizantinologie și artă creștină. Domnul profesor a prezentat cu lux de amănunte programul iconografic încetățenit în sfintele locașe…
7:36, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Pelinia, r. Drochia
Este o mare binecuvântare să fii chemat ca să împrumuți mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El să zidească o biserică, o casă a prezenței și lucrării harului Preasfintei Treimi, pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. La sfârșitul slujbei de sfințire a unei noi biserici ortodoxe se cântă: „Această Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul…
10:07, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea
Mitropolitul Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din satul Antoneuca, raionul Drochia
Joi, 2 noiembrie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir – Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Molodva a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din satul Antoneuca, raionul Drochia și a sfințit acest sfânt lăcaș. Din soborul de preoți liturghisitori au făcut parte Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și Protopop al Sectorului I, Chișinău,…
8:11, vineri, 3 noiembrie, 2017 | Continuarea
Comunicatul Mitropoliei privind construcţia Casei Parohiale în cadrul Complexului Catedralei Mitropolitane
După mai bine de șase ani de la inițierea proiectului, consilierii municipali au votat ieri, 31 octombrie 2017, pentru un proiect de decizie, care prevede construcția unei case parohiale în spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Această construcție este destinată preoților, personalului auxiliar și enoriașilor Catedralei, pentru necesitățile de cult. Edificarea casei parohiale…
7:15, miercuri, 1 noiembrie, 2017 | Continuarea
Simpozionul Internaţional „Memorie istorică şi spiritualitate românească”, ediţia a XX-a
În perioada 25-30 octombrie anul curent, la Iaşi a avut loc a XX-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Memorie Istorică şi spiritualitate românească”, organizat de către Despărţământul Astra „Mihail Kogălniceanu” Iaşi în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În prima zi a Simpozionului au avut loc prezentările lucrărilor ştiinţifice în sala Centrului Eparhial din Iaşi unde…
5:40, miercuri, 1 noiembrie, 2017 | Continuarea
CMC a decis! În spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” urmează să fie construită o casă parohială
Consilierii municipali au votat astăzi pentru un proiect de decizie, care prevede construcția unei case parohiale în spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău. Clădirea va avea o suprafață de peste 680 de metri pătrați și o înălțime de mai bine de șase metri. Potrivit consilierilor, costrucția este predestinată preoților, dar și angajaților bisericii pentru necesitățile personale….
6:11, marți, 31 octombrie, 2017 | Continuarea
La împlinirea a 135 ani de existenţă, biserica “Minunea Arhanghelului Mihail” din Sărătenii-Vechi a fost resfințită
Marți, 31 octombrie 2017, în ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat cu mult drag de către creştinii din s. Sărătenii-Vechi, Teleneşti în frunte cu părintele Paroh Prot. mitr. Marian Boldescu, pentru a săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica din localitate. Slujba a…
5:59, marți, 31 octombrie, 2017 | Continuarea
ANUNȚ! Suplinirea locurilor vacante în corul bisericii “Sf. Prooroc Ilie” din Chișinău, sect. Ciocana
Biserica “Sf. Prooroc Ilie” (Adresa: Bulevardul Mircea cel Bătrân, nr. 20, sectorul Ciocana, municipiul Chișinău, MD 2044) necesită suplinirea locurilor vacante în corul bisericii. Așteaptăm cu mult drag pe iubitorii de cântare corală bisericească, ce doresc să se alăture la formarea corului parohiei noastre. Informaţii la telefonul 069289114 Parohul bisericii, Prot. mitr. Gheorghe Zagnat
5:46, marți, 31 octombrie, 2017 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice