Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
A îmbrăţişa Ortodoxia înseamnă a îmbrăţişa credinţa Evangheliei
Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos, „fără pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci sfântă şi fără prihană”. Aceasta este Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, singura Sa Biserică, „adevărata Biserică Sobornicească, care se luptă împotriva tuturor ereziilor. Să lupte, se poate. Să fie înfrântă, însă, niciodată. A îmbrăţişa Ortodoxia nu înseamnă altceva…
10:25, marți, 2 septembrie, 2014 | Continuarea
Să nu ne risipim pe mai multe fronturi!
Astăzi oamenii sunt foarte răspândiţi, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două şi numai după aceea mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare; îl termin şi abia după aceea mă…
8:22, luni, 1 septembrie, 2014 | Continuarea
Monumentului voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt inaugurat la Criuleni
După săvârșirea Sfintei Liturghii în Duminica a XII-a după Rusalii, ÎPS Mitropolit Vladimir, s-a deplasat la Criuleni, unde a participat la inaugurarea monumentului voievodului moldav Ștefan cel Mare și Sfânt. Ceremonia a prilejuit comemorării a 510 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. La acest evenimnet emblematic au…
9:59, luni, 1 septembrie, 2014 | Continuarea
Preafericitul Patriarh Daniel: Fapta bună se imprimă în suflet ca o lumină
În Duminica a 12-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a pomenit convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat care căuta viaţa veşnică, consemnată la Matei 19, 16-26. În cuvântul de învăţătură rostit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre ataşarea de bunurile materiale, informează Ziarul…
9:49, luni, 1 septembrie, 2014 | Continuarea
Ministerul Educaţiei a cedat – dispoziţia antireligioasă a fost anulată
Ministrul Educaţiei Maia Sandu a anulat dispoziţia anterioară a ministerului, prin care se recomandă excluderea „ritualurilor religioase” la început de an şcolar. O dispoziţie în acest sens a fost semnată la 26 august. Ministrul Educaţiei anulează circulara antireligioasă şi aproba una nouă, prin care este exclusă orice referinţă la prezenţa elementelor religioase de Ziua Cunoştinţelor. În…
11:31, duminică, 31 august, 2014 | Continuarea
A fi ortodox înseamnă să fii purtător de Hristos şi purtător de Duh Sfânt
În chiar esenţa sa, Ortodoxia nu este nimic altceva decât Personalitatea Dumnezeului-Om Hristos perpetuată de-a lungul tuturor veacurilor, perpetuată în cadrul Bisericii. În vreme ce Dumnezeul-Om este adevărul fundamental al Ortodoxiei, adevărul fundamental al oricărei heterodoxii este omul sau fragmente ale fiinţei sale – raţiunea, voinţa, simţurile, sufletul, trupul, îndemânarea. Omul integral nu există în…
11:36, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea
Mănăstirea Ţigăneşti şi-a sărbătorit hramul
Cu ocazia sărbătoririi praznicului Adormirii Maicii Domnului, zidurile seculare ale Mănăstirii Ţigăneşti au găzduit un deosebit serviciu divin. Curtea mănăstirii s-a dovedit a fi neîncăpătoare, mulţime de creştini dreptmăritori au venit pentru a celebra hramul aşezământului monahal. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor preoţesc în frunte cu stareţul mănăstirii, Preacuviosul Arhim. Irinarh (Costru)….
8:31, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea
Nouă ani de la mutarea la Domnul a Mitropolitului Antonie Plămădeală
Antonie Plămădeală, un ctitor cu vocaţie brâncovenească Se împlinesc astăzi, de sărbătoarea Tăierii cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, nouă ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului. Slujirea chiriarhală a ierarhului cărturar de la Buzău (1980-1982) şi Sibiu (1982-2005) a stat sub semnul restaurării a…
9:05, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea
Patriarhia Română a făcut precizări referitoare la salariile personalului clerical şi neclerical
În urma difuzării în seara zilei de 26 august 2014 de către postul de televiziune Realitatea Tv a unui material realizat cu camera ascunsă, se impun următoarele precizări: Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie la salariile acestora (cca. 65% din salariul unui profesor din învăţământul preuniversitar). Aceasta este o obligaţie…
1:11, joi, 28 august, 2014 | Continuarea
Sinodul Bisericii Greciei îi cere Patriarhului Chiril să scape țara de sub embargoul rusesc
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis să trimită o scrisoare Patriarhului Kirill al Moscovei, cerându-i să vorbească cu guvernul rus cu privire la interzicerea importurilor din țările Uniunii Europene. Biserica Greaca Ortodoxa speră ca intervenția Patriarhului sa convinga Guvernul Rus sa permita importurile de produse agricole din Grecia. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, care…
3:13, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
Părintele Justin Pârvu: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta decât numai în acoperământul Maicii Domnului”
În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată? Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin…
1:10, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
Sf. Maxim Mărturisitorul, “Întrebări și nedumeriri”
Volumul intitulat Întrebări și nedumeriri al Sfântului Maxim Mărturisitorul, deschide o foarte interesantă și prețioasă colecție de texte patristice ascetice și contemplative, a Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Viața în Hristos, Pagini de Filocalie. Coordonatorul colecției este pr. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox Sf. Vasile cel Mare din Iași, iar traducerea din greaca veche a tuturor celor trei volume…
12:32, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop
În 14 septembrie 1472, ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, la Suceava, Domnul Moldovei se căsătorea cu Maria Asanina Paleologhina, prințesă bizantină a cărei familie conducea Principatul de Teodoro-Mangop, în Crimeea. Maria de Mangop era nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, care a murit în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci. Căsătorindu-se cu…
3:12, marți, 26 august, 2014 | Continuarea
La binecuvântata vârstă de 101 ani Părintele Octavian Stoica a trecut la Domnul
Cu adâncă durere, familia şi enoriaşii Parohiei „Sf. Dumitru – Misai“ din Iaşi anunţă mutarea la cele veşnice, la binecuvântata vârstă de 101 ani, a părintelui Octavian Stoica, slujitor de profundă vocaţie, model sublim de moralitate şi demnitate. Slujba Înmormântării va avea loc astăzi, 25 august, de la ora 11:00, la Biserica „Sf. Dumitru –…
11:05, luni, 25 august, 2014 | Continuarea
SONDAJ Ţările care consideră că sexul premarital, homosexualitatea, alcoolul sau avortul sunt inacceptabile din punct de vedere moral
Multe subiecte considerate tabu, precum sexul premarital, avortul sau homosexualitate, stârnesc deseori sentimente extrem de puternice oamenilor din întreaga lume. Cu toate acestea, ceea ce oamenii consideră că poate să fie acceptabil din punct de vedere moral (sau inacceptabil) depinde într-o proporţie foarte mare de locul de rezidenţă, arată un studiu citat de Bussines Insider….
10:40, luni, 25 august, 2014 | Continuarea

