Articole scrise de Pr. Mihail Bortă
Viața Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului…
1:00, marți, 20 august, 2024 | Continuarea
Olga Zagoreanu la 70 de Ani: O mamă eroină, pilon al credinței și valorilor morale
Dragă Mamă, În această zi binecuvântată, în care împlinești frumoasa vârstă de 70 de ani, mă opresc cu smerenie și recunoștință pentru a-ți mulțumi pentru tot ce ai făcut pentru noi, copiii tăi. De-a lungul vieții tale, ai purtat pe umeri o cruce grea, dar nu ai lăsat niciodată greutățile să-ți umbrească inima plină de…
7:00, luni, 19 august, 2024 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir aniversează 72 de ani în duh de rugăciune și recunoștință
Astăzi, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, marchează frumoasa vârstă de 72 de ani. Cu acest prilej binecuvântat, aflându-se în România, în pitoreștii munți Carpați, pentru recuperarea sănătății, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta Liturghie, unde a înălțat rugăciuni pentru poporul drept-măritor pe care îl păstorește și pentru pacea în lume. În…
3:36, duminică, 18 august, 2024 | Continuarea
Lumina din icoană. Iconografia bisericii „Sfânta Cruce” din Pătrăuți
Lumina din icoană. Iconografia bisericii „Sfânta Cruce” din Pătrăuți, jud. Suceava. Documentar realizat în anul 2017. Realizator: Ștefania Simona Iordache. Sursa: www.trinitas.tv
5:10, vineri, 16 august, 2024 | Continuarea
Direcția mitropolitană îndeamnă preoții să participe la careul „Primul Sunet” la data de 2 septembrie
Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ au libertatea de a stabili data și ora desfășurării careului de „Primul Sunet” pentru anul școlar 2024-2025. Această decizie va fi luată în urma consultării comunității școlare și a hotărârii consiliului profesoral, având în vedere nevoile și preferințele specifice fiecărei instituții. Astfel, instituțiile de…
7:40, joi, 15 august, 2024 | Continuarea
Zece școli din R. Moldova se vor închide începând cu 1 septembrie, iar alte 13 vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție
Zece instituții de învățământ din Republica Moldova nu își vor mai deschide ușile pentru elevi la 1 septembrie. Alte 13 școli din raioanele Briceni, Căușeni și Ialoveni vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție, conform deciziilor consiliilor raionale. Cinci din cele 10 instituții închise sunt din raionul Sîngerei. Este vorba despre trei gimnazii: „Mihai Dolgan”…
10:42, joi, 15 august, 2024 | Continuarea
Vladimir Zelenski a abordat problema religioasă în mesajul său zilnic către ucraineni
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a abordat problema religioasă în mesajul său zilnic către ucraineni. Pe 10 august, în adresarea sa video de seară, președintele Volodimir Zelenski a declarat că a ținut o ședință „cu privire la o decizie care ne va întări independența duhovnicească”. Potrivit președintelui ucrainean, această decizie trebuie „să priveze Moscova de ultimele sale posibilități…
10:32, joi, 15 august, 2024 | Continuarea
Mormântul Mitropolitului Ghedeon al 2-lea a fost descoperit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Mormântul Mitropolitului Ghedeon al 2-lea a fost descoperit în pronaosul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava în timpul săpăturilor arheologice de prevenție din 2023. Anterior descoperirii nu existau indicii care să sugereze prezența mormântului. Potrivit specialiștilor, există posibilitatea ca pietrele tombale să fi fost scoase din biserică în timpul restaurărilor din secolul al 19-lea. Locul de veci al fostului…
10:24, joi, 15 august, 2024 | Continuarea
Parohia Dumbrava a organizat o nouă ediție a Taberei Faptelor Bune
În perioada 6-9 august parohia Dumbrava a organizat o nouă ediție a Taberei Faptelor Bune. În acest an s-au adunat peste 70 de copii cu vârsta între 6 și 12 ani. Fiecare zi a inlcus vizitarea mai multor muzee, prin care copiii au aflat din istoria neamului și despre rezervațiile naturale ale republicii. Un moment…
9:42, sâmbătă, 10 august, 2024 | Continuarea
Guvernul României a aprobat un ajutor de stat pentru editarea revistelor și publicațiilor culturale
Guvernul României a aprobat joi o schemă de ajutor pentru editarea revistelor și publicațiilor culturale. Beneficiarii ajutorului sunt asociațiile, fundațiile sau operatorii culturali care au ca obiect de activitate editarea de reviste sau publicații culturale din România. „Schema de ajutor are o valoare totală de 3,37 milioane lei, credite de angajament și credite bugetare, cu…
11:40, sâmbătă, 10 august, 2024 | Continuarea
Athonul este zguduit de o serie de cutremure seismice timp de două săptămâni
Pe Athos, sunt înregistrate numeroase cutremure subterane în ultimele două săptămâni. Conform site-ului ekathimerini, joi seara, pe 8 august, în comunitatea monahală Athos din nord-estul Greciei au avut loc două cutremure. Magnitudinea primului cutremur a fost de 3,5 grade, iar la câteva secunde după aceea a urmat un al doilea cutremur cu magnitudinea de 3,7…
8:16, sâmbătă, 10 august, 2024 | Continuarea
Predică la Duminica a VII-a după Rusalii – a vindecării a doi orbi și un mut
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa…
4:50, sâmbătă, 10 august, 2024 | Continuarea
Viața Sfântului Cuvios Pavel Xiropotamu
Cuviosul Părintele nostru Pavel se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalatul, care se numea și Rangabe. Acela nesuferind să vadă nerânduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rânduială, ca un iubitor de pace și temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăție și s-a făcut monah…
4:30, vineri, 9 august, 2024 | Continuarea
Sfântul Sofian de la Antim vindecă sufletește o mamă bolnavă
„Îmi amintesc de Silvia. O mamă tânără încă, cu cinci copii. Avea lupus. Era la Christiana și evoluția bolii era rapidă. Și nu se spovedise și nu știa de nici unele. L-am adus pe Părintele Sofian. Îmi amintesc cum Părintele s-a așezat pe pat lângă ea și o ținea de mână. O privea așa cum…
2:42, vineri, 9 august, 2024 | Continuarea
Viața Cuviosului Gherman de Alaska
Sfântul Cuvios Gherman este primul sfânt ortodox de pe continentul American și sămânța din care și-au tras seva sfinți și părinți îmbunătățiți din vremea noastră. Cuviosul Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alți nouă misionari ruși. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American și sămânța din care și-au tras seva sfinți…
2:00, vineri, 9 august, 2024 | Continuarea

