Articole scrise de Natalia Lozan
Să readucem pacea în mijlocul nostru
Nimic nu ne este de folos dacă, având pace cu oamenii, suntem în război cu Dumnezeu. Numai având „pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte” (Filipeni 4,7) putem fi în siguranţă, putem trăi fără teamă, putem găsi uşa iubirii şi a comunicării, putem dărâma zidul suspiciunilor şi neîncrederii. Să nu fim însă cuvioşi în credinţă…
8:32, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Dăruiește și tu! O acțiune de ajutor pentru cei mai triști ca noi
Asciația Studenților Creștini Ortodocși din Moldova vă îndeamnă să participați la o acțiune de ajutor pentru cei mai triști ca noi. Cu toții avem o mulțime de haine în casă, haine pe care nu le mai folosim de ani buni pentru că ne-am cumpărat altele mai bune. De ce să nu le donăm celor care…
8:15, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Părintele Justin Pârvu – Creştinul şi revoluţiile
Parintele Justin – despre crearea de comunități creștine, revoluții și partide politice * *
7:58, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!
Orice duhovnic, indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină sau chiar şi sărăcia morală, este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu şi credincioşii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta, al preoţiei, e darul lui Dumnezeu şi e în funcţie de Dumnezeu (atârnă de Dumnezeu), el nu e în atârnare de omul care-L…
7:22, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Gigi Becali: „Mai au vreo importanță banii acum, în această situație? Familia lui să se roage și totul o să fie bine”
Gigi Becali a fost impresionat de cazul unui bărbat care are doi copii și care a căzut victimă tragediei din clubul Colectiv. S-a hotărât să-l ajute pe acesta. Astfel, latifundiarul din Pipera a dat 70.000 de dolari ca pacientul să fie spitalizat și tratat de urgență în Israel. „Platesc eu totul. Transport si tratament. Eu…
7:14, vineri, 6 noiembrie, 2015 | Continuarea
Rugăciune pentru pace şi unitate la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate a început la orele 18:30. Credincioșii au făcut o imensă cruce ortodoxă cu lumânări aprinse în memoria tinerilor morți la clubul Colectiv. Rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30. Mai jos comunicatul Patriarhiei Române: În aceste zile de durere,…
7:45, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Ioan Florin Florescu: ca ţara să poată fi locuită
Sunt zile amare pentru Biserica Ortodoxă, dar să nu ne pierdem cumpătul, cei care suntem în ea. Și nici să nu o dăm pe predici sforăitoare, ca și cum nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase. Am pentru frații mei, preoții, o veste bună și una proastă. Mă pricep un pic la vești,…
6:26, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Cuvânt părintesc şi prietenesc pentru tineri
Dragi tineri, În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovați la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniți care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de prețuire,…
4:57, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
O biserică va aduce în Moldova şapte clopote fără să plătească taxe
Biserica „Sfântul Gheorghe” din orașul Taraclia va putea aduce din Rusia şapte clopote, fără să plătească taxele vamale. Parlamentul a votat astăzi o decizie prin care a admis derogarea de la prevederile Codului Vamal și Codului Fiscal. Cele şapte clopote cântăresc între 18 şi 700 kilograme şi valorează aproape 547.000 de lei. Pentru aprobarea proiectului de…
3:15, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate
În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre. La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura…
2:24, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Stareţul Dionisie: când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni Antihristul
Noi avem nevoie, cum suntem, cum am ajuns în al VIII-lea veac, avem nevoie de rugăciune. Rugăciune zi şi noapte şi Dumnezeu să ne lumineze mintea ca să nu acceptăm duşmanii Ortodoxiei să ne dărâme. Atât cât ştim, cu ajutorul Domnului să căutăm cât de cât să împlinim. Vor veni vremuri grele, cu schimbări mari….
2:00, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Constantin Necula: Asta este viitorul, dacă învăţăm să fluierăm în timpul unei rugăciuni (VIDEO)
Dialogul cu protestatarii din Sibiu s-a dovedit a fi o misiune dificilă chiar şi pentru unul dintre cei mai carismatici preoţi pe care i-a dat în ultimii ani Biserica Ortodoxă, părintele Constantin Necula, consilierul Arhiepiscopiei Sibiului. “Asta este viitorul care ne aşteaptă, dacă învătăm să fluierăm în timpul unei rugăciuni şi dacă îl confundă pe…
12:50, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Pr. Calistrat: să nu mai dăm cu picioarele în Biserică!
Că sunt preoţii buni se datorează mamelor bune, că sunt preoţii lacomi se datorează mamelor lacome, că sunt preoţii curvari se datorează mamelor desfrânate. Că sunt preoţii ticăloşi se datorează părinţilor ticăloşi. Preoţii nu au venit de pe alta planetă, nu sunt născuţi în biserică.. în laborator, aşa cum făcea Hitler prin Spitalele SS când…
10:49, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Unde era Dumnezeu în momentul incendiului din Club Colectiv?
Unde era Dumnezeu in momentul incendiului din Club Colectiv ? Faina intrebare ! Era exact in acelasi loc, in care era si in urma cu aproape 2000 de ani, cand Fiul sau era in agonie, scuipat si injunghiat, pe Crucea de pe Golgota. Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul sau, iar apoi L-a inzestrat…
10:05, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea
Fiscalitate, criză, biruri, taxe și prostia omenească!
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele…
9:35, joi, 5 noiembrie, 2015 | Continuarea

