Articole scrise de Natalia Lozan
Ştii tu ce se va întâmpla până la urmă cu tine?
Creştinii care trăiesc în nepăsare sau iau în râs Sfintele Taine şi nu vor să se spovedească, trăiesc în lume fără haina cea curată a botezului şi dacă îi va găsi moartea cu această haină murdară, vor fi scoşi şi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară. Era într-un oraş un tânăr creştin care se obişnuise…
7:31, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Diavolul atacă mintea care nu lucrează rugăciunea
În lupta pentru smerenie, în unele dăți, diavolul se amestecă cu mintea omului. Cât mintea este în rugăciune, nu se poate amesteca, stă departe…; dar el pândește momentul când mintea-i goală, n-are lucrare. Atunci diavolul dă năvală și atacă în direcția unde-i mai slab omul. Și, de exemplu, face așa: îți spune că ești mai…
6:00, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Ochiul celuilalt a devenit măsura vieţii mele
Frumuseţea nu se cumpără, nu se negociază: pur şi simplu o ai sau nu. Orice încercare de a o imita începe să semene cu o simplă caricatură pe care o aduci propriului tău chip. A-ţi modifica chipul începe să semene cu acel bal mascat la care îţi pui o mască de circumstanţă, cu care ieşi…
4:25, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Procurorul general al Texasului dă semnalul noii REVOLUȚII americane: Nicio lege și nicio curte nu vor schimba adevărul. În Texas, căsătoria e uniunea dintre un bărbat și o femeie, să fie clar!
Ecourile deciziei prin care Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoriile homosexuale nationwide (la nivel național) par să nu se mai oprească. În timp ce politicienii democrați, în frunte cu candidata Hillary Clinton, salută decizia, republicanii, dar și alți reprezentanți ai administrației se manifestă vehement împotrivă. Astfel, Procurorul General al Statului Texas, Ken Paxton, a…
4:11, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Cine-i vinovat de „dispariţia“ dragostei?
Observăm în viaţa de zi cu zi că, după mulţi ani de convieţuire cu altă persoană, vin unele momente în care simţim că nu mai este iubirea aceea de la început. Momente goale, clipe chinuitoare, însoţite de cele mai multe ori de sentimente de vinovăţie sau culpabilizare a celuilalt. Cine-i vinovat pentru acest gol, pentru…
3:52, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli
Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti,…
3:14, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Fiecare cruce are în ea o taină
Şi atunci, noi ce putem face? Sunt oameni care trăiesc mai intens relaţia cu Dumnezeu. Dar nici să ne gândim, nici să construim, nici să trăim sentimental foarte puternic pentru că foarte mulţi oameni care au părăsit Biserica şi s-au dus la secte, au plecat tocmai pentru că acolo au găsit manifestări sentimentale care să…
2:20, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
„Doamne, iartă-mă, îmi dau seama că sunt un mare păcătos!”
Îmi amintesc că în zilele tinereţii mele, când eram adolescent, o cunoscută a mamei mele – persoană educată, destul de religioasă – îi spunea mamei: „A venit postul, trebuie să postesc, să mă pregătesc de spovedanie, de împărtăşanie… mă gândesc, şi nu văd nici un fel de păcate…”. Atunci, băieţel fiind, m-am mirat, mi s-a părut un lucru foarte…
11:18, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer
Dacă materialiştii nu vorbesc despre moarte, este pentru că se tem de ea. Ei o trec sub tăcere, aşa cum trec sub tăcere toate ideile care nu pot fi mistificate. Pentru că moartea te obliga să te gândeşti la Dumnezeu, la viaţa pe care o duci, la responsabilitatea ta morală. Or, ei se tem de…
10:19, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Oricând şi oriunde s-a întâmplat căderea, înaintea acesteia a stat mândria
Cel mândru nu umblă în căi simple şi drepte, ci în căi strâmbe, pline de spini şi tâlhari. „Certat-ai pe cei mândri: blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale” (Psalm 118, 21). Mândria e rătăcire nebună şi cea mai mare călcare de lege, iar îngâmfarea se naşte din necunoaşterea propriei neputinţe. Prin…
9:42, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Un preot din Ardeal își ajută parohia prin campanii pe internet
Ajutoare pentru o familie a cărei casă a fost distrusă de un incendiu, alimente şi medicamente pentru vârstnici, o excursie la zoo mult visată de copilaşii din parohie, un centru after school, o bibliotecă, o masă caldă pe zi pentru elevi şi preşcolari, jucării, straie de sărbătoare, daruri de Crăciun şi de Paște, dar şi…
9:04, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
„Părintele” căsătoriei gay: „Urmează mariajul în grup”
Boris Dittrich, activistul homosexual olandez cunoscut ca „părintele” mișcării pentru căsătoria între persoane de același sex, a recunoscut că legalizarea mariajelor în grup (3 sau mai multe persoane) este următorul pas în destrămarea instituției căsătoriei tradiționale, relatează Life Site News. Într-un interviu video pentru publicația Yagg, destinată homosexualilor francezi, Dittrich – fost membru al parlamentului…
8:47, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Câştigaţi-vă liniştea care este tare ca un zid
Fraților, câştigaţi-vă liniştea care este tare ca un zid. Ea te face mai tare decât patimile. Câştigă-ţi liniştea aceea din frica lui Dumnezeu şi nu te vor vătăma săgeţile vrăjmaşului. Liniştea şi cu frica lui Dumnezeu împreună sunt ca un car de foc care suie la ceruri pentru cel ce o are. Cu aceasta Ilie…
8:09, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea
Părintele Calistrat pentru bărbații care își părăsesc soțiile și copiii
„Ai divorțat, da? Ai copii și ai femeie! Ești bărbat, te-ai îndrăgostit de altă femeie! Du-te și dă femeii casă și copii, trece pe numele lor tot și du-te în lumea ta la „drăguță” muncește din nou și fă o altă gospodărie. Că tot te-a luat că ești tare și mare și viril! Trebuie să…
11:47, joi, 2 iulie, 2015 | Continuarea
Rugăciunea Sfântului Alexandru din Svir către Maica Domnului
Ocrotitoare neobosită, Maica Domnului, la tine alerg eu, blestematul, cel ce sunt mai păcătos decât toți oamenii. Ascultă glasul rugăciunii mele și auzi plânsul și suspinarea mea. Căci fărădelegile mele au întrecut capul meu și eu, ca o corabie în adânc mă scufund în marea păcatelor mele. Însă tu, Stăpâna mea atotbună și milostivă, nu…
11:31, joi, 2 iulie, 2015 | Continuarea

