Articole scrise de Natalia Lozan
Să creşteţi copiii în frica şi certarea Domnului
Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de curând. Au venit doi soţi, o doamnă şi un domn, şi s-au aşezat lângă mine. Erau cu prestanţă, îmbrăcaţi bine. „Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva”. I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de…
11:29, miercuri, 7 ianuarie, 2015 | Continuarea
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Despre iluziile de fiecare zi și despre hrănirea sufletului
„Ce fel de creștini suntem, când nici nu ne atingem de cărțile în care este explicat creștinismul, în schimb citim cine știe ce aiureli?” Este un adevăr dumnezeiesc, care este oferit din belșug în Biserică, tuturor celor ce vor să asculte; este oferit și prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, și în predici, și în cântările…
10:31, miercuri, 7 ianuarie, 2015 | Continuarea
Un suflet care se roagă este un suflet care suferă
De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune,…
8:54, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Cum putem trăi curaţi într-o lume murdară?
Putem trăi curaţi într-o lume murdară dacă ne curăţim şi păzim inima şi mintea. Toată mizeria lumii în care trăim iese din inima omului. E o mizerie ţâşnită din poftele rele în gândurile murdare, în imaginarul nostru, de unde năvălesc în realitate văzută, zisă exterioară. De exemplu, gunoaiele, cutiile, pungile şi sticlele de plastic aruncate…
6:51, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi
“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii! Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe…
3:02, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Ce îmi lipseşte mie, părinte?
A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc. Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în…
2:53, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
”Botezul” sacrificiului de sine pe feribotul Norman Atlantic
Preotul georgian mort pe feribot s-a comportat ca un erou. Părintele Ilia Kartozia i-a salvat pe alţi călători, ajutând la evacuarea feribotului. Părintele Arhimandrit Ilia Kartozia era unul dintre pasagerii vasului. Intenționa să meargă la Bari, pentru a se închina la moaștele Sfântului Nicolae. În timpul incendiului, s-a remarcat prin eficiența cu care i-a îmbărbătat pe…
12:54, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Arheologii au descoperit la Ierusalim locul în care Iisus a fost judecat de Pilat din Pont
O descoperire arheologică aduce lumină asupra unui loc simbol al creștinătății. În Orașul Vechi al Ierusalimului, arheologii americani au descoperit ruinele Palatului lui Irod, unde, potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost judecat de Pilat din Pont, înainte de a fi răstiginit. Conform ziarului La Stampa, săpăturile începute in urmă cu 15 ani pe locul…
12:37, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Minuni de Crăciun, în închisorile comuniste: Arătarea Maicii Domnului lui Valeriu Gafencu
Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheama din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere…
12:10, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Cum trebuie trăite sărbătorile în familie?
Toate sărbătorile trebuie trăite în sens duhovnicesc. Hristos S-a născut în ziua şi anul stabilite mai înainte. El a murit, a înviat pentru mântuirea şi pentru viaţa veşnică a omului. De aceea, sărbătorile creştine sunt percepute ca evenimente care se repetă ciclic. Iată de ce Biserica cântă: „Hristos se naşte – slăviţi-L, Hristos din ceruri…
9:23, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Icoana Naşterii Domnului
În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. Detaliile din icoană se structurează în trei registre: I. Partea superioară – aspectul teofanic şi profetic Stânga – îngeri slăvind pe Dumnezeu Centru – raza (steaua) ◦ muntele (stâncile)…
8:37, marți, 6 ianuarie, 2015 | Continuarea
Cine iubește mult, acela știe să facă multe
„Tot ceea ce mâna ta găsește cu cale să facă fă atât cât îți stă în putere.” (Ecclesiastul 9, 10) Fă tot ceea ce poți face, numai sta să alegi, nu disprețui nimic. Toate cele întâlnite pe drumul vieții le putem preface în lucruri utile. E uluitor câte lucruri poți face într-o singură zi, dacă…
11:57, luni, 5 ianuarie, 2015 | Continuarea
Împacă-te!
„Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă.” (Luca 11, 4) Deseori, chiar dacă iertăm o ofensă, în adâncul sufletului nutrim o oarecare reținere față de cel ce ne-a ofensat. Într-un asemenea caz ar trebui să ne așteptăm la ceea ce spune Domnul: „Cu măsura cu care măsurați, cu…
6:57, luni, 5 ianuarie, 2015 | Continuarea
Meseria de mamă
Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă: ”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu.” ”Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Anne, “sunt mamă”. „Noi nu considerăm ăsta un serviciu….
5:43, luni, 5 ianuarie, 2015 | Continuarea
Pastorala Preafericitului Patriarh Kiril la Nașterea Domnului Hristos
Iubiți întru Hristos Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți preoți şi diaconi, de Dumnezeu iubitori monahi şi monahii, dragi frați şi surori! Către voi toți, cei care trăiți în diferite țări şi orașe, dar care faceți parte din plinătatea Uneia Biserici Ortodoxe Ruse, mă adresez în această noapte sfântă şi vă felicit din suflet cu ocazia măreței sărbători…
2:29, luni, 5 ianuarie, 2015 | Continuarea

