Articole scrise de Natalia Lozan
Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, să-L simţim mai aproape de noi?
Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi? Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la…
3:30, duminică, 6 martie, 2016 | Continuarea
Să avem mai multă credinţă în Dumnezeu şi în sfinţi
O tulburătoare mărturie vine din parte unui preot din Creta, părintele Mihail din Zaros. Spune părintele că a venit împreună cu soţia să-i mulţumească sfântului pentru minunea pe care o făcuse. Şi, istoriseşte părintele, pe când preoteasa purta în pântece al patrulea copil, doctorul ginecolog a obligat-o să facă nişte controale speciale pentru că depistase,…
1:58, sâmbătă, 5 martie, 2016 | Continuarea
Păcatul nu este firesc pentru om
Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră. Dar, de fapt, nu e aşa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, aşa cum…
11:39, sâmbătă, 5 martie, 2016 | Continuarea
Unitatea cu Dumnezeu – chezăşia oricărui început bun
În dimineaţa zilei de azi, 4 martie 2016, un grup de preoţi au oficiat slujba de sfinţire a biroului Asociaţiei Obşteşti „Parteneriate pentru Fiecare Copil”. În cuvântul său de zidire duhovnicească, părintele Constantin Cojocaru a subliniat valoarea dragostei pentru aproapele, vocaţiei şi a dedicării pentru munca realizată. Părintele Octavian Moşin a accentuat importanţă trăirii personale…
3:08, vineri, 4 martie, 2016 | Continuarea
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu ASCO, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din Moldova, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă”, cu scopul implementării unei agende comune de activităţi întru susţinerea copiilor care au nevoie urgentă de intervenţii chirurgicale, şi ai căror familii întâmpină dificultăţi în colectarea sumei necesare pentru intervenţie. Domeniile de colaborare vor…
12:03, vineri, 4 martie, 2016 | Continuarea
Tinereţea nu se potriveşte cu tristeţea
Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează.” Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima-i curată, intră în…
6:33, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun?
04– Nehotărârea cum să o învingem? – Stai ca prostul între drumuri, asta eşti! A spus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa… Fără de Mine nu puteţi face nimic… Cine nu adună cu Mine, risipeşte”, va să zică ştim ce avem de făcut. – Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun? – De, dragul…
12:46, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
O lumină puternică
Câtă vreme odaia este în întuneric, zice episcopul Teofan Zăvorâtul, nu poţi vedea murdăria din ea. Dar dacă în odaie aduci o lumnă puternică, poţi vedea fiecare firicel de praf. La fel este şi cu sufletul. Când lumina lui Hristos străluceşte în noi şi descoperă păcatele noastre, trebuie să ne căim îndată şi să-l lăsăm…
12:29, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Aparențele înșeală…
Toți râdeau de înfățișarea acestui om, însă nu cunoșteau ce ascundea înlăuntrul său… O femeie, proprietăreasa unui mic hotel cu camere de închiriat, povestește o istorisire care i-a schimbat viața: „Casa noastră se afla exact vizavi de intrarea Clinicii Johns Hopkins din Baltimore. Locuiam la parter, iar la etaj am făcut camere de închiriat…
12:16, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Vreau să devin la fel ca tine!
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea, deznădejdea. Din cauza mândriei sale, el suferă foarte mult şi, imediat ce se smereşte, toate suferinţele se sfârşesc şi sufletul lui dobândeşte liniştea şi pacea. Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau…
10:04, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Patriarhul României: „Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti”
17 preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost hirotesiți duhovnici miercuri, 02 martie 2016. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în paraclisul istoric al reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa le-a vorbit celor…
8:24, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Care ar trebui să fie cererile noastre în rugăciune?
Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. În vremea noastră chiar şi oamenii “duhovniceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gândesc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase,…
9:27, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu
Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină…
6:40, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
„Ce ai ascuns este pierdut; ce ai dat este al tău.”
Adesea, femeile singure sunt sfătuite să-şi umple viaţa cu îngrijirea copiilor la un orfelinat. Dar nu toate scapă de sentimentul singurătăţii prin această activitate. O cunoştinţă mi-a spus: „Mergeam la copii, le dăruiam căldură, dar şi eu vroiam, în acel timp, atenţie şi căldură umană.” Poate că ea nu mergea aşa cum ar trebui la…
12:14, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea
Păzeşte poruncile pe care le-a poruncit Dumnezeu, şi te vei mântui
Ai grăit de rău pe cineva? Binecuvântează-l. Ai făcut pagubă cuiva? Plăteşte-i. Ai desfrânat? Plângi, suspină din adânc, încetează a mai păcătui, omoară-ţi carnea, usucă-ţi trupul şi roagă-te neîncetat. Te-ai trufit? Smereşte-te. Ai pizmuit? Roagă-te pentru binele celui pe care l-ai pizmuit. Mărturiseşte-ţi fiecare păcat, fără a tăinui nimic, părintelui tău sau unui stareţ credincios,…
12:13, miercuri, 2 martie, 2016 | Continuarea

