Natalia Lozan, autor la Portalul "Moldova Ortodoxă" - Pagina 5 din 519 | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole scrise de Natalia Lozan

Ce se întâmplă cu creierul nostru când ne verificăm telefonul înainte de culcare

Încă de la apariția laptopurilor mulţi dintre noi am căpătat un obicei destul de prost şi, din câte se pare acum, foarte nociv: să stăm online seara chiar înante de somn, de multe ori chiar direct în pat. Nu ne putem pune la somn până nu ne mai verificăm pentru ultima dată în ziua respectivă…

5:20, vineri, 14 noiembrie, 2025 | Continuarea

Cum citim Psaltirea?

Psalmii să fie neîncetat pe buzele tale; gura să cânte iar mintea să se roage. Numele lui Dumnezeu fiind chemat, goneşte diavollii şi îl sfinţeşte pe psalmist. Psalmii sunt liniştea sufletului, ei răsplătesc sufletul cu pace. Psalmii atrag ajutorul Îngerilor, sunt arma împotriva fricii de noapte, sunt odihnă după ostenelile zilnice. Psalmii şi din inimă…

4:30, vineri, 14 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa religioasă a creştinului trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie

Viaţa religioasă a creştinului ortodox, preot (slujitor) sau credincios trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie şi nu pe alte pelerinaje, dezlegări sau rânduieli mai mult sau mai puţin improvizate. Rugăciunea comunitară a Sfintei Liturghii are rolul de a întări unirea cu Dumnezeu şi cu semenii. Cei care declară „eu cred în Dumnezeu, dar nu…

11:42, joi, 13 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa Sfintei Marei Mucenițe Anastasia Romana

Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel bun, cu frumuseţea cea trupească şi cu cea sufletească, cu obiceiuri bune şi cu blândeţe. Era faţa lui Pretextat, unul din boierii mari de credinţă elin, iar maica ei credea întru Hristos, având numele Fausta….

6:29, marți, 11 noiembrie, 2025 | Continuarea

Ce sunt Acatistele şi ce trebuie să ştim despre ele

Foarte mulţi credincioşi nu înţeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul Acatist, confundând slujba în sine a Acatistului cu unele pomelnice cu cereri speciale pe care ei le alcătuiesc, înşirând în conţinutul lor nevoile vieţii lor personale. Prin cuvântul Acatist se înţelege în primul rând slujba liturgică alcătuită de Biserică întru cinstirea unui sfânt, aducându-i…

2:38, luni, 10 noiembrie, 2025 | Continuarea

Secretul sănătăţii fizice şi mentale a călugărilor de pe muntele Athos

Hrana pentru trup și suflet este secretul! Călugării de pe Sfântul Munte Athos se numără printre cele mai sănătoase comunități de pe pământ și dețin secretul longevității și al sănătății fizice și mentale. Un studiu complex și întins pe parcursul a 10 ani vine să ne uimească și să ne demonstreze că simplitatea este secretul…

9:50, luni, 10 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa Sfântului Mucenic Nestor

Păgânul împărat Maximilian, care se mai numea şi Gherculie, prieten al lui Diocleţian, mergând în cetatea Solunului şi punând în temniţă pe Sfântul Dimitrie, antipatul, pentru mărturisirea lui Hristos, se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti, lăudându-se cu luptătorul său, Lie, care era din neamul vandalilor, zicând că nimeni nu-l poate birui pe el….

1:40, sâmbătă, 8 noiembrie, 2025 | Continuarea

Acatistul Sfântului Mucenic Nestor

Condac 1 Bucură-te, ostașul cel neînfricat al lui Hristos, care, doborând pe Lie, ucigașul creștinilor, ai surpat trufia împăratului Maximian, dascăl și părinte fiindu-ți Marele Dimitrie, de la care primind sabia credinței, ai pornit la luptă – asemenea lui David, nimicind uriașa putere cu praștia nevinovăției tale, iar pe creștinii Solunului i-ai izbăvit cu sângele…

1:01, sâmbătă, 8 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi….

3:10, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Condac 1 Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâ­­torule de mir, Mare Mucenice…

12:24, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viața Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie

Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie, notari din Constantinopol, care au pătimit în vremea împăratului Constanțiu (+355) Când s-a înmulțit necuratul eres al lui Arie, mari dezbinări au avut loc în biserica lui Hristos, încât aceasta a fost despărțită în două. Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioșilor din partea arienilor, întocmai ca și de…

7:25, vineri, 7 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare

Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului au fost eleni, din care s-a născut Ilarion ca un trandafir din spini, şi bună mireasmă i s-a arătat lui Hristos; căci, fiind trimis de părinţii lui în Alexandria ca să înveţe carte, el nu…

10:00, duminică, 2 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Artemie

Artemie, mucenicul lui Hristos, fiind de neam din Egipt, a fost ostaş pe vremea marelui împărat Constantin şi a lui Constantie, fiul lui. Iar în vremea lui Iulian Paravatul, Sfântul Mucenic Artemie a pătimit pentru Hristos. Dar ca să înţelegem mai bine viaţa şi pătimirea lui se cade mai întâi să ştim de ce neam…

8:46, sâmbătă, 1 noiembrie, 2025 | Continuarea

Ce este Iadul? – Predică la Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar

  „… ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (Luca 16,28) EXISTĂ O ALTĂ LUME? Iată, iubiţii mei, uriaşa întrebare pe care o pune astăzi Sfânta Evanghelie. M-am dus odată într-un sat şi acolo m-au întrebat: Cine a venit din lumea cealaltă? Oare a înviat cineva, ca să ne spună ce se…

11:49, sâmbătă, 1 noiembrie, 2025 | Continuarea

Viaţa şi minunile Sfântului Cuvios Ioan de la Rila

Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui cu frică si cutremur. El niciodată nu înceta a vărsa lacrimi, amintindu-si prorocestile cuvinte rostite prin gura lui David: „Spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps. 6, 6)“….

9:24, vineri, 31 octombrie, 2025 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com