Articole scrise de Natalia Lozan
Delicatețea Harului și încăpăținarea omului
În adânc sufletul este o fortăreață de necucerit. Ajung până acolo haruri, tot felul de ajutoare, însă fortăreața rămâne necucerită, pentru că poarta se deschide pe dinăuntru. Și dacă nu se deschide pe dinăuntru, harul lui Dumnezeu are delicatețea să nu forțeze. Altfel, n-ar mai fi Har! Ar fi altceva. Ar fi energie demonică. Harul…
1:00, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Să ne rugăm cu smerenie, asemenea vameşului, şi Dumnezeu va primi rugăciunea noastră
Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare. Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi…
11:05, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Patriarhul Ilie al II-lea: Dacă Dumnezeu este cu noi, totul va fi bine, totul se va liniști
În cadrul slujbei de duminică, Patriarhul Ilia al II-lea, s-a adresat cu un cuvânt de învățătură către cei prezenți. ” În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Cu noi este Dumnezeu!! Aceste cuvinte –„Cu noi este Dumnezeu!” – sunt luate din Biblie. Ele sunt scrise în Biblie. În ebraică aceste cuvinte sună ca…
9:22, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Darul – un medicament pentru suflet
Goana după averi duce adesea la psihiatru Una dintre trăsăturile societăţii moderne, observată de foarte mulţi psihologi, este goana după acumulare, după averi. Surprinzător de multe din problemele cu care omul modern se confruntă sunt cauzate de această dorinţă a sa de a avea cât mai mult. De exemplu, obezitatea, cu care luptă din răsputeri…
9:05, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Irlanda de Nord respinge din nou legalizarea avortului
Adunarea Națională (Parlamentul) a Irlandei de Nord a respins din nou o tentativă legislativă de relaxare a legislației restrictive cu privire la avort a acestei provincii britanice. Deși divizată pe criterii religioase și politice între 9 partide, Adunarea Națională a reușit să coalizeze o majoritate decisivă pentru respingerea celor două amendamente la legea cu privire…
8:46, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti
Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. Boala v-a împiedicat să mergeţi la Moscova. Asta înseamnă că pentru dumneavoastră este mai bine să nu mergeţi acum…
8:43, sâmbătă, 20 februarie, 2016 | Continuarea
Care sunt păcătele pe care nu vrei să le laşi?
Da!, eu cred şi ştiu că am păcate pe care nu vreau să le las, din diferite motive. E ciudat şi paradoxal că noi creştinii suntem aşa de aproape de Dumnezeu, mereu participând la slujbele bisericii, mereu împărtăşindu-ne de harul lui Dumnezeu, mereu citind şi ascultând atâtea cuvinte de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi şi ale…
9:31, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Slăbiciunea ca putere
De multe ori credem că sfinţii au avut o cale dreaptă către Dumnezeu, mergând sigur şi fără poticniri . Ne facem o impresie că toată viața lor din momentul descoperirii lui Hristos (sau a deciziei de a se dedica Lui) a fost un urcuș continuu – de la pământ la cer. O linie verticală bine…
7:46, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Fără ajutorul Lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic bun
„Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?“ Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu“. Îndepărtează-ţi fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă…
6:52, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani!
Spunea părintele unui grup de seminarişti: „Poţi să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogaţi. Că ei au buzunarele doldora, vin şi-ţi pun un teanc de bani pe masă şi zic: «Gata! M-am mântuit!». Dar Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani! Să le dai să postească,…
6:11, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Să privim cu ochii iubirii!
Când mă aflu față în față cu un om pe care îl văd cu ochii iubirii, nu cu ochii nepăsării sau cu ai urii, ci anume cu ai iubirii, atunci mă împărtășesc de omul acela, între noi începe ceva comun, o viață comună. Receptarea omului are loc la o profunzime care se află dincolo de…
4:02, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite
Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort, convinse că la biserică mai degrabă se va bârfi despre ele decât vor fi ajutate – aceasta este concluzia unui amplu sondaj realizat în SUA. În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru…
3:47, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
„Nu se poate să nu vă fi certat cu nimeni niciodată!”
Două femei au trăi în pace 50 de ani. Una îi spunea celeilalte: – Auzi, noi chiar nu ne-am certat niciodată. Hai să ne certăm! – Hai, dar cum? – Vom spăla rufele, iar eu voi vărsa apa într-o găleată şi îţi voi spune: „Scoate-o afară şi arunc-o!” Dar tu să n-o arunci şi atunci…
3:47, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Fiecare cuvânt din Scriptură e plin de învăţătură; puneţi-l, fraţilor, în practică!
Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa? Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de…
2:55, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea
Doar cei slabi cred în Dumnezeu?
Mulţi dintre cei care nu cred în Dumnezeu îi învinuiesc pe ceilalţi, care au această virtute în sufletele lor, că sunt slabi, că sunt fricoşi. Că, de fapt, teama de necunoscut şi neputinţa sunt cele care oferă spaţiul cel mai generos sporirii credinţei lor. Să fie oare aşa? Numai ignoranţa şi lipsa siguranţei să ne…
2:33, vineri, 19 februarie, 2016 | Continuarea

