Articole scrise de Natalia Lozan
ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: o cale cu adevărat europeană presupune nu imitarea modelului străin, ci conştientizarea propriilor rădăcini europene
Cum ştim, orice lucru se începe cu un plan sau cu un proiect, în care trebuie să iei în seamă ce doreşti să construieşti. Uneori acest plan se realizează la nivelul imaginaţiei şi apoi urmează conceptul. Negreşit la alcătuirea viitorului nostru presupunem în primul rând realizarea acestei imagini şi a acestui proiect. Din nefericire, după…
8:36, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Bucuraţi-vă de bine, şi bucuria aceasta vă va face ca nişte dumnezei!
A nu se bucura cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învaţă soarele pe oameni de dimineaţa şi până seara? „O, oameni, bucuraţi-vă de bine, şi bucuria aceasta vă va face ca nişte dumnezei!” Privighetoarea flămândă cântă ceasuri întregi în zori până găseşte două…
8:17, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Kenya: Pasagerii musulmani al unui autobuz i-au salvat pe cei creștini de extremiștii Al-Shabaab: ”Ucideți-ne pe toți sau plecați”
În Kenya, pasagerii creștini al unui autobuz au fost salvați de la moarte sigură de către musulmani. Aceștia au refuzat să fie separați de creștini atunci cînd autobuzul în care se deplasau a fost atacat de islamiștii de orientare extremistă. Potrivit serviciului de știri Daily Nation Kenya, două persoane au murit și trei au fost…
8:00, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun
În iarna anului 1963, părintele Arsenie Papacioc se afla închis ca deţinut politic în închisoarea de la Aiud, unde comandant era colonelul Gheorghe Crăciun. A trăit atunci o experienţă pe care nu şi-o putea explica. „Ce minune mai mare decât că sunt în viaţă?“, spunea adeseori duhovnicul. Sorin Alpetri, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc, a…
4:26, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Sfântul Nicolae Velimirovici – despre traista fericirii şi nefericire
Nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să vină asupra noastră este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină totdeauna la vreme asupra credincioşilor săi. Ea este ca glasul prietenului ce strigă la miezul nopţii celor ce dorm: Arde! Înţeleptul părăseşte casa cuprinsă de flăcări şi, lăsând-o să ardă,…
3:06, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Hristos și adevărul
Ce mai încoace şi încolo, sunt şi eu slavofil, subscriu programul noii mistici a lui Homiakov: preeminenţa legilor nescrise asupra oricărei dogme formulate, preeminenţa intuiţiei asupra cunoaşterii, preeminenţa legii religioase şi morale asupra oricărei logici şi oricărei raţiuni. Ce mai încoace şi încolo, tot iezuitul Auguste Valensin enunţă esenţialul cînd admite că, de i s-ar…
3:00, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Cum să mă rog să îmi găsesc şi eu pe cineva?
Părinte, cum să mă rog să îmi găsesc şi eu pe cineva? Păi nu ştiu! În primul rând, rugaţi-vă de cea cu care sau de cel cu care vreţi să vă întâlniţi. „Alo, bună seara! Crezi că ai putea să ne întâlnim?” Că doar nu vă îndrăgostiţi de Brad Pitt, că pe ăla nu puteţi…
1:34, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Iubirea împlinește, completează, adaugă
Ar trebui să ne fie rușine de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează de „omul de lângă noi”. De fapt, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oameni de peste mări și țări (care ne sunt apropiați și ei), ci trebuie…
11:10, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Să avem credință
Un singur lucru știu că am întotdeauna: nu este nici mândria, nici închipuirea, ci ceva ce am zi și noapte, oriunde mă aflu – sunt trei lucruri: cel dintâi, Credința; cel de-al doilea, Credința; cel de-al treilea, Credința. Asta-i tot! Nu mai pot zice nimic altceva. Aceasta m-a călăuzit întreaga viață. Când ai credință și…
9:30, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Ieslea cu doi prunci
Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului… Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea…..
8:14, joi, 24 decembrie, 2015 | Continuarea
Părintele Constantin Necula: Crăciunul trebuie prăznuit aşa cum este : Naşterea Domnului Hristos
Colindul este un cântec despre Înviere, nu este despre Naştere. „Florile-s dalbe, flori de măr” vorbesc de primăvară, când este Învierea Mântuitorului Iisus Histos. „A-ţi pune nădejdea în bebeluşul ăsta care creşte mare, a-l aştepta răstignit pe cruce, cum zice un colind, este important pentru toţi. Şi este important şi pentru cei care nu cred….
10:58, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Tinerii din ASCO au colindat profesorii Universității de Stat din Moldova
În spiritul sărbătorilor de iarnă de care ne apropiem, în data de 23 decembrie 2015, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moșin, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din R. Moldova, un grup de tineri ai asociaţiei studenţeşti a venit cu mesajul Naşterii Domnului către profesorii și conducerea Universității de Stat din Moldova. Tinerii i-au felicitat pe cei…
8:47, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Cum îți așterni, așa dormi!
Există un progres în ceea ce priveşte înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu? Cum se manifestă acesta? Cultura pe care ne-a dat-o Hristos în viaţă, dacă o înţelegem bine, este înainte de toate, cultura inimii. Lucru curios! Locul cel mai accesibil care caracterizează omul la orice nivel (copil, adult, educat sau analfabet), de la naștere până la…
6:28, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Rugăciunea alungă mânia
O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la şcoală. Se certase cu directoarea. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soţul ei. Acesta tăcea şi nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simţi că i se…
6:23, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea
Grecia legalizează căsătoriile civile între persoanele de acelaşi sex
Parlamentul Greciei a adoptat o lege care legalizează uniunile civile între persoane de acelaşi sex, parte a programului anunţat de partidul de stânga Syriza de a schimba legislaţia LGBT într-o ţară în care Biserica Ortodoxă are o influenţă serioasă. Aproape 200 din cei 300 de membri ai Parlamentului au votat propunerea ce nu va redefini…
5:55, miercuri, 23 decembrie, 2015 | Continuarea

