Avem lăsate de Dumnezeu spre mângâierea sufletelor noastre sfintele mănăstiri
13:05, miercuri, 2 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: foto, imagini, manastiri, manastiri si schituri, republica moldova, schituri

În viața aceasta pământească și așa scurtă, plină de grijile lumești, avem lăsate de Dumnezeu spre mângâierea sufletelor noastre sfintele mănăstiri – locuri binecuvântate de Cer.
Drumurile ce duc spre mănăstiri sunt destul de grele și anevoioase, împresurate cu nenumărate ispite, dar care nu ar trebui să ne oprească din cale spre aceste locuri sfinte, unde putem dobândi cele mari de preț comori: liniștea sufletească, smerenia, pacea și dragostea.
Prin imaginile realizate în ultimii ani pe la vetrele noastre monahale doresc să împartășesc momentele înălțătoare, pline de bucurie și binecuvântare pe care le-am trăit vizitînd aceste locașuri de rugăciune, uitate de mulți dintre noi.
Căldura și rugăciunile acestor oaze duhovnicești rămân pentru mai mult timp în inimă și te îndeamnă de a reveni iară și iar…
Foto-pelerinaj (autor: Ioan Guțanu)

































Răsărit de soare la Cuconeștii Vechi. Atât, cât am reușit să cuprind cu obiectivul dronei. Sfârșit de octombrie în culori...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 16-17 iulie 2021, în jurul Capitalei ţării...
Site-ul de fotografie ortodoxă OrthPhoto.net desfășoară un nou concurs foto destinat promovării Ortodoxiei prin imaginea fotografică: OrthPhoto Awards. Participanții pot trimite imagini...
„În Liturghie, omul este Dumnezeu.” (Sf. Vasile cel Mare) „Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum...
Mănăstirea Marta și Maria se află la 75 km sud-est de la Chișinău, la 500 m de la traseul Căușeni-Bender,...
Iubit-am Doamne, podoaba casei Tale… Viaţa Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova în imagini (octombrie 2018) Foto: Pr. Mihail Bortă (Eparhia...
Vineri, 9 noiembrie, Centrul de Cultură „Art Atribut” a găzduit deschiderea expoziției „Culorile Ortodoxiei Polone”. Excelența Sa, Bartłomiej Zdaniuk, Ambasadorul...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice