Avertismentul Cuviosului Paisie: Copiii crescuți „cu toate de-a gata” – un pericol pentru viitor
7:32, sâmbătă, 7 februarie, 2026 | Cuvinte-cheie: educatia copiilor, paisie aghioritul, parinti si copii

Am băgat de seamă că astăzi, mai ales cei ce studiază, sunt vătămați de cei de acasă.
Deși sunt copii buni, se strică. Nu gândesc; au o nesimțire. Îi netrebnicesc și îi strică părinții lor.
Deoarece părinții au trecut prin ani grei, vor ca fiii lor să nu ducă lipsă de nimic.
Nu cultivă mărimea de suflet la copiii lor, ca să se bucure atunci când sunt în lipsă. Firește, o fac cu gând bun. Ca să fie lipsiți copiii de ceva, fără ca ei să înțeleagă, acesta este un lucru barbar. Dar ca să-i ajute să dobândească conștiință monahală și ei înșiși să se bucure atunci când le lipsește ceva, asta e un lucru bun.
Astăzi, cu bunătatea lor, cu bunătatea lor fără discernământ îi prostesc.
Îi obișnuiesc să le vină toate de-a gata, chiar și apa, ca să citească și să nu piardă timpul, și astfel îi fac netrebnici și pe băieți și pe fete.
După aceea copiii le vor vrea pe toate în palmă chiar, și când nu vor mai învăța.
Și răul începe de la mame. ,,Tu, fiul meu, să înveți. Eu o să-ți aduc și ciorapii și o să-ți spăl și picioarele. Ia dulceața! Ia cafeaua!” Și copiii nu înțeleg cât de obosită e mama făcând acestea, pentru că ei nu se ostenesc.
După aceea încep: farfurii de o singură folosință, haine de o singură folosință, mănâncă numai pâinișoare (în naylon) – nu știu nici să le învelească în hârtie…
În felul acesta oamenii devin complet netrebnici. După aceea le e greu să mai trăiască.
Dacă li se desface cordonul spun: ,,Mamă, leagă-mi cordonul!”
Astfel de copii ce procopseală să facă?
Nu sunt buni nici de căsătorie, nici pentru călugărie.
De aceea le spun mamelor: ,,Nu lăsați copiii să învețe toată ziua. Citesc, citesc, până amețesc. Să facă un sfert, o jumătate de oră pauză, ca să facă și vreo trebușoară în casă, ca să se dezmețească puțin”.
Această obișnuință rea a tinerilor de azi se transmite și în monahism. Și uitați-vă că acum în mănăstire sunt șapte secretari – toți culți și tineri – și bătrânul cu ei.
Mai demult era un singur secretar și acesta nu avea nici măcar două clase de liceu și făcea toată treaba.
Acum însă sunt șapte și înecați în lucru, neputându-și face nici cele duhovnicești ale lor. Ba încă îi mai ajută și cel bătrân.

„Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Luca 2, 51) Când Apostolul vorbeşte...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Arătaţi-le neîncetat iubirea voastră. Nu însă acea formă de iubire exprimată prin cocoloşire şi prin cedarea la oricare dintre cererile...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Părinți iubiți, dați-vă interesul în a vă educa bine copiii! Dacă părinţii nu se îngrijesc cum trebuie de copii, dacă...
„Ortodoxia se învață în Biserică și ÎN GENUNCHI”. PS Benedict Bistrițeanul, Noi suntem beneficiarii jertfei înaintașilor noștri, 9 martie 2020,...
Vă rog, ocrotiți-vă copiii! Îi rog fierbinete pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii...
