Avort sau „Te iubesc mămicuţa mea scumpă… ” ?

Aveam 24 de ani… abia mă măritasem de 3 luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni… eram încă studentă… cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soţul, nu mă realizasem profesional?…

Am plecat plângând de la doctor. Teama mea devenise realitate: eram însărcinată. Mergeam pe stradă şi plângeam… nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată… era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinereţea, luna de miere… Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată pe viaţă… orice s-ar întâmpla, daca Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un sufleţel, nu îl va lăsa niciodată de izbelişte: „Să nu faci niciodată greşeala mea”  îmi răsunau în minte rugăminţile mamei mele …

Am ajuns acasă şi i-am dat soţului vestea. Concluzia: avortul. Că suntem încă prea tineri, nici nu ne cunoaştem prea bine, poate nu ne vom înţelege şi copilul va rămâne fără familie… etc …

Au urmat nopţi de plânsete şi frământări, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care bătea în mine… Cu ce drept să o opresc eu să mai bată??? E copilul meu, e adevărata mea jumătate… cum să fac aşa ceva??? Fie ce-o fi… nu îl omor!!!

I-am spus soţului decizia mea. Au urmat o serie de stări tensionate, dar Dumnezeu m-a întărit şi am mers mai departe…

L-am adus pe lume pe băieţelul meu minunat, Alexandru. Are acum 4 ani şi jumătate şi încă un frăţior de 1 an şi jumătate, David – şi el un alt „neaşteptat”.

După ce s-a născut şi David, soţul meu ne-a părăsit… Nu ne mai înţelegeam, îmi reproşa că eu am făcut intenţionat aceşti copii…

Fetelor, acum am 29 de ani şi am 2 băieţei MINUNATI, oglinda ochilor mei şi toată fericirea mea.

Suntem foarte fericiţi toţi trei… Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă … suntem cu toţii făpturile Lui şi trebuie numai să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat şi rezultatele.

Sunt sigură că soţul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubeşte şi pe el şi îl va lumina la un moment dat. Eu mă rog mereu pentru asta.

Vreau să vă împărtăşesc gândurile mele şi să vă rog să meditaţi şi să vă informaţi foarte bine înainte să faceţi un avort. Să întrebaţi ceea ce simt pe toate femeile din jur care au făcut avort, şi pe toate mămicile fericite care au scăpat de ispita ucigaşă.

Eram şi încă sunt tânără, doream să îmi trăiesc viaţa, să umblu prin discoteci etc… Au venit copiii şi mă gândeam că s-a sfârşit viaţa mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viata şi libertatea…

NIMIC MAI FALS!!! Aceşti pui mici crescuţi din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!! Nu mă credeţi? Lăsaţi-i să trăiască şi o să vă convingeţi singure!!! Răspundeţi acestei provocări şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie.

Care „Te iubesc” credeţi că vă va încălzi cu adevărat inima? Cel spus în momente fierbinţi de cel care doreşte conştient sau inconştient să obţină „ceva” de la noi sau… cel spus de un sufleţel mic, sincer şi curat?

„Te iubesc mămicuţa mea scumpă. Eşti cea mai frumoasa mămică din lume”… mi se spune de câteva ori zilnic de puiul meu pe care acum 5 ani mă gândeam să îl avortez…

Am văzut de curând pe internet un film de 20 de minute cu un avort  filmat live. Intraţi pe pagina aceasta http://www.avort.ro/strigatul-mut.php şi uitaţi-vă la film. Eu am plâns şi m-am rugat să lumineze Dumnezeu minţile tuturor femeilor să nu facem sau să mai facem vreodată aşa ceva …

Acum am un pui mic, de 1 an şi jumătate în braţe care nu mă lasă să scriu… mă trage de par, mă pupă, bate cu pălmuţele în tastatură… miroase tot a lăptic şi spune mereu „mama” cu atâta dragoste şi cu cea mai fericită „mocuşoară” …

Alegeţi, dragile mele… ne vrem copiii strângându-ne în braţe sau măcelăriţi în bucăţi în aspiratoarele din cabinetele ginecologice…?

Eu sunt fericită … Fiţi şi voi alături de mine şi puii voştri minunaţi.

Cristina

sursa avort.ro