Banca Națională a Moldovei a pus în circulație o monedă comemorativă „Mihai Eminescu”
10:54, marți, 2 septembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: mihai eminescu

Banca Națională a Moldovei (BNM) a pus în circulație o monedă comemorativă „Mihai Eminescu”. Conform agenției INFOTAG, această monedă completează seria „Aleea Clasicilor” din piața „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău.
Moneda este dedicată uneia dintre cele mai emblematice figuri ale literaturii române – poetul, scriitorul și jurnalistul Mihai Eminescu. Aceasta aduce un omagiu contribuției sale remarcabile la patrimoniul cultural românesc.
Emisia comemorativă a fost realizată în cadrul Anului Mihai Eminescu, dedicat celei de-a 175-a aniversări a nașterii poetului.
„În acest fel, aducem un omagiu marelui poet Mihai Eminescu, vocea profunzimii și frumuseții limbii române. Prin opera sa, el a întruchipat întotdeauna valorile umane universale – libertatea, demnitatea și dragostea pentru patrie – care sunt relevante și astăzi, servind drept călăuzitori pentru viitor”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Moneda comemorativă este emisă în două variante: o monedă de argint cu valoarea nominală de 50 de lei, cu un tiraj de 1.000 de unități, și o monedă de aur cu valoarea nominală de 100 de lei, cu un tiraj de 500 de unități.
Fiecare monedă vine cu un certificat de autenticitate semnat de președintele BNM. Certificatul conține un cod QR care permite accesul direct la informații despre caracteristicile monedei, postate pe site-ul BNM.
Comunicatul BNM menționează că autorul designului monedei comemorative „Mihai Eminescu” este Monetăria Lituaniană.
Vânzarea monedelor comemorative se realizează atât de către BNM pe bază de cereri, cât și prin intermediul băncilor comerciale din Republica Moldova. Băncile licențiate pot stabili independent prețul de vânzare al monedelor jubiliare și comemorative, care nu trebuie să depășească costul monedelor stabilit de BNM cu mai mult de trei procente.
Sursa: https://www.infotag.md/

La inițiativa Asociației „Basarabia” din Ucraina, o stradă din orașul ucrainean Odesa va fi redenumită în cinstea poetului Mihai Eminescu....
Mihai Eminescu, (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist...
#manastireaputna #evenimenteputna #mihaieminescu Slujba parastasului pentru Mihai Eminescu în cadrul festivalului-concurs Trasee eminesciene, ediția a IX-a....
Joi se împlinesc 134 de ani de la mutarea la cele veșnice a poetului Mihai Eminescu, pentru care ideea națională...
Acad. Zoe Dumitrescu – Bușulenga (Maica Benedicta): „Unii l-au socotit ateu ireductibil, alții un credincios fervent” S-au încercat până acum...
Data de 15 iunie a fiecărui an ne readuce în memorie ziua în care poetul Mihail Eminescu s-a născut pentru...
Acum 170 de ani, în ziua de 15 ianuarie 1850, se năștea Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău