Bilanțul ajutorului oferit de Biserică refugiaților din Ucraina: ajutoare umanitare în valoare de 6.450.000 lei
10:57, vineri, 18 martie, 2022 |
De la declanșarea conflictului armat din Ucraina, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Biserica Ortodoxă din Moldova, într-un extraordinar gest de solidaritate și iubire a fraților de aceeași credință, a demarat mai multe acțiuni de ajutorare și sprijinire a cetățenilor ucraineni care se refugiază în țara noastră, precum și a cetățenilor rămași în Ucraina, coordonate de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate.
La nivelul Mitropoliei Moldovei, până în prezent, de aceste acțiuni au beneficiat aproximativ 15.000 de cetățeni ucraineni, iar valoarea totală a ajutorului multiplu umanitar și a serviciilor sociale acordate de Biserică este de aproximativ 6.450.000 lei.
Chiar din prima zi, prin intermediul parohiilor și a organizațiilor social-filantropice și a cantinelor sociale din cadrul Mitropoliei Moldovei, peste 2000 de caserole cu mâncare caldă au fost distribuite zilnic, atât la punctele de trecere ale frontierei de stat, cât și în mai multe centre de plasament pentru refugiați din întreaga țară.
Pe lângă prânzurile calde oferite zilnic, preoții și credincioșii din Protopopiate, mănăstirile, instituțiile social-filantropice, dar și echipele de voluntari ale Mitropoliei Moldovei, au oferit refugiaților spații de cazare, transport gratuit, pachete cu produse alimentare și igienice, jucării pentru copii, fructe, dulciuri, plăpumi, prosoape, lenjerii, perne, haine pentru femei, bărbați și copii, cărți, caiete cu activități pentru copii și elevi, rechizite școlare și alte lucruri de primă necesitate, care au fost oferite gratuit familiilor de refugiați.
Totodată, instituția mitropolitană, prin intermediul comunităților și a instituțiilor ei social-filantropice, continuă să ofere refugiaților: asistență religioasă, loc de trai temporar, asistență materială și medicală, precum și încadrarea în câmpul muncii a celor maturi, dar și a copiilor, în mediul preșcolar și școlar din Moldova.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md