Binecuvântată fie munca! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Binecuvântată fie munca!

18:34, miercuri, 22 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Cele mai mari sărbători creștine punctează două destinații de top pentru oamenii de toate vârstele: la țară și în familie. Anume aici pot fi trăite din plin bucuria și senzațiile de unitate, sprijin. De Paști cu toții ne îndreptăm spre casă, amintindu-ne de oamenii care ne duc dorul, de apropiați. Chiar și cei mai rebeli simt necesitatea de a petrece timpul în familie.

Perioada pascală coincide cu elanul regenerativ al naturii, dar și cu timpul propice pentru numeroase lucrări agricole. Alături de sărbători omul de la sat știe să pună preț pe fiecare zi dăruită de Sus pentru a înmulți ceea ce Dumnezeu oferă cu dărnicie.

Munca la câmp devine adeseori expresia unei sincere comunicări cu Atotputernicul, asemănată cu rugăciunea. Or, rugăciunea și munca sunt două componente esențiale în viața unui creștin.

Nu știu cum o resimt alții, dar pomenindu-mă în largul câmpiilor noastre, îndeplinind acele seculare activități ale simplului om de la țară, am sesizat ce înseamnă să fii sincer și onest în ceea ce faci. Pentru că dacă nu ai atitudine sinceră față de via, țărâna pe care o lucrezi, ea nu te va răsplăti. Aici nu poți minți, trișa, ci toate mădularele tale se pun în slujba muncii pe care o faci. Ai pământul sub picioare, cerul de-asupra, verdeața și mirosul ierbii proaspete, ai invitația trilurilor de păsări să-ți ridici privirea și auzul spre înalturi, mâinile înfăptuiesc cele rânduite, iar în minte e mereu refrenul : Doamne ajuta ! Doamne ajută ! Comunicare sinceră și simplă, activitate care te ancorează în realitate, care îți stabilește un loc precis în lume. Și muncești până ți se întinde sufletul în fața lui Dumnezeu și îi mulțumești când îți dă forțe, timp pentru a realiza cele necesare.

Și poate că e o senzație temporară, pentru că efortul își lasă amprenta pe chipul țăranului, dar onestitatea muncii lui ne poate învăța multe și, uneori, e bine să ne bucurăm și de munca pe care o facem.

Dar, după o perioadă de post, de căutare a lui Dumnezeu, după bucuria Învierii, o simplă zi de muncă în sat, acolo unde te modelează până și aerul, prin osteneala trupului mă simții mai aproape de El.

Binecuvântată fie munca și Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Cebanu Ecaterina

primavara-la-sat-46156

Contact Form Powered By : XYZScripts.com