Biserica apreciază faptele omului și nicidecum persoana, la fel precum Dumnezeu nu caută la fața omului, ci la inima lui…

Când trebuie să sfătuim și să certăm pe unul din frații noștri, să ne amintim spusele Apostolului: „Și el este om!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Singurul lucru constant este  învățătura creștină. Guvernările au venit și au plecat, însă Biserica este cea care a reușit prin credință să ne țină alături.

Mai bine de două milenii Biserica este atacată, hărțuită, discreditată, dar nu poate fi distrusă. Căci Cel de Sus zice: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Astăzi, ca de altfel în toate timpurile, se lovește mai mult în slujitori, căci acolo unde se bate păstorul, se risipesc oile.

Începând cu anul 1999, când am primit ascultarea de a conduce așezământul monastic de la Curchi, și până în prezent, am depus împreună cu confrații și credincioșii noștri mult efort, dăruire și jertifire pentru a ne bucura cu toții de ceea am realizat până acum.

Bineînțeles, aceasta o pot percepe mai bine doar cei care au participat activ și ne-au fost alături în toate aceste momente grele. Îmi amintesc în acest sens cuvintele Apostolului Pavel: „Tuturor toate m-am făcut, pentru ca-n orice chip să-i mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9,22b).

Toți care au dorit să ne susțină într-un anumit mod  la procesul de restaurare a Mănăstirii, au fost bine primiți, indiferent de clasa lor socială sau politică. Astfel, nu avem dreptul și nu putem interzice nimănui accesul la Biserică, la Hristos, fie el bogat sau sărac, conducător  sau om de rând.

Toți oamenii sunt chemați să devină mădulare ale Bisericii, căci Mântuitorul „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2,4), deoarece „S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi” ( 1 Timotei 2,6).

Biserica nu dorește să concureze cu nimeni. Să nu uităm că Ea se roagă „pentru unirea tuturor”, „ca într-un gând să mărturisim”; așadar Ea nu dorește să-i împartă pe oameni, ci doar să se exprime în legătură cu calitatea morală a celor propuși spre a ne conduce.

După cum spunea cunoscutul și pururea-pomenitul Stareţ, Gheron Iosif  Isihastul, adesea : „Precum nopţilor le urmează zilele, tot astfel şi reuşitelor, ispitele de încercare”, trebuie să fim răbdători și tari în fața oricăror lovituri ce vin asupra noastră, chiar și în cazul când acestea vin din partea fraților noștri. Căci acolo unde există dragoste, înfrânare, pocăință și rugăciune, orice dificultate și nedumerire se destramă.

Biserica apreciază faptele omului și nicidecum persoana, dar încurajează și laudă pe cei ce fac binele, și mustră pe cele rele, așteptând  întoarcerea  și pocăința lor. Dumnezeu nu caută la fața omului, ci la inima lui, după cum mărturisește teologul Christos Yannaras că „la Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viață, nu printr-un anume fel de a gândi”.

Nu putem neglija și îndemnul Prea Fericitului Patriarh Kiril adresat  monahilor la una dintre recentele întruniri cu ei: „Rugăciunea, viața duhovnicească la care vă chem, nu trebuie să rămână doar averea voastră. Voi trebuie să acumulați putere interioară, ca această putere în orice moment să poată servi Bisericii, să depășească scindările, despărțirile, ereziile, deoarece monahii sunt păstrătorii Ortodoxiei. Această putere trebuie să înceapă a lucra, dacă va fi nevoie, în orice clipă, pentru a uni poporul, pentru a birui diferența de idei și conflictele civile.”

Cu smerenie, Arhim. Siluan Șalari