Biserica Ortodoxa Bulgara raporteaza ca a oficiat Liturghii pentru cei ucisi in Franta
6:38, luni, 16 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: liturghie, Patriarhul Bulgariei

Mai multe Liturghii memoriale au avut loc ieri, în toate bisericile ortodoxe bulgare, pentru victimele atacurilor teroriste din Paris.
Liderul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Patriarhul Neofit, s-a rugat pentru pacea și odihna sufletelor celor uciși în atacurile teroriste, și s-au rugat pentru pace în lume.
Zeci de oameni au venit cu lumânări aprinse și si-au exprimat compasiunea fata de poporul francez, a declarat Televiziunea Naționala Bulgara.
sursa http://lonews.ro


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
Viaţa religioasă a creştinului ortodox, preot (slujitor) sau credincios trebuie să fie centrată pe Sfânta Liturghie şi nu pe alte...
Cât de importantă este pomenirea celor răposaţi în cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din următoarea întâmplare: înainte de a fi...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
De fiecare dată aceeași dumnezeiască Liturghie, nu este plictisitor? „Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru...
În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (26 februarie – 2 martie) nu se posteşte miercurea şi vinerea....
Vizionați un extraordinar interviu cu PS Petru Pruteanu, unul dintre cei mai cunoscuți liturgiști din toată ortodoxia, în care acesta...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova