Biserica Ortodoxă din Georgia critică autoritățile pentru noua lege a minorităților religioase

Biserica Ortodoxă din Georgia a criticat guvernul şi parlamentul ţării, pentru refuzul de a consulta ierarhia bisericii, înainte de a promulga o lege cu privire la acordarea statutului de persoană juridică, unor asociații religioase.
Preşedintele comisiei pentru drepturile omului din parlament, Lasha Tordia, a fost invitat la o reuniune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia, luni, pentru a discuta pe seama acestei legi. La sfârşitul întâlnirii, Mitropolitul Serafim de Borjomi şi Bakuriani, a precizat că „noi ne-am exprimat nemulţumirile noastre cât şi cele ale credincioşilor, dar pentru că legea a intrat în vigoare şi nu se mai poate schimba nimic, totuşi, domnul Tordia, ne-a dat asigurari că aceasta nu prezintă nici un pericol pentru Biserica Ordodoxă din Georgia. Sinodul a cerut guvernului şi parlamentului să nu mai ia decizii similare, decât după discuții bilaterale, pentru că aceste lucruri trebuie să fie într-un acord între stat şi biserică şi anumite asociaţii religioase”, a mai completat acesta.
Traducere și adaptare: Andrei Andronic
Sursa: http://www.doxologia.ro/

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea: Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David....
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Slavă...
Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bună. Cineva dintre părinţi ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea...
“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae...
“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale” (Matei 18, 23) Nu...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc