Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei adormiţi întru Domnul

Conform unei vechi şi frumoase tradiţii, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei adormiţi întru Domnul. În fiecare an, în sâmbăta dinainte de Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii fac milostenie pentru sufletele celor care s-au mutat la cele veşnice. În Ortodoxie există pomenirea morţilor, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. Dimpotrivă, pentru creştinii ortodocşi, moartea nu este decât o trecere de la moarte la viaţă.

Astfel, sa rânduit pomenirea morţilor chiar în ajunul Duminicii Infricoşătoarei Judecăţi – aceasta aducându-ne aminte de faptul că mulţi dintre noi au plecat nepregătiţi la cele veşnice, iar la Judecată, vom fi întrebaţi de Dreptul Judecător de cele săvârşite pe pământ. În aşa mod, rugăciunile noastre devin o expresie a iubirii noastre faţă de cei adormiţi. Ca să fie mai clară ideia, voi cita din părintele Alexandru Schmemann, care spunea: Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi.

El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi. Ceea ce îi ţine vii pe cei adormiţi este dragostea noastră adevărată pentru Hristos, pentru că această, Dragostea, îi ţine „în Hristos”; şi cât de mult greşesc acei aşa zişi creştini  care resping pomenirea morţilor, considerând-o nefolositoare.

În cadrul Panihizii celei mari, se pot pomeni toţi cei care au murit aflându-se în sânul Bisericii. Fiecare creştin ortodox este dator să ştie faptul că orice slujbă a Bisericii se săvârşeşte numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos. Iată de ce, nu pot fi pomeniţi copiii morţi nebotezaţi, pentru că ei nu sunt membri ai Bisericii. De asemeni, nu pot fi pomeniţi ateiştii, care deşi pot avea Taina Sfântului Botez, deschis sau lepădat de Hristos. Nici sinucigaşii nu sunt pomeniţi în Ortodoxie.

Absolut necesară la pomenirea morţilor este coliva de grâu. Ea este expresia materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţiţat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (I Corinteni 15, 36). Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.

Legănarea colivei cu mâinile este, pe de-o parte, expresia legăturii sufleteşti vii şi reale cu cei adormiţi, iar pe de altă parte, încă un semn al învierii, închipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia morţii şi învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51