Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Lărguța, r. Cantemir, și-a celebrat hramul
12:11, joi, 22 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: cantemir, hram, larguta, mihail si gavriil
La 8/21 noiembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri, zi în care mai multe biserici și localități din țara noastră își serbează hramul.
Între acestea se află și tânăra biserică înălțată în cinstea „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din s. Lărguța, r. Cantemir (localitatea în care se află cel mai înalt deal din sudul țării, cu înălțimea de 301 m), prilej cu care au fost organizate în această zi în parohie numeroase manifestări religioase şi culturale, sub conducerea Părintelui Paroh Grigorie Marcu, în colaborare cu Primăria din localitate, în frunte cu dl primar Dumitru Tarnovschi.
În această zi specială pentru credincioșii parohiei, deoarece se sărbătoresc sfinţii care sunt ocrotitorii bisericii și ai localității, Părintele Paroh a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în biserica din piatră care se află încă în construcție, piatra de temelie fiind pusă acum 21 de ani în urmă, în anul 1997 de către parohul de atunci Prot. Mihail.
La această frumoasă sărbătoare, credincioșii localității s-au bucurat de prezența Grupului coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, care au oferit răspunsurile liturgice la Sf. Liturghie, după care au susținut un mic concert de cântări bisericești.
Împreună cu numeroșii credincioși prezenți la slujba praznicală au fost și reprezentanții autorităților publice locale, a instituțiilor de învățământ, agenți economici, dar și localnici veniți de peste hotarele țării.
În cuvântul de învățătură pe care l-a adresat credincioșilor cu acest prilej, Părintele Paroh Grigorie a vorbit despre rolul sfinților îngeri în iconomia mântuirii.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat Te-Deum-ul de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, după care Părintele Paroh a mulțumit Grupului coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, oaspeți de onoare la sărbătoarea hramului parohiei, îndemnându-i să fie și în continuare la fel de activi și râvnitori în propășirea dreptei credințe și a tradițiilor Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, bucurând inimile a nenumărați credincioși din țara noastră și de peste hotarele ei.
De asemenea, la rândul lor, reprezentanții autorităților publice locale au felicitat locuitorii satului Lărguța cu sărbătoarea hramului, menționând totodată că Biserica poartă cel mai important rol în viața cetățeanului și că autoritățile vor avea grijă și în continuare ca viața spirituală a localnicilor să reînvie continuu în sufletele lor.
În încheiere, Părintele Paroh a mulțumit din suflet, Dlui Ion Botezatu, primul paraclisier al bisericii pentru cadoul frumos oferit credincioșilor deja pentru al doilea an consecutiv cu ocazia sărbătorii hramului: prezența Grupului coral bărbătesc „Gnosis” la sărbătoare.
De asemenea, parohul a menționat și aportul considerabil al autorităților locale, cât și al tuturor credincioșilor adus la susținerea și implicarea în activitatea și lucrările permanente din cadrul Bisericii.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească în cinstea sărbătorii.
A consemnat: Serghei CRUDU, teolog