Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, atestată documentar în anul 1773

Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, atestată documentar în anul 1773, reconstruită 1992-94 (Mitropolia Basarabiei)

Istoric: Biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este menţionată documentar pentru prima dată în anul 1773 în Catagrafia bisericilor din Basarabia, din 1812-1813. Potrivit parohului actual al bisericii, pr. Valeriu Matceac, biserica de piatră Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost ctitorită în anul 1775 de către Mănăstirea Galata din Iasi (stareţ fiind atunci arhimandritul Procopie), lucrările fiind finisate în anul 1765. Cercetătorul P. Constantinescu-Iaşi consideră că biserica este cu mult mai veche, deoarece în biserică s-au păstrat cărţi sfinte, tipărite înainte de 1773, şi un document de arhivă de la mijlocul secolului al XVII-lea, în care este pomenit preotul Anton din Buiucani. Pentru că numărul enoriaşilor crescuse era nevoie de un locaş sfânt mai spaţios, cu atât mai mult cu cât vechiul edificiu se deteriorase.

După ce au adunat materialele de construcţii şi au tocmit meşteri, la 10 ianuarie 1818, cu sprijinul protoiereului Ion Dumitriu, preoţii Vasile Ştefan şi Andrei Dumitriu, slujitori la această biserică, fac o plângere către mitropolie. Enoriaşii se plângeau că biserica lor este mică, învechită şi cer permisiunea de a înălţa un nou locaş sfânt din piatră. La 15 ianuarie mitropolitul permite construcţia. Tot el, la 9 februarie 1818, în baza cererii preotului Ion Dumitriu, acceptă instituirea unei condici de milostenie pe doi ani. Până la 9 septembrie a fost pusă temelia construcţiei, iar în anul viitor a fost ridicată până la nivelul ferestrelor. Pentru că nu mai aveau resurse financiare, la 26 februarie, enoriaşii se adresează cu rugămintea către mitropolit pentru o nouă condică de milostenie.

Condica a fost eliberată pe un termen de un an şi jumate. Cu banii adunaţi, 2.011 lei, construcţia a fost finisată şi acoperită. La 24 mai 1822 se cere permisiunea pentru o nouă condică de milostenie pe doi ani, pentru a finisa catapeteasma şi a procura veşmintele şi odoarele necesare. Adresarea a fost semnată de protoiereul Ion Dumitriu, preoţii Vasile Ştefan şi Ion Cerchez, dascălii Constantin şi Chesarie. Condica a fost aprobată doar pentru un an, pe parcursul căruia au fost acumulaţi aproximativ 955 de lei. După ce lucrările de construcţie au fost finisate, la 6 noiembrie 1825 biserica a primit un nou antimis, iar a doua zi a fost sfinţită. Conform cărţii metricale din 1827 la biserică slujeau preoţii V. Ştefan şi I. Cerchez, dascălii Gheorghe şi Zamfir Dimetriu. Din anul 1919 paroh este numit preotul Petru Budianu. Funcţia de cântăreţ a fost executată, începând cu anul 1922, de Fior Celac.

Planul biserici este în formă cruciformă, altarul având forma unei abside semicirculare şi comunică cu naosul, luminat de două ferestre, printr-o catapeteasmă înaltă din lemn. Clopotniţa, formată din două caturi, având înălţimea de 14,50 metri, este înălţată deasupra naosului. După reconstrucţie i s-au adăugat 5 turle, fapt care, după părerea cercetătorului T. Nesterov, a diminuat din valoarea ei artistică. Pridvorul a fost construit ulterior. P. Constantinescu-Iaşi consideră că edificiul a păstrat elementele generale ale bisericilor moldoveneşti, reprezentând o derivare a planului treflat.

În anul 1958 parohia a fost desfiinţată, iar biserica închisă. Autorităţile sovietice au transformat lăcaşul sfânt în „cămin cultural”. Nefiind îngrijită, construcţia s-a ruinat până în partea superioară a pereţilor. În anul 1992, cu ajutorul Mitropoliei Basarabiei şi cu sprijinul Patriarhiei Române, au început lucrările de reparaţie a sfântului locaş şi în 1994 biserica a fost redeschisă pentru credincioşi.

Redeschiderea a fost posibilă datorită purtării de grijă a preotului-paroh protoiereu Valeriu Matceac.

Bibliografie:

Nesterov T. Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, in Enciclopedia Chişinău, Chişinău, 1997.
Constantinescu-Iaşi P. Biserica din Buiucani, în Luminătorul, Chişinău, 1999, nr. 4.
Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, Chişinău, 1922.
Curdinovski V. Spisoc drevneişih ţercvei Bessarabscoi gubernii, în Trudî Bessarabskogo Ţercovnogo Istoricesko-Arheologhicescogo Obşcestvo, Chişinău, 1910.

Din cartea : Locaşuri sfinte din Basarabia. – Ch. : Alfa şi Omega, 2001. – 288 p. – Din cuprins : Biserici din Chişinău. – P. 108-128.

Biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (paroh – protoiereul Valeriu Matceac). Este situată pe strada Bisericii nr. 5, în fostul sat Buiucani, cândva suburbie a Chişinăului. Este amplasată la marginea satului, lângă cimitir, fiind construită în locul alteia, mai vechi, de lemn, atestată documentar în 1773. Potrivit parohului actual al bisericii, pr. Valeriu Matceac, biserica de piatră Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost ctitorită în anul 1775 de către Mănăstirea Galata din Iaşi (stareţ fiind atunci arhimandritul Procopie), lucrările fiind finisate în 1765. Cercetătorul P. Constantinescu-Iaşi consideră că biserica este cu mult mai veche, deoarece aici s-au păstrat cărţi sfinte, tipărite până la 1773, şi un document de arhivă de la mijlocul secolului al XVII-lea, în care este pomenit preotul Anton din Buiucani. Astăzi, pe locul bisericii vechi, care se afla mai la răsărit de cea actuală, au rămas doar 7 pietre funerare (din cele 13 din anii 20), pe jumătate intrate în pământ. Pe unele din ele se desluşesc inscripţii în limba română, scrise cu caractere chirilice (Exemplu: „Stâlpu’ lui Gheorghe Căprariu de la 1806″) şi ornamentate cu simbolurile lunii şi soarelui.

Construcţia bisericii actuale a început în 1818. La 10 ianuarie 1818, cu sprijinul protoiereului Ion Dumitriu, preoţii Vasile Ştefan şi Andrei Dumitriu, slujitori la această biserică, fac o plângere către Mitropolie. Enoriaşii se plângeau că biserica lor este mică, învechită, cerând permisiunea de a înălţa un nou locaş sfânt din piatră. La 15 ianuarie mitropolitul permite construcţia. Tot el, la 9 februarie 1818, în baza cererii preotului Ion Dumitriu, acceptă instituirea unei condici de milostenie pe doi ani. Până la 9 septembrie a fost pusă temelia construcţiei, iar în anul viitor a fost ridicată până la nivelul ferestrelor. Pentru că nu mai aveau resurse financiare, la 26 februarie, eno­riaşii se adresează cu rugămintea pentru o nouă condică de milostenie.

Condica a fost eliberată pe un termen de un an şi jumătate. Cu banii adunaţi, 2011 lei, biserica a fost finisată şi acoperită. La 24 mai 1822 se cere permisiunea pentru o nouă condică de milostenie pe doi ani, pentru a finisa catapeteasma şi a procura veşmintele şi odoarele necesare. Apelul a fost semnat de protoiereul Ion Dumitriu, preoţii Vasile Ştefan şi Ion Cerchez, dascălii Constantin şi Chesarie. Li s-a aprobat o condică doar pentru un an, acumulându-se pe parcursul acestuia circa 955 de lei.

După ce lucrările de construcţie au fost finisate, la 7 noiembrie 1825, biserica a fost sfinţită. Conform cărţii metricale din 1827, în biserică slujeau preoţii V Ştefan şi I. Cer­chez, dascălii Gheorghe şi Zamfir Dimetriu. Din anul 1919 paroh este numit preotul Petru Budeanu. Funcţia de cântăreţ a fost executată, începând cu anul 1922, de Fior Celac.

Biserica a fost desfiinţată ca locaş sfânt în 1958, servind drept sediu pentru Căminul Cultural al satului Buiucani. Treptat, s-a ruinat, pierzând bolţile, acoperişul şi partea superioară a pereţilor.

În anul 1992, prin strădaniile protoiereului Valeriu Matceac, parohul bisericii, dar şi cu sprijinul Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române, au început lucrările de reparaţie a sfântului locaş. Aceste lucrări au durat până în 1994, când biserica a fost redeschisă pentru credincioşi.

Actualmente, biserica are un plan cruciform, cu naosul lărgit de forme curbilinii, înscrise în grosimea pereţilor laterali, întăriţi în exterior, şi acoperit cu o calotă semi­sferică, ascunsă sub acoperiş în 2 ape. La est se află absida altarului, iar la vest -pronaosul lărgit de forme curbilinii ca şi naosul, deasupra căruia este ridicată clopotniţa. Arhitectura bisericii a fost influenţată de stilul baroc, care a atins uşor formele autohtone. Acesta se resimte în utilizarea formelor plastice curbilinii în naos şi pronaos, în tendinţa unificării spaţiului interior, în împodobirea colţurilor interioare dintre compartimente printr-o pereche de coloane angajate, în racordarea plastică cu forme curbilinii în exterior a absidei altarului la pereţii ei laterali, în rotunjirea colţurilor la pereţii din exterior etc. Străină soluţiilor autohtone este şi prezenţa bemei – un spaţiu intermediar între altar şi naos – de origine balcanică. Decoraţia plastică exterioară este alcătuită de pilaştri, panouri, ancadramente şi cornişa pereţilor.

Biserica a păstrat şi unele particularităţi autohtone, cum ar fi absidele laterale din interior, chenarele alcătuite din blocuri de piatră cu cioplire în arc a părţii superioare, folosite la intrarea în altar dinspre sud, forma de clopot a turlelor.

Iconostasul, la fel ca şi unele forme ale bisericii, reconstruite după schemele vechi, au modificat într-o măsură aspectul original. Astfel, din cauza introducerii unei încăperi între pronaos şi camera clopotelor, s-a înălţat clopotniţa. în faţa intrării a fost adăugat un pridvor de piatră, iar biserica a fost încununată cu 5 turle, fapt care a dus la diminuarea valorii ei artistice. (Vezi, de exemplu: P. Constantinescu-Iaşi, Buicanii Chişi-năului Istoricul. Biserica. Cimitirul, Chişinău, „Tiparul Moldovenesc”, 1935, p. 19-24.)

Extras din cartea: Nemerenco, V. Buiucani. File din istoria satului şi a sectorului. – Ch., 2002. –P. 169-170.