Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, or.Chişinău

Scurt istoric:
Locaşului sfînt i s-a dat denumirea de „SFÎNTUL IERARH NICOLAE” în memoria primului ctitor-felcerul Nicolae Ivanov. Construcţia bisericii începe la 1901, după proiectul arhitectului orăşenesc V.Ţiganco.
După moartea ctitorului principal, soţia lui Ecaterina vinde casa cu 5500 ruble şi toată suma a fost transferată pe contul viitoarei biserici. Construcţia edifîciului a fost finisată în luna decembrie 1901.
Suma totală pentru ridicarea locaşului a constituit 20 mii 944 ruble 45 copeici. Primul preot paroh a fost Sofronie Celan.
Pe lîngă biserică a fost construit şi a activat mult timp un azil pentru bătrîni, în care se adăposteau 20 de persoane.
Biserica are о combinaţie de di¬verse stiluri, astfel ca fiecare enoriaş să-şi poată găsi alinare sufletească.
A fost închisă în anul 1940 în perioada ateismului agresiv.
Locaşul sfînt este redeschis în anul 1992, cînd a fost retrocedat Mitropoliei întregii Moldove de către administraţia Institutului de Medicină.
Între anii 1992-1999 paroh al acestei bise¬rici a fost protoiereul mitrofor Vasile Petrache.
Din anul 1999 şi pînă în prezent în calitate de paroh al locaşului sfînt activează protoiereul Petru Storoja.
Adresa juridică a bisericii: or. Chişinău, B-dul. Ştefan Cel Mare şi Sfînt, 190, tel.:(+37322)24-12-93;

De cauți un indicator care să arate cât de necreștin ești, uită-te la modul în care îți crești copiii. La...
Ingrediente: 200 g orez, două cepe, un morcov, un ardei gras , un dovlecel, două roșii, mărar, pătrunjel verde, sare,...
Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia? Ortodoxia...
Obstacole de ordin religios În prezent principalul obstacol religios pentru administrarea Cununiei este apartenenţa la altă confesiune creștină sau la...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice AcatistCONDACELE şi ICOASELE: Condacul 1 Făcatorule de minuni şi preaminunate Cuviosule cel ales...
În luna decembrie, în ziua a 13-a, se face pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Sfântul...
Această carte se adresează nu numai preoţilor şi slujitorilor Bisericii ci şi tuturor creştinilor ortodocşi şi neortodocşi care vor putea...
