Biserica „Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Chişinău

Ideea înălţării unui sfânt locaş a apărut în anul 1998. La început, mergea vorba despre o mică capelă pentru studenţii, care locuiau pe strada E. Coca din municipulul Chişinău. Această capelă, urma să fie amplasată în cadrul parcului Dendrariu. Ideea a fost susţinută cu mult dragoste, de către directorul parcului, domnul Ion Uzun.

Am avut o vizită pe teren şi din partea primăriei municipilui Chişinău, în persoana domnului Nicon Zaporojan.
În anul 1999, adormitul întru fericire, episcopul de Edineţ şi Briceni, P.S Dorimedont (Cecan), m-a invitat în cadrul eparhiei sale, pentru a înălţa o catedrală la Edineţ. Această propunere s-a făcut în temeiul colaborării noastre fructuoase, care a avut loc la mănăstirea „Noul Neamţ” (Chiţcani), unde la început, a fost lansată o şcoală misionară, care mai târziu a contribuit la aceia ca de sărbători biserica mănăstirii să devină neîncăpătoare.
Înainte de pomenirea a 180 de ani de la trecerea întru cele veşnice, a sfântului şi cuviosului stareţ, Paisie Velicicovschi de la Neamţ, am fost implicat în renovarea şi amenajarea mănăstirii „Noul Neamţ”. De asemenea am fost implicat şi în restaurarea exterioară a catedralei din Tighina (Bender). Prea Sfinţitul Vichentie (Morari) arhiepiscopul actual de Ecaterinburg, mi-a cerut părerea la tipul de manoperă, cât şi la echipa de meşteri, care urmau să execute lucrările.
Toate aceste împrejurări au şi influenţat decizia P.S. Dorimedont, de a mă chema, în calitate de organizator, la construcţia catedralei episcopale de la Edineţ. Catedrala care urma să fie înălţată la Edineţ, a avut ca model monumentala catedrală ortodoxă din oraşul Cluj-Napoca (România). Existenţa unui astfel de proiect, ar putea să le confirme arhitectul şef din Edineţ, domnul Bradu, cât şi ex-primarul de Edineţ, domnul Vasile Bârsan.
Prima persoană care şi-a adus contribuţia la edificarea acestei catedrale, în acel îndepărtat an – 1999, a fost respectatul cetăţean şi vameş, domnul Mihai Ţaulean din Dângeni, Ocniţa.
În toamna anului 1999, deja am reuşit să obţin pentru catedrală un teren în mărime de 3 ha şi să deschidem şi un fond de construcţie a catedralei. Tot atunci, a fost elaborat şi planul amplasării, de către domnul arhitect Anatol Pânzaru.
De asemenea la Edineţ, am ajutat la soluţionarea conflictului dintre etnia romă şi P.S.Dorimedont. Acest lucru ar putea să-l confirme preotul din Cupcini părintele Victor Captari.
Tot la Edineţ, am fost numit de către P.S. Dorimedont, – şef de departament mass-media, televiziune şi radio.
Fiind preot la Edineţ, m-am bucurat de stima respectul şi aprecierea creştinilor din localitate. Probabil că acest lucru, a deranjat anumite persoane, care au făcut să fiu numit iniţial preot la Ocniţa, de unde, eliberându-mă din eparhia de nord, m-am reîntors în eparhia de centru, unde Î.P.S. Vladimir mi-a pus la dispoziţie (canonic şi administrativ) tot de ce am avut nevoie, pentru a construi o sfântă biserică în oraşul Chişinău.
O mare şansă şi un mare sprijin, am primit de la preotul Anatol Moraru, ex-parohul bisericii „Sfinţii Împ. Constantin şi Elena”. El a fost acel care m-a primit în parohia sa, ca preot slujitor, cu condiţia că voi înălţa o sfântă biserică. La biserica „Sf.Împ. Constantin şi Elena”, am slujit timp de şase ani şi două luni, timp în care, am reuşit să deprind de la părintele Anatolie, bucuria şi dragostea de a sluji la Sf. Altar; de asemenea experienţa slujirii privegherilor de noapte, care se practicau la această parohie.
În cadrul acestei parohii s-a format nucleul primar a parohiei de astăzi. De aceea astăzi spun cu toată certitudinea, că parohia „Sf.Ioan din Cronştadt şi Sf.Mare Mucenic Victor”, este fiica duhovnicească a parohiei „Sf. Împ. Constantin şi Elena”.
Revenind la Chişinău din cadrul eparhiei de nord, am dorit să duc la capăt, ideea înălţării unui sfânt locaş. Am preluat legătura cu domnul Ion Uzun, directorul parcului Dendrariu, şi împreună cu domnia sa, am început să căutăm modalitatea înălţării unei bisericuţe în cadrul acestui minunat parc. Dar pentru înălţarea acestui sfânt locaş era nevoie de sponsori, oameni de bună credinţă, cu inimă mare, pe care noi atunci încă nu-i cunoscusem.
În astfel de împrejurări m-am adresat la o bună creştină şi prietenă a familiei noastre doamna Ala Ioxa (Bălan), care de la bun început, mi-a pus la dispoziţie maşina familiei sale şi eram liber, să mă deplasez, oriunde era nevoie, de a sta de vorbă cu un gospodar şi de a obţine eventuale sponsorizări. De asemenea şi ea încerca să apeleze la diferiţi oameni de bună credinţă, pentru a susţine ideea înălţării unui nou sfânt locaş.
Fiind în căutări, am apelat şi la o rudă de-a mea, domnul colonel Lis Constantin, – exşef la departamentul de menţinere a ordinii publice, în cadrul M.A.I. La întrebarea mea, dacă ar putea să ne ajute cu ceva la construcţia bisericii, domnul colonel Lis a răspuns afirmativ şi fără îndoială. Astfel într-o zi de sâmbătă dimineaţa, domnia sa a venit la scara gazdei unde locuiam atunci şi luându-mă cu maşina personală, am pornit spre ieşirea din oraş.
Ajungând la Stăuceni maşina a cotit la dreapta şi pe una din străzile Stăucenilor, ne-am oprit la poarta unei case nu prea mari, unde am fost întâlniţi cu multă bunătate de stăpânii casei domnul Victor şi doamna Ludmila Copiimulţi. După câteva minute de discuţii, domnul Victor a promis, că v-a susţine integral înălţarea bisericii. Această întâlnire a avut loc în timpul Postului mare. La circa două săptămâni de la prima noastră întrevedere, a avut loc şi un pelerinaj la locuri sfinte aşa ca mănăstirile Boian, Bănceni, Pociaev ( din Ucraina). În acest pelerinaj au fost domnul colonel Constantin Lis, domnul Victor Copiimulţi, doamna preoteasă Mariana soţia mea.
După Sfintele Paşti, la una dintre întrevederi, care a avut loc între mine şi domnul Victor Copiimulţi, sa pus întrebarea, când începem înălţarea sfântului locaş. Atunci eu aceiaşi întrebare am pus-o domnului Ion Uzun, iar el la rândul său, a pus întrebarea în faţa primăriei, la care i s-a răspuns, că nu poate fi amplasat un obiect de cult în cadrul unei zone de agrement. De aici a început căutarea unui alt loc pentru biserică.
Îmi aduc aminte cu plăcere de ziua în care, domnul Victor Copiimulţi, domnul Vasile Ştirbu (ex director Termocom Chişinău) şi eu, a trebuit să stăm sub uşa ex primarului de Chişinău – domnul Serafim Urecheanu, după care, în timpul audienţei, domnia sa, a promis, că ne v-a oferi un loc pentru această intenţie nobilă.
Începând cu luna iunie 2000 şi până în luna august 2001, am fost în aşteptare şi tratative pentru obţinerea locului, dar totul rămânea la nivel de promisiuni, până când am făcut un pelerinaj la mănăstirea „Petru Vodă”, judeţul Neamţ(România), împreună cu domnul Victor Copiimulţi, soţia sa Ludmila şi fiul lor – Alexandru, unde am fost primiţi cu multă dragoste şi ascultaţi cu multă luare aminte, în problema noastră, de către protosinghelul Iustin (Pârvu).
Părintele Iustin, atunci nu a promis nimic, dar a spus două lucruri : „părinte este foarte greu… dar vom pune la rugăciune”; astfel la trei luni de la întâlnirea noastră cu părintele Iustin, ni s-a eliberat “la mână” decizia primăriei, prin care am obţinut terenul necesar.

Dacă în anul 2000, domnul Victor Copiimulţi, dispunea de mijloacele necesare, pentru construcţia unei biserici. În momentul în care, am obţinut locul în noiembrie 2001, situaţia financiară a domniei sale, era complicată şi în aceste circumstanţe, a început căutarea unei alternative în sponsorizarea sfântului locaş, până la momentul noilor posibilităţi în activitatea domnului Victor.
Am început cu rugăciunea, astfel în fiecare săptămână la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, slujeam o sfântă liturghie, destinată soluţionării crizei în care ne aflam. Aceste liturghii s-au slujit, până la momentul mutării noastre pe terenul nou oferit, unde în data de 11.06.2006, sa săvârşit prima liturghie.
După prima noastră întâlnirea cu părintele Iustin (Pârvu), care a avut loc în luna august 2001, au mai avut loc întâlniri permanente în fiecare an, de 2-3 sau chiar 4 ori pe an. De fiecare dată părintele ne povăţuia în cele duhovniceşti şi ne întărea moral în suferinţa noastră, spunând că oricum vom învinge.
Întotdeauna când mergeam la părintele Iustin, dădeam de slujbe la nu mai puţin de 14-15 sfinte biserici şi mănăstiri, ba chiar şi mai mult, iar în pomelnice, erau înscrise numele tuturor prietenilor şi neprietenilor noştri, pentru care ne rugăm de sănătate şi mântuire.
La una din întâlnirile noastre, l-am întrebat pe părintele Iustin, cum vede Sfinţia Sa, instalarea unui vagon pe terenul bisericii şi începerea slujirii. Pentru că ne-am bucura şi de o biserică de lemn ca aceea din cimitirul mănăstirii Sihăstria, dar nu dispunem de posibilităţi materiale, la întrebarea noastră părintele Iustin a răspuns în felul următor : „vagonul nu este cea mai bună variantă, o bisericuţă din lemn ar fi o ideie”; şi iată că, ne având noi bani, am început să ne gândim la ideia înălţării mai întâi a unei biserici de lemn, după care ar urma înălţarea unei catedrale din piatră.
Referitor la viitoarea catedrală din piatră, în momentul în care, a văzut proiectul, părintele Iustin, a spus următoarele : „va fi o catedrală naţională a Basarabiei” şi ne-a spus, că ar fi binevenite unele modificări în proiect, ceea ce ni s-a părut abstract la moment, pe când astăzi, peste câţiva ani, modificările în proiect, sugerate de către Avva Iustin de la „Petru Vodă” – sunt inevitabile.
Atât eu, cât şi credincioşii, dar, în cele mai multe cazuri ctitorii parohiei noastre, am avut mult folos duhovnicesc, moral şi social din învăţăturile şi îndemnurile părintelui Iustin (Pârvu).
După ce preoteasa mea, a dialogat pentru prima dată cu marele stareţ, a constatat următoarele : părinte, îmi zicea ea, părintele Iustin te iubeşte ca pe un copil de-al lui, cinste, de care, cu siguranţă nu sunt vrednic.
Îmi aduc aminte, de privegherile de noapte, la care am luat parte şi de la care părintele Iustin, necătând la vârsta înaintată nu a lipsit niciodată.
În toamna anului 2007, întorcându-mă din Maramureş acasă, împreună cu doctorul Ilie Ţiple şi fiul său Tudor, am poposit la mănăstirea „Petru Vodă”. Era în ziua de joi spre vineri, eram obosit de la drum, dar la ora 12 noaptea la „Petru Vodă” se obişnuieşte, să se săvârşească Sfântul Maslu. Deşi eram foarte obosit, în momentul în care l-am văzut pe părintele Iustin slujind la ai săi 88 de ani, la ora 12 de noapte, ca şi cum ar fi ora 8 dimineaţa, mi-a trecut dintr-o dată toată oboseala şi am luat parte şi eu la Sfântul Maslu, împreună cu soborul preoţesc al mănăstirii.
Deşi părintel Iustin, nu a fost niciodată în Republica Moldova (Basarabia), referitor la parohia noastră şi la construcţia sfintei noastre biserici, el a vorbit de fiecare dată, ca şi cum ar fi de faţă. Asemenea a vorbit şi despre unii prieteni şi ne prieteni, ca şi cum i-ar cunoaşte de o viaţă.
Regret de un singur lucru, că nu am avut ocazia să-l cunosc pe părintele Iustin, mai dinainte. Îmi asum toată responsabilitatea, spre a afirma următoarele, – că de n-ar fi fost părintele Iustin, noi astăzi nu aveam obţinut locul pentru sfânta biserică, nu aveam această primă biserică şi cele dimprejurul ei; eram foarte săraci sufleteşte. Şi dacă astăzi, generosul om de afaceri domnul Victor Copiimulţi, este ctitor de biserici şi mănăstiri, este graţie intersectării drumurilor noastre cu părintele Iustin (Pârvu).

Text prelucrat integral şi adaptat de Mihail BORTĂ,

Cluj-Napoca – Chişinău, aprilie 2008.

Sursa: http://bisericaortodoxa.blogspot.com/