Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Holoșnița, raionul Soroca – 200 de ani de la zidire
16:00, sâmbătă, 12 octombrie, 2024 |

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, din satul Holoșnița, raionul Soroca, cu prilejul împlinirii celor 200 de ani de la zidirea sfântului locaș.
Alături de Preasfinția Sa au slujit prot. Nicolae CRAVEȚ, secretarul Eparhiei de Soroca și Drochia, prot. Vitalie ANDRIUȚA, șeful sectorului IV al Protopopiatului Soroca, pr. Iurie PAHOM, parohul bisericii, precum și un sobor de preoți și diaconi.
În timpul vohodului mic, părintele Iurie PAHOM a fost decorat cu dreptul de a purta paliță.
La finalul slujbei, Chiriarhul s-a adresat cu un cuvânt de felicitare, cu ocazia celor 200 de ani de la înălțarea bisericii din localitatea Holoșnița, menționând că acest sfânt locaș reprezintă un simbol al credinței noastre.
De asemenea, la raportul părintelui paroh, ctitorii și binefăcătorii locașului de închinare s-au învrednicit de diplome arhierești.
Sursa: Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, https://eparhiasoroca.md/
***
Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din satul Holoșnița a fost construită în perioada 1822-1824, cu cheltuiala proprietarului satului, Ioan Bașotă. Pentru a vizualiza istoricul sfântului locaș, accesați linkul: Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Holoșnița, raionul Soroca





















Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice