Biserica şi comunitatea: Promovând familia, contribuim la consolidarea societăţii
17:24, marți, 12 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, consolidarea societăţii, familia, Patriarhul Kiril
În contextul Săptămânii Familiei Ortodoxe desfăşurate de Biserica Ortodoxă din Moldova, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, preoţii din Vicariatul de Soroca s-au reunit astăzi în cadrul unui seminar cu genericul „Biserica şi Comunitatea: Promovând familia, contribuim la consolidarea societăţii”, moderat de preotul Constantin Cojocaru, cleric al bisericii Întâmpinarea Domnului din campusul Universităţii de Stat din Moldova.
Evenimentul a fost inaugurat de Prea Sfinţia Sa Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, care a vorbit despre necesitatea unirii eforturilor tuturor membrilor societăţii, pentru a asigura o consolidare eficientă a familiei. Prea Sfinţitul Episcop Ioan a menţionat că acest curs se înscrie în setul de priorităţi sociale trasat de Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii, care accentuează rolul preotului ca păstor şi important factor al promovării şi implementării acţiunii de asistenţă socială, în slujba comunităţii şi familiei creştine, mesaj susținut continuu și transpus în viață de către ÎPS Mitropolit Vladimir.
În cadrul seminarului s-a pus accent pe rolul preotului ca persoană-cheie care ar trebui să participe la asigurarea bunăstării familiei, alături de actorii comunitari: asistentul social, medicul de familie, profesorul, poliţistul de sector, dar şi toţi ceilalţi membri ai comunităţii.
Preotul Constantin a vorbit despre factorii bunăstării copilului: respectul, responsabilitatea, participarea, siguranţa, sănătatea, încurajarea copilului să descopere lumea şi să-şi dezvolte aptitudinile, importanţa crucială a mediului protector, plin de dragoste şi afecţiune în îngrijire, toate acestea ducând la realizarea afirmarea copilului ca personalitate.
În cadrul atelierului, de asemenea, s-a pus accent pe factorii ce contribuie la siguranţa şi protecţia familiei: rezilienţa părinţilor – rezistenţa lor în faţa dificultăţilor din viaţă; conexiunile sociale – importanţa colaborării şi sprijinului reciproc pentru depăşirea situaţiilor dificile; cunoaşterea principiilor de îngrijire şi dezvoltare a copilului – aptitudini parentale şi etape şi caracteristici ale dezvoltării copilului; acordarea sprijinului concret la timpul potrivit; şi dezvoltarea competenţelor sociale şi emoţionale ale copilului – atunci când copilul este învăţat să reacţioneze adecvat la situaţiile vieţii şi să ceară ajutor la nevoie.
Accent considerabil s-a pus pe necesitatea ca preoţii din parohii să devine adevărate centre de resurse şi sprijin al enoriaşilor, în colaborare cu asistenţii sociali, profesorii, educatorii, medicii, şi toţi actorii comunitari, pentru a remedia problemele existente şi a preveni apariţia unor situaţii nefericite.
Au fost oferite exemple concrete în care preoţii sprijină bunăstarea comunităţii prin lansarea unor colecte pentru familii concrete în situaţii de criză, procurarea unor maşini automate de spălat, punându-le în casa parohială, pentru a fi disponibile familiilor vulnerabile, mobilizarea copiilor pentru a-i ajuta pe bătrâni şi oameni neputincioşi în gospodărie, grădină, etc., utilarea unor terenuri sportive şi de joacă, şi multe alte.
La sfârşitul seminarului preoţii au discutat posibilităţile de implementare: înfiinţarea unor biblioteci şi centre de resurse în parohii, implicarea copiilor şi adulţilor în viaţa parohiei, organizarea de scenete, spectacole, concerte tematice, necesitatea stringentă ca preotul să fie prezent în toate instituţiile sociale – şcoală, grădiniţă, spital, primărie, adică, să fie un membru activ al comunităţii, acordând ajutor familiilor defavorizate şi prevenind apariţia adversităţilor.
Preotul Constantin Cojocaru activează de circa 10 ani în cadrul Asociaţiei Obşteşti „Parteneriate pentru Fiecare Copil”, care a şi elaborat acest curs de instruire în Consolidare Familiilor, în cadrul proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil” finanţat de USAID. Proiectul menţionat intenţionează să unească toţi factorii comunitari în lucrul cu familia şi copilul, asigurând astfel o viaţă şi condiţii mai bune pentru dezvoltarea copilului în mediul familial.
sursa http://preotconstantincojocaru.blogspot.com