Bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă, sau ce bogat se va mântui?

În societatea post-modernă se insistă asupra valorilor materiale şi se neagă cele spirituale, dezechelibrînd individul şi societatea per ansamblu. Ba se vehiculează asupra faptului că religia, creştinismul este învechit, este o piedică în calea bogăţii pentru că Biserica spune că bogăţia este păcat, deci Biserica spune că omul nu trebuie să fie bogat ci să fie sărac, astfel oamenii spun că Biserica îndoctrinează cu ideea de a fi sărac căci „bogăţia este păcat”.

Dacă Biserica ar afirma acest lucru ar însemna că ea se luptă ca omenirea să fie în declin însă din toate timpurile anume ea a fost acea instituţie care s-a luptat pentru bunăstarea societăţii, înţelegînd necesitatea echilibrului dintre valorile spirituale şi cele materiale, iar Hristos spune: „Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu iar toate celelalte se vor adăuga vouă”, vedeţi că Hristos nu spune „căutaţi numai împărăţia lui Dumnezeu” ci insistă şi asupra faptului că toate celelalte folositoare şi necesare se vor adăuga vouă. Un răspuns la aceste frămîntări ale lumii da azi dă răspuns lucrarea „Ce bogat se va mîntui?” a lui Clement Alexandrinul.

Cuvintele Domnului: „Vinde averile tale”. Ce înţeles au aceste cuvinte? Hristos nu-i porunceşte, aşa cum cu uşurinţă interpretează unii, să se lepede de averea pe care o avea, să se despartă de bani, ci să izgonească din sufletul său gîndurile lui despre avuţii, dragostea sa de-avuţii, excesiva sa poftă de bani, admiraţia şi boala lui după avuţii, grijile, spinii din viaţa de aici, care înăbuşă sămînţa vieţii veşnice. Dealtfel, nu-i mare lucru şi nici de rîvnit să fii lipsit de averi, dacă nu faci asta pentru viaţa veşnică— că aşa ar fi cei care nu au nimic, cei lipsiţi şi cei care cerşesc hrana cea de toate zilele, săracii aruncaţi pe-străzi, „care nu cunosc pe Dumnezeu şi dreptatea lui Dumnezeu”.(cap.11) [sărac şi gol de patimi nu de sărăcia materiala e vorba]

Cum am ajuta pe cei nevoiaşi ? Ce înfăţişare ar mai avea societatea omenească, dacă nimeni n-ar avea nimic? Ideea de a părăsi averile şi de a nu avea nimic nu s-ar găsi oare în contrazicere şi în luptă evidentă cu multe alte învăţături frumoase ale Domnului?

Cum ar mai putea cineva hrăni pe cel flămînd, cum ar mai putea da apă celui însetat, cum ar mai putea îmbrăca pe cel gol şi primi în casă pe cel fără de acoperiş — şi Domnul îi ameninţă pe cei care nu fac aşa cu focul şi cu întunericul cel mai dinafară — dacă fiecare om s-ar lipsi de toate aceste lucruri? N-a intrat oare Hristos în casa lui Zaheu, a lui Levi şi a lui Matei, oameni bogaţi şi vameşi ? Hristos, însă, nu le-a poruncit să se despartă de averi, ci să se folosească drept de ele şi să curme orice nedreptate! Că spune : „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”. Aşa că Hristos laudă folosirea averilor, iar cu adaosul acestor cuvinte porunceşte să faci parte şi altora din averile tale : să dai apă celui însetat, să dai pîine celui flămînd, să primeşti în casa ta pe cel fără de acoperiş, să îmbraci pe cel gol. Iar aceste trebuinţe nu pot fi împlinite altfel decît cu ajutorul averilor…(cap.13)

Nu trebuie, dar, aruncate averile, pentru că ele pot fi de folos semenilor noştri. Averile sînt bunuri pe care le agoniseşti pentru tine, iar banii sînt bunuri ce îţi sînt de folos ; dar şi averile şi banii sînt daţi de Dumnezeu spre folosul oamenilor. Şi averile şi banii stau la dispoziţia omului…

Da, bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă. Nu trebuie, dar, să dai vina pe bogăţie ; bogăţia e nevinovată; nu e nici bună, nici rea; dar te poţi folosi de ea şi în bine şi în rău, după cum vrei, şi atunci vina cade pe tine. Mintea omului este aceea care are in ea liberul arbitru şi libertatea de a folosi într-un chip sau altul cele date lui de Dumnezeu. (cap.14)

De aceea şi Matei a adăugat: „Fericiţi cei săraci”. Cum? „Cu duhul” ; şi iarăşi: „Fericiţi cei ce flămînzesc şi Însetează de dreptatea lui Dumnezeu”. Săracii care au o viaţă contrară acestora sînt nişte ticăloşi; sînt lipsiţi şi de Dumnezeu şi de avere pămîntească sînt oameni care n-au gustat dreptatea lui Dumnezeu. (cap.17)

Şi apoi, în general vorbind, pentru ce mai era nevoie să scoată Dumnezeu din pămînt bogăţie, dacă bogăţia aduce şi pricinuieşte moarte? (cap.26)

(Despre cele 3 virtuţi) (cap.38)

Şi pe bună dreptate; credinţa va pieri, cînd vom vedea pe Dumnezeu şi vom fi încredinţaţi cu proprii noştri ochi, nădejdea va dispare în faţa darurilor pe care le-am nădăjduit iar dragostea va ajunge la plinătatea ei şi va înmulţi şi darurile cele desăvîrşite.

(Despre pocăinţa adevărată)

Dacă cineva iubitor primeşte pe fiul care se căieşte cu adevărat; iar căinţa adevărată este a nu te mai face vinovat de aceleaşi păcate, ci de a smulge din rădăcină, din suflet pînă la unul păcatele pentru care erai osîndit la moarte. Odată aceste păcate nimicite, Dumnezeu se va împrieteni iarăşi cu tine.

Veaceslav Iordăchescu