Botezul copiilor, o practică din primele veacuri ale Bisericii

Sfântul Botez este prima dintre Tainele Bisericii. Este lucrarea sfântă prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi astfel se învrednicește să primească celelalte Sfinte Taine şi poate ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu.

Taina Botezului se săvârșește prin întreita afundare în apă a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi, săvârșitorul văzut fiind episcopul sau preotul. Mântuitorul Iisus Hristosi-a trimis, după Înviere, pe Apostolii Săi la propovăduire, îndemnându-i: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). De aceea, de la începutul istoriei Bisericii, Botezul a fost săvârșit tuturor, indiferent de neam sau vârstă.

Cu referire la întreita afundare, Sfântul Vasile cel Mare spune: „În privinţa scufundării de la Botez (…), tu însuţi ştii că acea scufundare întreită simbolizează cele trei zile (cât a stat Mântuitorul în mormânt). Căci nici n-ai putea scufunda copilul de trei ori fără să-l şi scoţi afară din apă tot de atâtea ori” (Epistole 236, 5). În practica Bisericii noastre, încă din epoca apostolică, Botezul s-a administrat şi copiilor. Sfinţii Apostoli, care știau de la Domnul nostru Iisus Hristos că nimeni nu se poate mântui fără Botez (Ioan 3, 5), au botezat atât adulţi, cât şi copii. Ei botezau familii întregi care cuprindeau, negreșit, și copii: temnicerul din Filipi, auzind cuvântul lui Dumnezeu din gura lui Pavel și a lui Sila, s-a botezat el și toți ai lui (Fapte 16, 33); la fel Lidia, auzind cuvântul lui Dumnezeu, s-a botezat ea „și casa ei” (Fapte 16, 15); Sfântul Apostol Pavel spune că a botezat „casa lui Ștefanas” (I Cor. 1, 16). Origen, de pildă, spune că Biserica a primit de la Sfinții Apostoli tradiția de a boteza copiii: „Biserica a primit de la Apostoli tradiţia de a administra Botezul şi copiilor” (Comentariu la Epistola către Romani 5, 9). El și numește Botezul copiilor „predanie apostolică”. Canonul 110 al Sinodului din Cartagina din 418 anatemizează pe cei care resping necesitatea Botezului copiilor. Inscripții din catacombe dau, de asemenea, mărturii despre Botezul copiilor.

Botezul copiilor în Apus și Răsărit
Numeroase dovezi în sprijinul Botezului copiilor regăsim în primele veacuri creştine. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (+160), care cunoscuse creştinismul atât în Asia Mică, cât şi în Roma, declară că are cunoştinţă de „mulţi bărbaţi şi femei de 60-70 de ani care fuseseră discipoli ai lui Hristos încă din copilărie” (Apologia 1, 15). Reiese că aceste persoane erau botezate din pruncie în perioada dintre anii 80 şi 95, deci încă din secolul I, adică atunci pe când mai trăiau unii dintre apostoli. Alte argumente cât se poate de clare se pot deduce din alte două mărturii la persoana întâi făcute de persoane cu îndelungate vieţi creştine, la sfârşitul secolului al II-lea – mărturisirea Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei: „86 de ani L-am slujit (pe Hristos)”, şi cea a lui Policrat: „Am trăit întru Domnul 65 de ani”. Ultima aparţine perioadei 190-191, ceea ce ne permite să conchidem că Policrat a fost botezat pe când era copil, în jurul anului 125. Martiriul Sfântului Policarp al Smirnei este datat în anul 156, ceea ce înseamnă că Sfântul Policarp a fost botezat în pruncie, şi acest lucru s-a petrecut în epoca apostolică. Sfântul Irineu de Lyon (+202), originar din Asia Mică şi care a fost ucenic al Sfântului Policarp, spune că „Domnul Hristos a venit ca pe toţi să-i mântuiască, să-i renască, pe toți care primesc de la El nașterea cea de-a doua: pe sugari (bebeluși) şi pe copii, pe băieţi şi pe tineri, şi pe bătrâni” (Împotriva ereziilor 2, 22). Prin cuvântul „renăscut” avem o referinţă evidentă la Botez, cuvintele care îi urmează indicând clar că nu există o limită de vârstă. Referinţa aceasta presupune practica Botezului pruncilor în comunităţile creştine din veacul al II-lea. O altă operă ce face referire la Botezul copiilor este Apologia lui Aristide, scrisă în timpul domniei împăratului roman Adrian (117-138). Aristide dezbate în amănunt viața morală și socială a creștinilor din timpul său, ca manifestare practică a convingerilor și trăirilor lor religioase. Ei îi instruiesc pe servitori, servitoare și copii (când îi au), „făgăduiesc că îi vor creștina pentru dragostea ce le-o poartă, iar după ce i-au creștinat, îi numesc frați, eliminând orice deosebire între aceste categorii sociale”. Pasajul acesta descrie creştinii încercând să convingă orice sclav bărbat sau femeie din gospodărie, „sau copiii”, să devină creştini (Apologia 15, 6).

Nu trebuie să îndepărtăm pe nimeni de la Botez și de la harul lui Dumnezeu
Din veacul al III-lea, problema botezării copiilor a fost supusă unor largi dezbateri și în sinoade. De pildă, un anume Fidus – episcop african – era nedumerit dacă trebuia ca Botezul pruncilor să se săvârșească în a opta zi, asemenea Tăierii împrejur a pruncilor din Vechiul Testament. Această nedumerire a dat ocazie Sfântului Ciprian, Episcopul Cartaginei, să convoace un Sinod în anul 252. Sfântul Ciprian, în unire cu un sinod de 70 de episcopi și în numele acestora, îi răspunde Episcopului Fidus, menționând că nu numai de la 8 zile înainte se poate boteza copilul, ci chiar îndată după naștere. Sfântul Ciprian arată că nu trebuie să îndepărtăm pe nimeni de la Botez și de la harul lui Dumnezeu, Care este bun și îndurător cu toți. Ceea ce trebuie să se păzească de către toți este mai ales grija față de cei de curând născuți, care merită deosebita atenție și bunăvoința lui Dumnezeu. Sfântului Ipolit al Romei (+235) îi revine meritul de a fi fixat în scris, în lucrarea sa, Tradiția Apostolică, rânduiala deja existentă în Biserică a Botezului copiilor. El arată că în cazul pruncilor sau al copiilor mici se cerea mărturisirea credinței de către părinți, sau de către rude, sau de către cineva apropiat din familie. Sfântul Ipolit a arătat și ordinea în care se primea Botezul: „Se botează mai întâi copiii… apoi bărbații și femeile”. Episcopul Himeriu de Taragone, întrebând pe Papa Siriciu, prin anul 385, despre vârsta la care trebuie dat Botezul, acesta îi răspunde: „Atât copiilor care încă nu pot vorbi din cauza vârstei, cât și celor care, în caz de necesitate, le este necesară apa sfântă a Botezului. Ca nu cumva din vina noastră să-și piardă sufletele și pentru faptul că nu am dat Botezul celor care doresc, plecând din această lume, să piardă și Împărăția, și viața”.

De asemenea, scrierea Așezămintele apostolice (6, 15), redactată în jurul anului 400, transmite informații despre practici și tradiții autentic apostolice: „Botezați și copiii voștri și creșteți-i în supunerea și învățătura Domnului, căci zice (Domnul – n. n.): «Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți»”.

„Botezăm copiii ca să li se adauge sfinţenia, dreptatea, înfierea, moştenirea, înfrăţirea”
Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale: „De aceea şi botezăm copiii, deşi nu au păcate (personale): ca să li se adauge sfinţenia, dreptatea, înfierea, moştenirea, înfrăţirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaş al Duhului”. Fericitul Augustin subliniază la rândul său că practica botezării pruncilor era adânc înrădăcinată în tradiția apostolică. În acest sens, redăm cuvintele din opera sa Contra donatiștilor (4, 23): „Potrivit Tradiției, toată Biserica recunoaște Botezul pruncilor (…) drept poruncă apostolică”. Sfântul Ambrozie, alături de Fericitul Augustin, arată necesitatea Botezului drept condiţie pentru intrarea în Împărăţia cerurilor, pornind de la textul scripturistic de la Ioan 3, 5. Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la timpul potrivit pentru primirea Botezului, spune că „orice timp al vieţii este potrivit pentru mântuirea prin Botez” și consideră că este de neapărată trebuinţă ca cel născut să fie imediat şi „îmbrăcat” în Sfântul Duh: „…cel ce se botează, fie iudeu sau elen, fie bărbat sau femeie, sau rob, sau scit, sau barbar, sau altul care negreşit este numit după deosebirea neamului, prin sângele lui Hristos se dezbracă de omul cel vechi, împreună cu toate faptele lui, iar prin învăţătura cea dumnezeiască se îmbracă în Sfântul Duh, în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu, în dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Despre Botez).

https://ziarullumina.ro/