Bucuria pe care o simţim cu duhul nostru nu ţine de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem
17:48, vineri, 30 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: botez, bucuria, Duhul cel ceresc, inima, isihasmul, maica siluana, Mantuitorul, sfaturi duhovnicești, siluana vlad

Şi, o să ziceţi dumneavoastră: „Bine, a adus-o Dumnezeu, a avut-o Maica Domnului, au avut-o Apostolii, dar eu ce fac azi, la sfârşitul secolului XX, când răutatea lumii a crescut atât de mult, când mizeria din jurul nostru a crescut atât de mult, când valurile vieţii sunt atât de agitate? Eu ce fac? Unde este bucuria mea?” Dar am văzut că bucuria o pot simţi cu duhul meu. Aşa că trebuie să mă întreb: „Unde-i duhul meu?” Ca să văd unde-i bucuria mea trebuie să cercetez unde e duhul meu, unde e partea cea mai înaltă a sufletului meu? Şi dacă vom face această cercetare, s-ar putea să vedem că duhul este la un băiat din anul III (!), sau în altă parte, mult departe, îndreptat spre bingo!
Te gândeşti „Cât să câştig şi cum să câştig?”. Duhul ţi-e îndreptat mai degrabă spre grija zilei de mâine pentru că, îţi spui: „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă!” Aşa este! Bunurile de care avem nevoie nu ni le pune Dumnezeu în traistă. Dar, bucuria pe care o simţim cu duhul nostru nu ţine de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem. Aşadar, primul pas spre bucuria cea mare este căutarea duhului, căutarea punctului celui mai înalt din sufletul meu. Acest lucru se poate realiza cu un meşteşug, cu o artă. Sfinţii Părinţi au vorbit despre asta şi ne-au învăţat cum să ne găsim inima, cum să ne găsim duhul, ca să putem să aflăm bucuria.
Eu, care sunt botezată, noi, care în Sfânta Biserică am primit „ungerea cu undelemnul bucuriei” (aşa zicem la Botez) şi am primit şi „Duhul cel ceresc”, avem tot ce ne trebuie ca să fim bucuroşi. Toată bucuria este în mine, în inima mea. În inima mea este Mântuitorul, în inima mea este Duhul Sfânt. Noi toţi creştinii ortodocşi am primit Duhul Sfânt prin Taina Mirungerii şi este per¬sonal şi întreg în noi. Darul este întreg. Pentru noi, totul este desăvârşit, totul este deplin în noi şi, totuşi, noi nu suntem bucuroşi, pentru că noi nu suntem în noi, pentru că noi suntem în afara noastră Părinţii spun că pentru a ne putea bucura de bucuria noastră, trebuie să intrăm în cămara Iui Dumnezeu care este in noi să intrăm în cămara inimii. Aceasta este arta de a fi bucuros, drumul calea de la mintea mea la inima mea. Noi toţi căutăm, prin rugăciune, să ne unim mintea cu inima, dar pentru aceasta trebuie să lucrăm şi asupra minţii. Dacă vom băga o minte atât de împrăştiată în inimă, nu vom face altceva decât să agităm şi mai tare apele inimii. De aceea, trebuie întâi o curăţie în inimă. Când ştim că vine Părintele cu Crăciunul în casa noastră, ne grăbim să terminăm curăţenia. De ce? Ca să-l putem primi cu bucurie. Deci, dacă pentru Părintele de la noi din parohie trebuie să facem eforturi ca să-l primim pregătiţi, cu atât mai mult pentru Dumnezeu Duhul Sfânt va trebui să facem eforturi de a ne aduna, de a ne curăţi, ca să ne întâlnim cu El.
Acest meşteşug al bucuriei este isihia [liniştire], dar nu e vorba numai de isihasmul pe care-l ştim de la pustnici, pentru că aceasta ar însemna că toţi oamenii din oraşe, toţi oamenii din tramvaie, din trenuri, din bisericile de mir, să fie excluşi de la bucurie. Nu! Există o isihie în cetate, există o liniştire în lume, în gălăgia vieţii din lume, pe care o câştigăm făcând un mic efort în timpul unei zile, făcând un loc pentru linişte. Aţi văzut cum fugim de întâlnirea cu bucuria din noi? Când intră pe uşa casei lor, oamenii, în general, dau drumul la radio, le televizor; când se urcă în maşină dau drumul la radio; ne urcăm în autobuz se aude muzică, în magazine muzică, tot timpul avem această gălăgie cu noi şi în noi. Acum parcă e programată această luptă împotriva liniştii, împotriva isihiei. Aşadar, ca să dau de duhul meu, trebuie ca măcar din când în când, în timpul zilei, să fac un pic de linişte în jurul meu, în capul meu şi, apoi, să-mi cercetez duhul.
Meşteşugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Monahia Siluana Vlad


S-a născut în zona Ancyrei în anul 823 din părinți credincioși, la botez primind numele de Nichitas. La vârsta de...
Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei...
Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu...
Condacul 1 Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decît soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine...
’’În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan...
Condacul 1 Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei