Bucurie duhovnicească în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci la mănăstirea Curchi din codrii Orheiului
15:16, duminică, 29 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: Duminica a XV-a după Rusalii, manastirea curchi
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala centrală a mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Cu acest prilej, Episcopul Orheiului – a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de urmarea Crucii lui Hristos potrivit cuvintelor cuprinse la Sfântul Evanghelist Marcu: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8,34).
Purtarea Crucii are un înţeles tainic, aşa cum Mântuitorul nostru Iisus Hristos a purtat Sfânta Cruce pe drumul Golgotei, asemenea trebuie să purtăm şi noi crucea vieţii până la capăt. De aceea, această duminică mai este numită și „Duminica urmării lui Hristos”. Semnul central al Evangheliei este Crucea lui Hristos: Dumnezeu pe Cruce – un lucru pe care mintea noastră nu îl poate cuprinde sau pricepe. Crucea este – cea mai mare mângâiere pentru credincioşi, pentru cei care îl acceptă pe Hristos, pe Hristos răstignit.
Când evreii au terminat cu răstignirea Domnului, satisfăcuţi de ceea făcuseră şi privindu-l pe Omul-Dumnezeu suferind, i-au spus: „Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, coborându-te de pe cruce!” (Marcu 15,30), crezând că jertfa Domnului este o condamnare ordinară. Când Hristos s-a urcat pe Cruce El a oferit lumii mântuirea, dar fiecare om pentru a-şi „primi” mântuirea trebuie să se urce, în felul lui, lângă Hristos pe Cruce. (George Dimopoulos). Dacă viața noastră este o cruce și dacă numai prin cruce putem ajunge la Dumnezeu, ne putem mântui, apoi avem datoria să ne purtăm fiecare crucea vieții pe care ne-a rânduit-o bunul nostru Mântuitor Iisus Hristos.
După Rugăciunea Domnească, creștinii care au primit dezlegare de la duhovnic prin Sfânta Taină a Mărturisirii, s-au învrednicit a primi Trupul și Sângele Domnului Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii Curchi – dirijor Dumitru Buga.
Sursa: http://manastireacurchi.md/