Calea cea grea a dragostei
6:55, miercuri, 24 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: apostolul Pavel, dragoste, imnul dragostei, osândit pe nedrept, răbdare, vitamine duhovnicesti

Droagostea toate le rabdă. (I Corinteni 13,7)
Este uimitor faptul că, în imnul pe care-l înalţă dragostei Apostolul Pavel vorbeşte despre lucrurile de la care aceasta se înfrânează. Începe cu cuvintele „dragostea îndelung rabda” şi termină cu „iubirea toate le rabdă”. În esenţă, este aproape acelaşi lucru, dar ni s-ar fi părut mai firesc să se vorbeasca de ceea ce poate îndura. De ce să nu-i fie lăudate răsunătoarele nevoinţe, piedicile biruite, minunile săvârşite? Şi totuşi, Apostolul Pavel are dreptate.
În calea rămasă în umbră, nebăgată în seamă şi anevoioasă se cuprinde măreţia nevoinţei, iar anevoioasa cale a dragostei este îndelunga răbdare. Într-un moment de entuziasm, de insufletire, suntem gata de orice jertfă, dar nu în vârtejul agitatiei entuziaste se află piatra de încercare a dragostei; adevărata dragoste îşi dovedeşte puterea în viaţa de zi cu zi, pe care nimeni n-o bagă în seamă–şi-o dovedeste prin lacrimi fierbinti pe care nu le zăreşte nimeni, prin sacrificiul făcut în taină, după o crâncenă luptă sufletească.
Va rezista dragostea ta măruntelor iritări zilnice? Vei rezista văzându-te neînţeles, osândit pe nedrept? Vei rezista când nu îţi răspunde nimeni, ci eşti întâmpinat peste tot cu o tăcere răuvoitoare? Vei rezista în deplină singurătate, respins de toţi? Dacă dragostea ta nu va muri nici atunci, ea va fi cu adevărat vrednică de lauda Apostolului Pavel.
Din Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p.327

Ce poziție vă este mai apropiată dumneavoastră personal: izolarea între zidurile de piatră sau implicarea în problemele ce frământă lumea?...
În multe locuri, Sfânta Scriptură mărturiseşte despre responsabilitatea părinţilor faţă de copii. În Vechiul Testament găsim exemple despre cum sunt...
Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria...
1. Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine...
Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape. (Filipeni 4, 5) Mulți creștini nu consider blândețea o...
Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi? Trebuie să vorbim...
„Care ar fi începutul dragostei? De unde s-o apuci şi încotro s-o îndrepţi?”. Dumnezeu a venit pe pământ ca să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău