#CaleaPostului: Ia-ți Crucea! E scară către cer
0:27, duminică, 22 martie, 2020 | Cuvinte-cheie: calea postului, Crucea lui Hristos, duminica crucii
#CaleaPostului a ajuns la jumătate și acum Sfinții Părinți consideră că ar fi bine să avem în față Crucea. Dar cum? Crucea înconjurată de flori.
Dacă în Duminica a treia din Post vezi semnul Sfintei Cruci ca semn de întristare sau descurajare, te înșeli. Este semn de putere. De asta este pus în mijlocul Postului și, actualmente, providențial, în plină pandemie de coronavirus.
„Ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de pătimirile Mântuitorului şi să ne mângâie cu nădejdea Învierii”, semnala Patriarhul într-una din predicile la această sărbătoare.
Deși această duminică este dedicată Sfintei Cruci, textul evanghelic care se va citi la Liturghie (Marcu 8: 34-38; 9:1) nu face referire la răstignirea Mântuitorului, ci la înțelesul duhovnicesc al Crucii, la urmarea lui Hristos. De aceea, în această zi slujitorii Bisericii nu vor purta haine de culoare roșie ca în ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) când se citește Evanghelia Răstignirii lui Hristos.
„După cum cei care călătoresc pe un drum anevoios simt nevoia unui popas şi dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin, apoi pot continua drumul, tot aşa în mijlocul Postului Sfinţii Părinţi au rânduit ca un popas duhovnicesc închinarea faţă de Sfânta Cruce cea de viaţă aducătoare, astfel ne întărim duhovniceşte pentru a continua urcuşul duhovnicesc interior spre Înviere”.
După cum vezi, Crucea ne face conștienți de suferință, dar ne dă putere să mergem spre Înviere, e semn de bucurie și de putere, e semnul mântuirii noastre.
Duminică de duminică poți observa pedagogia Bisericii care te edifică prin post ca într-o „școală a pocăinței”. În Duminica a doua te-ai văzut slăbănog și te-ai ridicat din patul răutății, iar în Duminica a treia primești puterea Crucii să urci mai departe pe #CaleaPostului.
Astfel, odată ce ai învățat să vezi Învierea privind la Cel Răstignit ești gata să-ți iei crucea.
Ia-ți Crucea!
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.(Marcu 8:34)
Luarea crucii se referă la utilizarea lipsurilor și a suferințelor proprii în edificarea spirituală. Tu decizi dacă-ți răstignești egoismul și te apropii de Dumnezeu sau te înstrăinezi de El.
Ești asemenea tâlharilor răstigniți împreună cu Iisus Hristos. Contează dacă-ți asumi crucea sau dacă hulești, dacă urmezi cu seninătate Mântuitorului spre Rai sau dacă îl acuzi pe El pentru neputințele tale.
Așadar, fie că ești bolnav sau pătimaș, fie că suferi de frică sau de singurătate, de sărăcie sau de dor, ia-ți crucea! Ia toate neîmplinirile tale și le du înaintea Celui Răstignit. Ia Crucea și el te va ajuta să o duci. Nu doar va îndulci plânsul tău, ci-l va preface în înviere.
Nu uita: „Numai Hristos poate transforma crucea noastră în scară către cer!” (Patriarhul Daniel).
Sursa: https://basilica.ro/