Calendar Creștin Ortodox 2020 – Sfinții care au proslăvit pământul Moldovei
21:07, luni, 30 decembrie, 2019 |

Binecuvântează Doamne cununa anului bunătății Tale!
Pe parcursul unui an bisericesc este rezumată lucrarea de mântuire, de la creație și până la sfârșitul lumii. După cum ştim, calendarul bisericesc ne ajută să ne orientăm mai bine în şirul acestor sărbători mai mari şi mai mici, şi să ritmăm corect viaţa noastră religioasă. De asemenea, calendarul ne ajută să cunoaştem mai bine regulile de post alimentar, care însă trebuie însoţite şi de postul duhovnicesc.
Zilele acestea, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, a fost editat calendarul creştin-ortodox pentru anul 2020, cu genericul „Sfinții care au proslăvit pământul Moldovei”.
Calendarul a fost tipărit la Tipografia Europres din Chișinău. Lucrarea este la a treia ediţie, conține 16 file, iar pe fiecare filă este reprezentat câte unul dintre sfinții care au proslăvit pământul Moldovei. În acest calendar printre informaţiile utile redate se numără: sărbătorile împărătești, durata exactă a posturilor şi indicarea celorlalte zile de post în 2020.
Cei care vor cumpăra mai multe de 10 calendare, vor beneficia de un preţ promoţional.
Așteptăm comenzile Dvs la adresa de email: [email protected] sau la numărul de telefon: (+373) 69130258 / Viorel
Vă dorim ca în anul 2019 să fiţi mai aproape de Dumnezeu şi de sfinţii Săi!


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova