Când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune
21:53, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutorul Maicii Domnului, Cuviosul Paisie Aghioritul, maica domnului, rugăciune, sfaturi duhovnicești

– Gheronda, de ce Maica Domnului uneori îmi dă îndată ceea ce-i cer, iar alteori nu?
– Atunci când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune, iar când nu este neapărată trebuință, ne lasă ca să dobândim puțină bărbăție.
Odată, pe când eram la Mănăstirea Filotheu, un proiestos m-a trimis, îndată după privegherea Maicii Domnului, să duc o scrisoare la Mănăstirea Iviron. După aceea, trebuia să merg pe jos la arsanaua mănăstirii, să aștept un bătrânel care avea să vină cu corabia și să-l însoțesc până la mănăstirea noastră, care este la distanță de o oră și jumătate de mers pe jos. Eram după post și după priveghere. Pe atunci împărțeam postul Maicii Domnului în două. Până la Schimbarea la Față nu mâncam nimic, în ziua Schimbării la Față mâncam. Și, iar după aceea, până la Adormirea Maicii Domnului nu mâncam iarăși nimic. Așadar, am plecat îndată după priveghere și nici nu m-am gândit să iau puțin posmag cu mine. Am ajuns la Mănăstirea Iviron: am dat scrisoarea și am coborât la arsana ca să aștept corabia.
Trebuia să sosească în jur de ora patru după-amiază, însă acum întârzia să vină. Între timp m-a cuprins amețeala. Puțin mai departe era o stivă de trunchiuri de copaci, ca stâlpii de telegraf. Văzând-o, mi-am spus în sinea mea: „Să mă duc puțin mai încolo și să mă așez pe stivă, ca să nu mă vadă cineva şi să mă întrebe ce am pățit”.
Când m-am așezat, mi-a trecut prin minte un gând care-mi spunea să rostesc rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu” cu șiragul de metanii. Dar îndată m-am împotrivit gândului și mi-am spus: „Ticălosule, pentru astfel de lucruri de nimic vrei să o deranjezi pe Maica Domnului?”. Atunci am văzut înaintea mea un monah, care ținea în mâini o pâine rotundă, două smochine și un ciorchine de struguri.
„Ia acestea, mi-a spus, spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Și îndată a dispărut. Ei, atunci m-am topit, mi-au dat lacrimile, nici nu mi-a mai ars de mâncare. Ce Mamă este aceasta! Să se îngrijească și de cele mai mici amănunte! Știi ce înseamnă aceasta?
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, p. 86-87

Maica Domnului este stăpâna Cerului. Ne iubeşte şi stă într-un plâns continuu pentru noi. Ea e supărată pe toţi aceia...
Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…...
Într-o zi, este adus în Unitatea de Primire Urgentă din Piatra Neamț, un băiețel de 2 ani și ceva în...
În zilele împăratului Justinian a fost adus brâul Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă şi aşezat...
Rugaţi-vă cu încredere la Maica Domnului, dar să nu încetaţi de a fi cu focul aprins în inimă pentru Hristos...
Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei...
Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău