Când conştientizezi că nu poţi trăi aşa cum tânjeşte dorul tău de Domnul…

Ai nevoie să-L aduci pe Domnul în viaţa ta cea reală, concretă, de fiecare clipă! Pentru asta, când te gândeşti la Domnul, să nu „faci abstracţie” nici de ceea ce faci, nici de ceea ce simţi în acel moment.

Să nu fugi din realitatea pe care o trăieşti, chiar dacă nu este sau nu pare bună din perspectiva dorului tău de Dumnezeu! Să-l chemi pe Domnul în tine, în cel ce eşti în acea clipă! Altfel, între tine şi El se va aşeza bariera gândurilor tale referitoare la cum „ar trebui să fii ca să vină Domnul”!

În tine e un dor mare care se loveşte de neputinţa ta de a manifesta în relaţiile tale ceea ce trăieşti în adâncul şi în dorul tău! Aşa suntem toţi oamenii înainte de a îndrăzni să lucrăm cu harul lui Dumnezeu porunca pocăinţei.

Când conştientizezi că nu poţi trăi aşa cum tânjeşte dorul tău de Domnul, ce simţi?

Dacă te vei culpabiliza, vei căuta explicaţii, scuze sau soluţii „în afara ta” şi vei deznădăjdui! Ca să nu cazi în deznădejde, e nevoie doar să accepţi că nu poţi! Când vei conştientiza profund că nu poţi să faci ceea ce doreşti mai bun şi mai înalt în adâncul tău, vei simţi o mare durere. Să nu fugi de ea, să o trăieşti, pentru că ea, această durere, este începutul pocăinţei. Atunci vei striga la Domnul că nu poţi şi că El poate şi să te ajute! Să vină la tine şi să facă El ce nu poţi tu, după cum a făgăduit!

Aşadar, să fii cât mai atent la cele pe care le faci şi le trăieşti când te sileşti să asculţi de poruncile Domnului şi să accepţi durerea de a nu putea să le faci după cum ţi-ai dori şi să ceri, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ţinând mintea în iad”, adică fiind mereu conştient de durerea pe care o simţi din cauza acestei neputinţe! Această durere e ceea ce numesc Părinţii „străpungerea inimii” şi calea bucuriei în Domnul!

Din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 43-44