„Când omul nu se mai roagă, devine lesne pradă tristeții și deznădejdii” – Părintele Visarion Alexa

Spovedania. Aceasta este posibilitatea omului de a scăpa de făptura veche care îl copleșește, care îl cuprinde atât de tare încât omul nu se mai simte bine în pielea sa orice ar face, oricum ar încerca să acopere tristețea și nonsensul din viața sa. Odată spovedit, odată împăcat cu Dumnezeu, odată refăcută legătura profundă cu El, făptura nouă este ca un copil nou-născut.

Dă, Doamne, să pun început bun acestei zile!”

Putem rosti rugăciunea aceasta în fiecare dimineață, pentru că, după o zi-eșec, omul poate reînvia sufletește iar și iar.

Îmi vine acum în minte discuția Mântuitorului cu fariseul Nicodim, discuție în care Domnul îi spune acestuia că, dacă omul nu se naște din duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. La auzul acestei vorbe, Nicodim, uimit fiind, Îl întreabă cum se poate naște un om de mai multe ori, iar Iisus îi răspunde: „Nu din pântecele mamei sale se poate naște omul de mai multe ori, ci el poate lepăda făptura lui cea veche și se poate transforma într-o făptură nouă, curată, cu gânduri bune.”

Spovedania. Aceasta este posibilitatea omului de a scăpa de făptura veche care îl copleșește, care îl cuprinde atât de tare încât omul nu se mai simte bine în pielea sa orice ar face, oricum ar încerca să acopere tristețea și nonsensul din viața sa. Odată spovedit, odată împăcat cu Dumnezeu, odată refăcută legătura profundă cu El, făptura nouă este ca un copil nou-născut.

Așa cum o naștere fiziologică se întâmplă cu mare durere, tot așa și nașterea sprituală, în Hristos, este dureroasă și vei vedea că este un proces îndelung și greu să te desprinzi de omul vechi, de omul încorsetat în gândurile și în ideile lui. Domnul îți va fi, însă, alături, și te va ajuta să te naști lăuntric pe tine însuți.

Bucurie mare află omul când vede că, din cenușă, se ridică o făptură nouă, care are nădejde în viața veșnică, care are credință, care este mai sensilbilă și mai atentă la cei din jur și care nu se mai gândește doar la el, o făptură nouă care tânjește în fiecare zi după Dumnezeu. Îmi spunea cineva zilele acestea că este cuprins de un aer de deznădejde și de neputință și, deși lumea în juru-i este voioasă, în lăuntrul său trăiește o stare grea, apăsătoare.

L-am întrebat, atunci, pe omul acesta, dacă se roagă, iar el mi-a răspuns că nu s-a mai rugat, că s-a lăsat total copleșit de televizor, de discuții, de lume… Atunci când omul nu se mai roagă, când se înstrăinează de Dumnezeu, devine lesne pradă tristeții și deznădejdii. O clipă de neatenție asupra sufletului tău și te transformi iar în făptura cea veche și lipsită de sens.

Putem pune în fiecare zi bun început făpturii noastre: „Doamne, vreau să ies din făptura cea veche, vreau să fiu o făptură nouă, vreau să nu mai fiu dictator cu cei dragi, vreau să nu mai am dorința de stăpânire asupra lor, vreau să înțeleg că și cei de lângă mine au dreptul să trăiască după cum voiesc.” Dumnezeu primește voia noastră, El nu forțează omul cu nimic. Nu te poți ridica din cenușă, nu poți deveni făptură nouă, decât dacă aceasta este voia ta.

Sursa: https://doxologia.ro/