Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Sfânta Mănăstire Țigănești
10:20, marți, 4 martie, 2014 |

În prima săptămână a Postului Mare, la Sfânta Mănăstire Țigănești a fost citit tradițional Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Cu această ocazie părintele Irinarh (Costru) starețul mănăstirii a vorbit enoriașilor despre importanţa primei săptămâni a Postului Mare, prin care intrăm într-o primăvară duhovnicească – „Numai pocăinţa sinceră, înfrânarea şi hrana duhovnicească a rugii şi faptelor celor bune întru Hristos au puterea de a ne purifica, întări și de a ne apropia de Dumnezeu”.
Avându-l exemplu vrednic pe părintele stareț, întreaga obște s-a afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a lui Dumnezeu, cerând iertare pentru păcate, slăbiciuni și ispite, dar mai cerând pe lângă aceasta de la Mântuitor și întărire pentru o viață vrednică trăită cu frică de Domnul.
Sursa: http://manastirea-tiganesti.md/








În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc